Preșcolarii și elevii intră astăzi, după finalizarea cursurilor, în vacanța intersemestrială.
Conform structurii anului școlar aprobată de Ministerul Educației Naționale, vacanța intersemestrială debutează, practic, în 3 februarie (a.c.) și va dura până în 11 februarie.
Semestrul al II-lea va avea 17 săptămâni și va începe în 12 februarie (a.c.).
Următoarea vacanță, în aprilie
Cursurile din cadrul acestuia se vor desfășura până în 30 martie, urmând ca în 31 martie să înceapă vacanța de primăvară, care se va desfășura până în 10 aprilie.
Copiii se vor întoarce în sălile de clasă și de grupă în data de 11 aprilie, orele de curs derulându-se până în 15 iunie, după care va începe vacanța de vară.
Anul şcolar 2017-2018 are 35 de săptămâni de cursuri, însumând 167 de zile lucrătoare, se arată în Ordinul Ministrului Educației– privind structura anului școlar 2017 – 2018. Potrivit aceluiași Ordin, prin excepție, se stabilește că: „ a). pentru clasele terminale din învăţământul liceal, anul şcolar are 32 de săptămâni și se încheie în data de 25 mai 2018; b) pentru clasa a VIII-a, anul şcolar are 34 de săptămâni și se încheie în data de 8 iunie 2018; c) pentru clasele din învăţământul liceal – filiera tehnologică, cu excepţia claselor terminale, durata cursurilor este cea stabilită prin planurile-cadru de învăţământ, în vigoare; d) pentru clasele din învăţământul profesional, durata cursurilor este cea stabilită prin planurile-cadru de învăţământ în vigoare; e) pentru învăţământul special – clasele a IX-a – a XI-a, ciclul inferior al liceului, filiera tehnologică, durata cursurilor este de 37 de săptămâni, însumând 177 de zile; f) stagiile de pregătire practică pentru care au optat absolvenţii ciclului inferior al liceului, filiera tehnologică, cuprind 720 de ore care se desfăşoară în perioada propusă de unitatea de învăţământ organizatoare şi aprobată de inspectoratul şcolar, conform structurii anului şcolar, cu respectarea vacanţelor; g) pentru învăţământul postliceal (şcoală postliceală şi şcoală de maiştri), durata cursurilor este cea stabilită prin planurile- cadru de învăţământ, în vigoare.”
Prima sesiune a examenului de bacalaureat se apropie
La nu foarte mult timp după debutul celui de-al doilea semestru, pornește și prima sesiune a examenului național de Bacalaureat 2018. Întâia probă va avea loc luni, 12 februarie 2018, constând în evaluarea competențelor lingvistice de comunicare orală în limba română (proba A).
Conform calendarului aprobat prin ordin de ministru, proba va continua în data de 13 februarie și va fi urmată de evaluarea competențelor lingvistice de comunicare orală în limba maternă (14 – 15 februarie). În zilele de 16, 19 și 20 februarie este programată evaluarea competențelor digitale (proba D), iar în perioada 21-22 februarie se va desfășura evaluarea competențelor lingvistice într-o limbă de circulație internațională (proba C).
Probele scrise ale examenului de bacalaureat se vor desfășura în luna iunie (a.c.). Conform calendarului, prima probă scrisă – Limba si literatura română – Ea) – va avea loc luni, 25 iunie. Proba la Limba si literatura maternă – Eb) este programată marți, 26 iunie, iar proba Ec) – proba obligatorie a profilului, miercuri, 27 iunie. Ultima probă scrisă – la alegere a profilului și specializării – proba Ed) – se va desfășura joi, 28 iunie.
Afișarea primelor rezultate are ca termen data de 4 iulie (până la ora 12:00) și e urmată de depunerea contestațiilor (orele 12:00 – 16:00). Între 5 și 8 iulie vor fi soluționate contestațiile, în timp ce afișarea rezultatelor finale este prevăzută pentru data de 9 iulie.
A doua sesiune a examenului de Bacalaureat 2018 va debuta în 10 iulie, cu înscrierea candidaților, activitate care se va desfășura până în data de 13 iulie, urmând ca în 27 iulie să se facă înscrierea candidaților care au promovat examenele de corigență. Probele scrise din cadrul sesiunii a doua vor începe în 20 august, cu cea la Limba și literatura română.
Tot în semestrul al doilea se va desfășura și Evaluarea Națională a elevilor de clasa a VIII-a, înscrierile la aceasta făcându-se în perioada 4-8 iunie, iar prima probă, în 11 iunie.
Pe parcursul semestrului se vor derula și diverse concursuri și olimpiade. Și activități cuprinse în programul „Școala Altfel” vor avea loc în acest semestru, la unele școli din județ.
Simularea examenelor naționale, în martie
Simularea examenelor din acest an școlar se va desfășura, la nivel național, în luna martie, au informat ieri, reprezentanți ai Ministerului.
Mai exact, simularea Evaluării Naționale a elevilor de clasa a VIII-a (EN VIII) are loc în perioada 5 – 7 martie, în timp ce simularea probelor scrise din cadrul examenului de Bacalaureat este programată în intervalul 19 – 22 martie.
Calendarul simulării Evaluării Naționale pentru elevii de clasa a VIII-a este următorul: în 5 martie are loc simularea probei de Limba și literatura română, în 6 martie – cea de Matematică, în 7 martie – de Limba și literatura maternă, iar în 16 martie se vor comunica rezultatele.
Calendarul simulării probelor scrise ale examenului de Bacalaureat (comun pentru clasele a XI-a și a XII-a) arată că în 19 martie – va avea loc simularea la proba scrisă de Limba și literatura română/E)a), în 20 martie – la Limba și literatura maternă/E)b) și în 21 martie – proba obligatorie a profilului/E)c).
Proba la alegere a profilului și specializării/ E)d) se va derula joi, 22 martie și va fi susținută exclusiv de elevii clasei a XII-a.
Rezultatele obținute vor fi comunicate elevilor în data de 30 martie, a transmis MEN.
Ana Ciorici Costache