Poliţiştii covăsneni au constatat şi cercetează o nouă serie de infracţiuni silvice petrecute la sfârşitul săptămânii trecute.

O echipă de intervenţie din cadrul Serviciului Intervenţie Rapidă, în timp ce efectua o misiune de patrulare în municipiul Sfântu Gheorghe, în zona „Orko”, a oprit pentru control, pe strada Ghioceilor, o căruţă ce transporta cantitatea de aprox. 1 m cub de material lemnos, specia carpen.

În urma verificărilor efectuate, poliţiştii au stabilit că ocupanţii vehiculului, N. Anna, de 39 ani,  şi M. L., de 15 ani, ambii din Sfântu Gheorghe, nu deţin acte de provenienţă  pentru materialul lemnos transportat.

Căruţa cu materialul lemnos a fost lăsată în custodie la S.G.D.P.- Sf. Gheorghe, până la finalizarea cercetărilor.

Cercetările sunt continuate de către Compartimentul Sisteme de Securitate din cadrul Poliţiei Mun. Sfântu Gheorghe, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt material lemnos.

În cursul zilei de vineri, poliţişti de la Secţia 4 Poliţie Rurală Baraolt s-au sesizat din oficiu despre faptul că în perioada 28.01 – 02.02.2012, R. Liviu de 34 ani, domiciliat în comuna Hăghig, a tăiat cu toporul, de pe picior, 11 arbori nemarcaţi, specia foioase, esenţă fag, cu diametrele la cioată cuprinse între 25 cm şi 42 cm, din pădurea comunei Belin, administrată de Ocolul Silvic Tălişoara, proprietatea Parohiei Unitariene Belin.

Din cercetări rezultă că bărbatul a transportat materialul lemnos rezultat, la domiciliul mamei sale din comuna Belin, unde l-a fost folosit ca lemn de foc.

Poliţiştii continuă cercetările sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de tăiere fără drept de arbori şi furt material lemnos.

Sâmbătă după-amiază, poliţiştii de la Secţia 5 Poliţie Rurală Întorsura Buzăului l-au identificat pe T. Tudorel, de 53 ani, domiciliat în comuna Barcani, care a tăiat fără drept şi a sustras 4 arbori de esenţă foioase (fag), verzi, nemarcaţi, cu diametrul la cioată între 25 şi 35 cm, din pădurea proprietatea Ocolului Silvic Privat Buzăul Ardelean.

Poliţiştii continuă cercetările sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de tăiere ilegală de arbori şi furt material lemnos.

Duminică,  în jurul orei 18.00, un pădurar de la Ocolul Silvic Tălişoara, aflându-se în serviciul de patrulare pe raza Pădurii Secălud de lângă localitatea Araci, a surprins două persoane care transportau un arbore, cu ajutorul unui cal.

Cele 2 persoane nu s-au supus somaţiei de a se opri, au dezlegat calul şi au fugit. Pădurarul a executat 3 focuri de avertisment în plan vertical, însă nu a reuşi să-i identifice persoane ce transportau arborele.

Prejudiciul, în valoare de 64 lei, a fost recuperat şi predat Primăriei Vâlcele.

Poliţiştii de la postul de poliţie Vâlcele continuă cercetările pentru identificarea celor 2 persoane.

(IPJ Covasna)

Vrei să fii notificat când apare un articol nou? Abonează-te prin e-mail