Inspectoratul de Poliție Județean Covasna informează că la această oră (9:00) pe DN 11 se circulă îngreunat din cauza poleiului. Din această cauză în zona kilometrilor 45, 61 şi 62 au avut loc evenimente rutiere soldate cu vătămări corporale şi cu pagube materiale. În zona localității Tinoasa, două autoturisme au derapat și au ieșit în afara carosabilului, iar în zona localității Cernat un autocamion s-a răsturnat.
Conform informărilor primite de la meteorologi, în perioada 18-22 martie 2018, în întreaga țară vor fi precipitații sub formă de ploaie, lapoviță și ninsoare. Pe fondul intensificărilor de vânt, în această perioadă se va semnala viscol.
Pe vreme rea, acordați un plus de atenție și concentrare la volan. Ploaia, lapovița, ninsoarea și vântul îngreunează circulația rutieră. De aceea, trebuie să circulaţi cu o viteză care să permită oprirea în siguranţă, având în vedere că distanţa de frânare, în astfel de condiţii, este mult mai mare. Folosiți cu preponderență frâna de motor și nu bruscați comenzile autovehiculului, iar în curbe reduceți viteză din timp pentru a evita derapajul.
Rafalele de vânt laterale modifică ţinuta de drum a maşinilor, astfel încât, cu cât viteza de rulare a autovehiculului este mai mare, cu atât mai mare poate fi şi abaterea de la trasa ideală de rulare.
Fiți atenți în special la ieşirile din tronsoanele împădurite şi sate, la intrările şi ieşirile de pe poduri sau la încrucişările cu autovehiculele cu gabarit mare. Nu opriți și nu staționați în dreptul copacilor de pe marginea drumurilor, pe care vântul puternic i-ar putea rupe.
Dacă traficul este aglomerat, precipitaţiile, sub formă de lapoviţă sau ninsoare, precum şi vântul puternic pot determina apariţia unor blocaje rutiere temporare. Păstraţi-vă calmul! Fiți politicoși cu ceilalţi participanți la trafic și nu blocaţi intersecţiile. Nu depăşiți coloanele de autovehicule.
Dacă vizibilitatea în oglinzile autovehiculului este redusă din cauza ploii/lapoviţei/ninsorii, se recomandă folosirea luminilor de către toţi conducătorii auto. De asemenea, în condiţii de vreme nefavorabilă, evitați depășirea în condiții de vizibilitate redusă și asigurați-vă temeinic înainte de efectuarea oricărei manevre.
Curăţaţi în permanenţă farurile şi blocurile de semnalizare şi folosiţi corespunzător instalaţia de ventilaţie – climatizare! Astfel, acţionaţi din timp ştergătoarele de parbriz, pe vreme de ploaie sau ninsoare, când din sensul opus se apropie alte vehicule.
* * *
Informaţi-vă cu privire la condiţiile meteo din zonele în care urmează să vă deplasaţi şi să vă echipaţi maşina corespunzător. Nu plecaţi la drum fără anvelope de iarnă! Prevederile legale în vigoare interzic circulaţia autovehiculelor, fără ca acestea să fie dotate cu anvelope de iarnă, pe drumurile publice acoperite cu zăpadă, gheaţă sau polei, fără a face referire la vreo dată calendaristică.
* * *
Şi pietonilor le recomandăm să-şi sporească atenţia, să evite pe cât posibil folosirea părţii carosabile, mai ales după lăsarea întunericului şi când vizibilitatea este redusă și să se asigure foarte bine înaintea traversării drumurilor.