Camera de Comerţ şi Industrie (CCI) Covasna lansează o nouă ediţie a cursului de formare a administratorilor. Înscrierile încep de astăzi.

„Camera de Comerţ şi Industrie Covasna lansează a doua ediţie a cursului de formare a administratorilor, inspirat din practica uzuală a economiilor dezvoltate. În acele economii este importantă informarea celor care demarează o afacere în legătură cu firmele concurente de pe piaţă, iar întemeierea unei firme este condiţionată de absolvirea unui curs de calificare în management. Toate acestea sunt atât în interesul antreprenorului, cât și al economiei locale”, au transmis reprezentanţii CCI Covasna. Potrivit acestora, prima ediţie a acestui curs a fost foarte bine primită de participanţi.

A doua ediţie va începe în data de 1 aprilie a.c., la ora 17.30, la sediul CCI Covasna, lectori fiind specialiştii instituţiilor publice din judeţul Covasna, instituţii cu care un administrator are tangenţe în activitatea de zi cu zi (Finanţe, ITM, Protecţia Mediului), precum şi invitaţi din sfera privată din domeniile dreptului comercial, contabilităţii, normelor PSI, relaţiilor publice, marketingului, al fondurilor europene.  Potrivit reprezentanţilor CCI Covasna, participanţii la acest curs vor avea ocazia să formuleze întrebări, chiar să contribuie la conţinutul materialul predat, care poate fi astfel lărgit.. Cei interesaţi să participe se pot înscrie începând de astăzi. Formularul de înscriere poate fi descărcat de pe site-ul CCI Covasna, www.ccicov.com. După completare, formularul va trebui trimis la adresa [email protected].

Informaţii privind taxa de participare şi alte detalii pot fi aflate la sediul Camerei de Comerţ şi Industrie Covasna, ori la tel. 0755-085 843 sau prin email ([email protected]).

Un alt curs ce se doreşte a fi lansat în curând este cel de responsabil cu gestionarea deşeurilor. Potrivit reprezentaţilor CCI Covasna, înscrierile vor începe în data de 24 martie (a.c.). Detalii pot fi aflate de pe site-ul sau de la sediul CCI Covasna.

A.C.

Vrei să fii notificat când apare un articol nou? Abonează-te prin e-mail