Asociaţia Pedagogilor Români din Judeţul Covasna a lansat înscrierea în proiectul intitulat „Iubește-ți patria, copile”, dedicat Zilei Naționale și centenarului Marii Uniri.
Proiectul este organizat în parteneriat cu Inspectoratul Școlar Județean (IȘJ) Covasna și beneficiază de finanțare din partea Consiliului Local al municipiului Sfântu Gheorghe, și urmărește dezvoltarea şi consolidarea sentimentului patriotic, cunoaşterea şi respectarea valorilor fundamentale ale istoriei şi culturii naţionale, exprimarea prin comportament a mândriei identitǎţii naţionale, stimularea creativităţii şi a expresivităţii copiilor. Printre obiectivele proiectului se numără sprijinirea dezvoltării sectorului cultural, încurajarea creaţiei artistice, păstrarea şi punerea în valoare a valorilor culturale, educarea sentimentului de dragoste faţă de artă şi patrie, iar conform regulamentului, grupul țintă este format din preşcolari, elevi din ciclul primar, gimnazial și liceal din municipiul Sfântu Gheorghe
Ediția din acest an a proiectului cuprinde trei secțiuni.
Eseuri, desene și spectacol
Secţiunea I vizează realizarea de către elevii de gimnaziu și de liceu a câte unui eseu cu tema „1 Decembrie – importanţă şi semnificaţii ”. Eseul trebuie: să aibă la început un mesaj către toți românii – 100 de cuvinte pentru 100 de ani de Unire, să aibă 200 – 400 de cuvinte, să fie scris de mână pe foi albe A, să cuprindă în partea dreaptă jos: – numele şi prenumele elevului, clasa, şcoala, numele şi prenumele cadrului didactic îndrumător. În regulament se precizează că fiecare cadru didactic poate participa la această secțiune cu 3 lucrări ale elevilor. Lucrările se vor trimite la Școala Gimnazială „Nicolae Colan”, Sfântu Gheorghe, în atenția d-nei Adriana Cornea, până pe data de 19 noiembrie 2018, ora 13.00.
La Secţiunea a II-a se poate participa cu desene având ca temă Ziua Naţională a României (grupul ţintă fiind, în acest caz, format din preşcolari şi elevi din ciclul primar și ciclul gimnazial). Desenele vor fi realizate în format A4, iar tehnica de lucru este la alegere.
Pe spatele desenului se vor specifica: numele şi prenumele elevului, clasa, școala, numele şi prenumele cadrului didactic îndrumător. Fiecare cadru didactic poate participa cu 3 lucrări.
Lucrările de la preșcolari se vor trimite la Grădiniţa cu Program Prelungit „Pinocchio”, Sfântu Gheorghe, în atenția d-nei Loredana Muntean, cele de la ciclul primar, la Colegiul Național „Mihai Viteazul”, în atenția d-nei Doina Gheorghincă, iar cele de la ciclul gimnazial, se vor trimite la Școala Gimnazială „Váradi József”, Sfântu Gheorghe, în atenția d-nei Luminița Gavrilă, până pe data de 19 noiembrie 2018, ora 13.00.
În cadrul Secţiunii a III-a se realizează înscrieri cu un moment artistic cu durata de maximum 7 minute. Fiecare şcoală poate fi reprezentată de un grup.
Formularul de înscriere pentru cele trei secțiuni, va fi completat şi trimis de coordonator pe e-mail: [email protected], cel târziu luni, 19 noiembrie 2018, cu precizarea că se va specifica: Pentru Proiectul „Iubește-ți patria, copile!”.
Concursul din cadrul proiectului se va desfășura în data de 27 noiembrie 2018, de la ora 16.00, la Școala Gimnazială „Váradi József”, din Sfântu Gheorghe.
Detalii pot fi aflate prin email la adresa menționată sau accesând site-ul www.isj.educv.ro, secțiunea „articole recente”.
Ana Ciorici COSTACHE