…Vacanţa de vară (oricât ar fi ea de mare) a trecut parcă mult prea repede pentru toată lumea, dar venirea sezonului autumnal aduce o seamă de compensaţii, specifice toamnei. Nu ne referim aici la aspectele de natură casnic– gospodărească – şi ele foarte importante, fără doar şi poate – ci la chestiuni ce ţin de cultura, învăţământ, educaţie.
Pe lângă începerea cursurilor şcolare şi universitare, se reia activitatea artistică în teatre, filarmonică, sălile de expoziţii. În acest context se înscrie şi începerea Stagiunii 2014–2015 la Opera Braşov, eveniment asupra căruia ne vom axa în cele ce urmează.
Sămbătă–seara are loc spectacolul de Deschidere
În mod tradiţional, iubitorii spectacolelor de operă din Braşov vor urmări sâmbătă, 13 septembrie 2014, începând de la ora 18,30 o capodoperă a genului – “Traviata”, de Giuseppe Verdi. De fapt, la fel s-a procedat atât la inaugurarea cât şi la încheierea ultimelor stagiuni, când a fost planificată aceeaşi lucrare genială, dorindu-se închiderea unui cerc simbolic de reprezentaţii deosebite, foarte iubite de marele public.
Cum la fiecare reprezentaţie au luat parte în ediţiile precedente şi spectatori din judeţul Covasna, deveniţi între timp prieteni statornici ai prestigioasei instituţii de cultură (mai cu seamă elevi de la Liceul de Artă din Sf. Gheorghe, la îndemnul şi sub îndrumarea prof. Sebestyén-Lázár Enikö), conducerea Operei braşovene, respectiv d-na director Cecilia Doiciu, precum şi directorul artistic, dl. Ovidiu Mezei, ne-au rugat să transmitem covăsnenilor prin intermediul ziarului invitaţia de a fi prezenţi în număr şi mai mare săptămână de săptămână în primitoarea incintă de pe strada Bisericii Române din municipiul de sub Tâmpa.
Şi după cum îi cunoaştem, suntem siguri că vor onora amabila poftire.
“Traviata”, din nou sub lumina reflectoarelor
În acest weekend va reveni în atenţia melomanilor povestea dramatică de dragoste a tinerei Violeta Valery, care constituie poate cea mai cunoscută şi preţuită creaţie verdiană. Şi aşa cum preciza colaboratoarea noastră de specialitate, Cecilia Toma, secretar PR, opera “Traviata” impresionează de peste un secol şi jumătate datorită ideii nobile pe care o transmite: jertfa întru iubire.
Inspirându-se din celebrul roman “Dama cu camelii” de Alexandre Dumas-fiul, compozitorul Giuseppe Verdi şi libretistul Francesco Maria Piave au creat un personaj pe cât de fragil, pe atât de puternic, într-un context muzical pur romantic. Tânăra şi frumoasa Violeta Valery devine victima societăţii în care trăieşte, acceptând dintr-o mistuitoare pasiune pentru Alfredo Germont, un sacrificiu care îi va grăbi sfârşitul. Despre acest personaj feminin încărcat de tragism însuşi romancierul Al. Dumas-fiul nota undeva: “Dacă nu ar fi făcut acest sacrificiu, nu ar fi meritat să scriu despre ea”.
Opera “Traviata” este o melodramă în patru acte, care a avut premiera la Veneţia în luna martie a anului 1853. Şi de atunci, această excepţională creaţie a oferit fiecărei generaţii de spectatori câte ceva de spus. De fapt însuşi compozitorul Verdi anticipase după o lungă carieră artistică faptul că ”Traviata nu şi-a spus încă ultimul cuvant”.
Şi, intr-adevăr, la respectabila ei vârstă‚ minunata, dramatica, emoţionanta “masterpiece” impresionează la fel de mult publicul de astăzi, ca şi in secolul trecut, demonstrând că iubirea pură rămâne nepieritoare.
Muzica verdiană transmite ca întotdeauna multă vigoare, frumuseţe, dramatism şi eleganţă. Toate acestea se regăsesc în spectacolul-eveniment ce va fi prezentat sâmbătă-seara în Deschiderea noii suite de reprezentaţii pe scena Operei din Braşov. Săptămânal până în vara viitoare vor urma noi şi noi spectacole, cuprinzând titluri ale unor lucrări de referinţă din domeniul liric, dar şi al opretei, musicalului şi baletului.
Ca de obicei, un afiş… generos
Pe afişul spectacolului de inaugurare se reunesc numele unor artişti consacraţi, dinte care se evidenţiază în primul rând o triadă a vedetelor, ce aproape că nu mai au nevoie de vreo prezentare. Şi, totuşi, pentru a rămâne consemnate date şi aprecieri din avancronică pe răbojul timpului, să spunem că în rolul principal, cel al Violetei Valery, va performa din nou soprana Valentina Mărgăraş. După cum ştim este o valoroasă, polivalentă şi încântătoare interpretă, a cărei voce şi prezentă scenică ne-au cucerit de fiecare dată. Ca atare, personal m-am declarat încă de când am ascultat-o pentru prima dată un fan al său. Să amintim, de asemenea, că Valentina Mărgăraş figurează acum şi în postura de asistent de regie. În această onorantă ipostază, artista va veghea chiar din interiorul spectacolului ca montartea iniţială a regretatului director de scenă, maestrul Dumitru Tăbăcaru (nimeni altul decât părintele actualei regizoare a Operei braşovene, distinsa şi talentata Anda Tăbăracu-Hogea, care continuă în mod strălucit tradiţia artistică a familiei) să-şi păstreze farmecul de la premieră.
În distribuţie în rolul lui Alfredo Germont este distribuit talentatul (şi încă tânărul) tenor Mihai Irimia,de care ne este mereu dor şi pe care am dori să-l vedem cât mai des. Şi nu în ultimul rând, să-l amintim pe Starul de talie internaţională ce cucereşte de la primele note publicul (mai cu seamă cel…feminin), fiind întâmpinat cu salve de aplauze, iar la final cu urale – baritonul Adrian Mărcan, în rolul egoistului tată, Giorgio Germont.
Să nu-i omitem nici pe ceilalţi solişti onorabili, anume Gabriela Hazarian, Sonia Hazarian, Nicolae Zaharia, Marian Reşte, Paul Tomescu, Claudiu Bugnar, Dan Ionescu, Irinel Felea. Scenografia este semnată de Rodica Garştea, iar coregrafia de Nermina Damian, soliştii baletului fiind Ramona Mezei şi Dorin Mirea. Cuvânte de apreciere se cuvin adresate membrilor Corului dirijat de Ciprin Ţutu şi, fireşte a Orchestrei, conducerea muzicală aparţinându-i dirijorului Traian Ichim.
Informaţii despre procurarea biletelor
Biletele având preţul cuprins între 20 şi 30 de lei se vând la sediul Operei Braşov din strada Bisericii Române nr. 51, tel. 0268/419.380 în fiecare zi de luni până vineri între orele 10,00 şi 17,00. Se găsesc, totodată, bilete şi în după-amiaza reprezentaţiei cu o oră înainte de începerea spectacolului.
Reprezentaţiile următoare ale lunii septembrie a.c. vor avea loc în zilele de vineri, 19 septembrie 2014, de la ora 18.30, cu opera “Carmen” de G. Bizet ( având-o pe mezzosoprana Carmen Topciu în rolul principal), respectiv pe 26 septembrie 2014, de la aceeaşi oră, musicalul “My Fair Lady”, de Fr. Loewe, (cu soprana Simona Mărcan, cap de afiş).
Un bob zăbavă…
…Stimaţi iubitori de frumos se apropie iată cu paşi repezi momentul fast al începerii Stagiunii cu numărul 62. Ca atare, peste trei zile se vor redeschide pentru numeroşii amatori de efluvii sonore şi imagini de vis uşilor cochetei săli a Operei braşovene.
Așadar, doar un bob zăbavă şi spectatorii vor auzi acordurile uverturii, după care cortina va începe să se ridice, purtându-i în universul inefabil al artei de înaltă clasă.
Mult succes!
Horia C. Deliu