La mai bine de o lună de zile de la instalarea sa în funcţie, noul primar al municipiului Târgu Secuiesc, Bokor Tibor, şi-a trecut în agenda de lucru o multitudine de probleme care îşi aşteaptă rezolvarea. Potrivit acestuia, în precampania electorală pentru alegerile locale a reuşit să afle care sunt nemulţumirile şi dorinţele locuitorilor din oraşul breslelor, dar şi a celor din satele arondate acestuia, atât prin intermediul consultărilor pe care le-a avut cu cetăţenii, dar şi cu sprijinul oferit de câţiva tineri care au colindat în jur de 3.000 de gospodării din zonă.
Şi, deşi dorinţa edilului de a le rezolva problemele cât mai repede cu putinţă este mare, lipsa banilor îi dă mari bătăi de cap. Însă, pentru a nu înşela aşteptările celor care l-au ales în fruntea urbei, acesta încearcă să găsească soluţii „de avarie” pentru a face posibilă realizarea unor proiecte care nu mai suferă amânare.
Drumurile, canalizarea şi apa potabilă sunt prioritare
Potrivit primarul Bokor Tibor, una dintre priorităţi o reprezintă reabilitarea drumurilor din oraş, deoarece „pe unele străzi era imposibil de umblat, deoarece arătau exact ca după un război”. Ca urmare, pentru a se putea apuca de treabă, autoritatea locală a fost nevoită să facă o “învoială” cu firma care lucrează la reabilitarea drumurilor, aceasta din urmă acceptând plata eşalonată, vreme de 18 luni. „O parte dintre străzi au suferit deja modificări. În planul actual urmează strada Fortyogo unde vom realiza un gard, pe o parte a acesteia, pentru o pistă de biciclete. Aceasta va fi succedată de străzile principale, după care cele secundare. Pe lângă aceste lucruri, mai sunt în plan două proiecte. Unul dintre ele priveşte modernizarea infrastructurii canalizărilor şi sistemul de apă potabilă. Este un proiect semnat în 2008, ce până în 2013 prevede şi impune finalizarea lucrărilor. Acesta are în vedere zona centrală a oraşului, curţile, străzile ce împrejmuiesc centrul, unde, din păcate, în ultimii patru ani s-au investit foarte puţini bani. La acest moment, aproximativ 60% din suma aferentă acestor două proiecte este necheltuită, bani care vin de la Guvern (80%), şi 20% din bugetul local. Am urgentat lucrul deoarece vreau ca anul acesta să finalizăm măcar o parte” ne-a spus primarul municipiului Târgu Secuiesc.
Acesta a menţionat că cel de al doilea proiect are în vedere înlocuirea “pişcoturilor” din trotuar. „Până şi acest detaliu contează ; oraşul are frumuseţea lui, şi este cunoscut pentru aceste mici detalii”, spune primarul.
Să vină investitorii
Problema ocupării forţei de muncă în localitatea pe care o conduce reprezintă o preocupare a oricărui edil. Dar cum autorităţile locale nu pot crea locuri de muncă, singura şansă o reprezintă investitorii privaţi care doresc să investească în zonă. Primarul din Târgu Secuiesc ne-a spus că urmează să fie demarată o licitaţie pentru construirea unui parc industrial, în zona fostului IFET, unde există un teren accesibil acestui gen de investiţie ce vine în sprijinul micilor oameni de afaceri. Bokor Tibor ne-a spus că zilele trecute, câţiva investitori americani interesaţi de acest proiect au venit la Târgu Secuiesc. Iar dacă totul va decurge conform planurilor făcute, în viitorul apropiat vor începe lucrările de execuţie a acestui parc industrial, în parteneriat public-privat.
Clasa pregătitoare pune probleme
În calitate de fost director de şcoală, primarul Bokor Tibor încearcă să rezolve, împreună cu directorii unităţilor de învăţământ, problema spaţiilor necesare pentru clasele pregătitoare care „pornesc la drum” în luna septembrie. Acesta a declarat că în acest moment întâmpină dificultăţi la două dintre şcoli – Turoczi Mozes, şi Molnar Jozsias – unde nu sunt suficiente săli de clasă care să fie amenajate pentru copiii ce vor învăţa în clasele pregătitoare.
„Avem săli la grădiniţă, pentru că, până la urmă, de acolo vin copiii. Poate e nevoie de o reorganizare, la anul, dar deciziile acestea le voi lua cu colegii mei directori, deoarece sunt sigur că vom discuta aprins pe această temă. Poate şi legea învăţământului se va modifica, şi clasele pregătitoare vor avea alt statut. În lege nu se specifică locul de desfăşurare a claselor pregătitoare, deci, aceste clase pot fi găsite şi la grădiniţe, şi la şcoală. Dacă ordinul de ministru nu se schimbă, atunci trebuie reorganizată structura, dar nu consider că introducerea a două schimburi la anumite şcoli este soluţia!“ a declarat primarul.
Zilele oraşului, cu buget de criză
Deşi nu mai este mult timp până la organizarea „Zilelor Târgu Secuiesc“, care se vor desfăşura în intervalul 31 august – 2 septembrie a.c., Bokor Tibor ne-a spus că nu este în măsură să ne furnizeze prea multe detalii despre acest eveniment, deoarece, apucându-se târziu de organizarea acestuia, echipa responsabilă mai lucrează, încă, la stabilirea detaliilor. Însă un lucru este cert: bugetul va fi unul de austeritate. Ca urmare, negocierile cu invitaţii speciali se fac „la sânge”. Dar, pentru anul viitor, edilul are în plan să vină cu unele modificări. Potrivit acestuia, în centrul oraşului va fi permis doar accesul meşteşugarilor, “nu şi a celor cu balonaşe colorate”, acestor comercianţi urmând să le fie rezervat un loc pentru a-şi desfăşura activitatea, în exteriorul centrului.
Diandra Pavel