Aflată la cea de-a XIV-a ediție, competiția este organizată de către Fundaţia Culturală „Cezara Codruţa Marica”, Editura „Cezara” și Centrul de Studii Literare „Grigore Vieru” din Târgu-Mureş, în parteneriat cu Inspectoartul Școlar Județean Mureș și este dedicată zilelor de 1 şi 8 Martie.

Potrivit organizatorilor, invitați să se înscrie elevi de la orice unitate școlară din țară, la una dintre cele trei categorii ale concursului: categoria dedicată elevilor din ciclul primar, categoria adresată elevilor din ciclul gimnazial și cea adresată ciclului liceal.

Fiind dedicată zilelor de 1 și 8 martie, competiţia are la bază ideea de relaţie dintre copil şi mamă.

„Concurenții vor trimite pe adresa Fundației Culturale <<Cezara Codruța Marica>>, Bulevardul <<Cetății>> nr.13, 540089 Târgu-Mureș, sau pe adresa de e-mail [email protected], până la data de 25 februarie 2018, creaţii originale, versuri,  pagini de proză literară sau desene care exprimă  frumuseţea, sinceritatea, bucuria, speranţa ce luminează la vârsta copilăriei sau a adolescenței  relaţiile de viaţă, în special cele educative, dintre copil sau adolescent şi mamă.”- ne-a transmis președinteleFundaţiei Culturale „Cezara Codruţa Marica”, Valentin Marica.

Potrivit acestuia, textele sau desenele vor fi însoțite de o fișă cu datele personale ale concurentului, menționând numele și prenumele, clasa, școala la care învață, domiciliul, număr de telefon sau adresă de e-mail, profesorul îndrumător.

Rezultatele concursului vor fi anunțate în ziua de 1 Martie 2018.

An de an, sunt înscrise lucrări din diverse colţuri ale ţării. La unele dintre edițiile anterioare au participat și concurenți din județul Covasna.

Ana Ciorici Costache

Vrei să fii notificat când apare un articol nou? Abonează-te prin e-mail