A trecut şi Lăsata Secului, aşa după cum precizam în articolul publicat ieri, urmând ca începând de astăzi şi până în Ajun de Crăciun creştinii ortodocşi să intre în aşa-numitul Post al Bucuriei.
Orice Post are, în general, două componente: una spirituală şi alta materială. Prima vizează pregătirea sufletească prin rugăciuni, căinţă, prin abţinerea de la gânduri şi fapte rele, de la relaţii conjugale intime pentru a întâmpina aşa cum se cuvine Sărbătoarea Naşterii Domnului Iisus Hristos. A doua latură e pur telurică.
Nu doar restricţii alimentare…
Din păcate, în anii din urmă apare prezent tot mai des în preocupările populaţiei (mai cu seamă a femeilor din mediul urban, care nu prea mai au timp să meargă la biserică) un obicei păgubos privind punctul de vedere al dogmelor religioase. Astfel, unele persoane consideră că important ar fi, în Post, doar reţinerea de la consumul anumitor alimente „de dulce” şi a băuturilor alcoolice.
Într-adevăr, enoriaşilor care vor să ţină rânduiala străbună nu li se îngăduie să mănânce în intervalul următor produse de origine animală, cum ar fi carnea, laptele, untul, brânza, ouăle, precum şi urzici, plus oţet.
Este greşit însă să se facă raportarea doar la setul de reguli restrictive alimentare pe care închinătorii au datoria să le urmeze timp de 40 de zile! Extrem de explicit îndemna credincioşii, pe vremea sa, Sf. Vasile cel Mare, atunci când spunea: „Feriţi-vă de a măsura Postul ca o simplă înfrânare în ale mâncării. Cei ce se înfrânează de la mâncare, dar au purtări rele, se aseamănă diavolului, care deşi nu mănâncă nimic, nu încetează să păcătuiască”!
Acum este vremea pentru săvârşirea unor fapte bune, cu inima deschisă şi cu smerenie. Nu ţinem Post spre a ne lăuda în faţa cuiva, ci întru dobândirea virtuţilor ce ne lipsesc, pentru progresul nostru spiritual.
Sfaturi utile
Problema însă, este ceva mai complexă. Medicii internişti dar şi specialiştii nutriţionişti au anumite rezerve în ceea ce priveşte respectarea cu stricteţe a Postului, de către toate categoriile populaţiei. Astfel, dr. Magda Baciu susţine că sunt multe aspecte pozitive legate de respectarea Postului, perioada când se găteşte fără carne, ouă şi lactate fiind indicată pentru curăţarea organismului de toxine.
Numai că nu orice organism poate suporta, în condiţii bune, un asemenea interval lung fără aportul proteinelor de origine animală, care conţin aminoacizi esenţiali. De exemplu, bătrânii, bolnavii grav, femeile însărcinate, copiii de până în 16 ani, dar şi alte persoane care suferă de diferite afecţiuni, nu este indicat să ţină Post. Pentru ei este recomandabil să se prepare mese sănătoase, cu legume, să nu lipsească salatele, fructele.
Dezlegări la peşte, ulei şi vin
În privinţa alimentaţiei, Postul Crăciunului pare ceva mai uşor, având multe “dezlegări” la peşte, ulei şi vin. Astfel, este voie să se consume peşte şi preparate din peşte în toate zilele de sâmbătă şi duminică cuprinse între 21 noiembrie şi 20 decembrie, inclusiv. Asemenea permisiuni alimentare sunt şi în data de 21 noiembrie, când se sărbătoreşte Intrarea în Biserică a Maicii Domnului, pe 30 noiembrie, de Sf. Apostol Andrei, în 4 decembrie (Sf. Varvara) şi în 5 decembrie (Sf. Sava). Alte date importante ce trebuie reţinute, în care sunt “dezlegări”, sunt 6 decembrie (Sf. Nicolae), 9 decembrie (Zămislirea Sfintei Fecioare Maria), 18 decembrie (Sf. Cuvios Daniil Sihastrul) şi 20 decembrie (Sf. Ignatie Teoforul).
Sezonul şezătorilor
Pe vremuri, imediat după Lăsata Secului de Crăciun, în lumea satului începeau şezătorile. Pentru că se intra în Post, aceste întruniri ale femeilor şi tinerelor constituiau un prilej de a trece mai uşor peste perioada de restricţii.
Întâlnirile erau vesele şi aveau loc numai în după-amiezele şi serile lucrătoare, fie la o gospodină, fie simultan la mai multe, după cum era obiceiul locului.
O bunică din Ţara Buzaielor, tanti Maria Bularca, îşi aminteşte ce-i povestea mama ei, despre claca de odinioară. Aceste şezători aveau şi menirea de întrajutorare a vreunei femei rămase singure, văduve sau necăjite. Vecinele dădeau o mână de ajutor la torsul lânii, altele veneau să-i ţină de urât, lucrând şi ele ceva de mână. Poposeau adesea şi fete tinere, însoţite de flăcăii care le făceau curte. Apoi, în seara următoare, claca se muta în altă gospodărie, şi tot aşa. Era un bun prilej de a afla noutăţile comunităţii, din ţară şi lumea largă – în absenţa… televizorului – de a mai schimba o vorbă.
Gazda şi oaspeţii
În dimineaţa şezătorii, gazda se pregătea: deretica puţin prin casă, aducea scaune, laviţe, taburete pentru toată lumea, pregătea ceva de-ale gurii (dar gustări de Post), fără băutură dacă nu era slobozenie, primindu-şi oaspeţii în bună rânduială. Pe lângă torsul cânepii şi a lânii, la clacă se efectuau, după trebuinţă, şi alte operaţii meşteşugăreşti din gospodăria ţărănească, precum scărmănatul lânii, alegerea fulgilor şi aşa mai departe.
Se evocau felurite superstiţii, ce e îngăduit să faci şi ce nu. Bătrânele ştiau că dacă în Postul Crăciunului vremea e blândă, atunci în primăvară o să fie multe ploi, iar recolta va fi bună.
Atmosfera era veselă, destinsă, spunându-se glume, cimilituri, snoave, ghicitori. Cei care posedau un pic de ghiers, cântau vechi melodii, doine, balade, romanţe, fiind un mod de a se cunoaşte şi perpetua creaţia populară orală. Aşa s-au păstrat în timp multe nestemate folclorice, identitatea autorilor pierzându-se pe parcurs.
Tinerii aveau numai de câştigat
Tinerii, mai cu seamă fetele, aveau posibilitatea să înveţe de la cei în etate lucruri practice, utile mai apoi în viaţă, dar să deprindă şi cunoştinţe de cultură generală, probleme de religie. Acolo luau direct cunoştinţă cu tradiţiile neamului, cu obiceiurile populare.
Li se explica de ce Postul Crăciunului este numit şi un Post de Fericire, al Bucuriei. Deoarece, străbătându-l după tipic, cu smerenie, credincioşii se apropie cu fiecare zi de Marea Sărbătoare a Naşterii Mântuitorului. Sunt 40 de zile de ascetism, însă nu unul sumbru, chit că uneori vremea este urâtă şi nopţile se tot lungesc.
Dar va veni magia Crăciunului, când bucuria ne va învălui pe toţi.
Ce păcat că toate aceste datini s-au estompat, iar în multe locuri au dispărut pentru totdeauna…
Horia C. Deliu
