Cea de-a XX-a ediţie a Festivalului „Tinere talente” debutează mâine, 14 mai, la Sfântu Gheorghe, în organizarea Fundaţiei „Mihai Viteazul”.

Preşedinta Fundaţiei, prof. ing. Maria Peligrad, ne-a spus ieri că ediţia din acest an cuprinde trei spectacole. Primul dintre acestea, cu tema „În lumea lui Caragiale” –spectacol de recitare şi dramatizare, va avea loc mâine, 14 mai (a.c.), de la ora 15.00 şi va fi susţinut de elevi de la Colegiul Naţional “Mihai Viteazul”, în incinta Colegiului, coordonatori fiind doamnele învăţătoare Doina Gheorghincă şi Valeria Păcală.

Momentele artistice vor fi susţinute de elevi ai clasei a III-a C – coordonaţi de dna. Păcală Valeria; elevi ai clasei a II-a B, coordonaţi de dna. Matei Stela; elevi ai clasei a II-a A – coordonaţi de dnele Floroian Rodica şi Coznean Alina; elevi ai clasei a II-a C – coordonaţi de dna. Gheorghincă Doina; elevi ai clasei a III-a A, coordonaţi de dna. Ilyes Ibolya, precum şi de elevi ai clasei a IV-a A, coordonaţi de dna. Dobrilă Mioara.

Al doilea spectacol, pregătit de  preşcolari, în cadrul secţiunii „Cântec, joc şi voie bună”- sub coordonarea doamnelor educatoare Săndica Borchină şi Florica Nica, va avea loc joi, 15 mai (a.c.), la ora 16.00, la Palatul Copiilor și Elevilor.

 Programul artistic va fi susţinut de preşcolarii de la Grădiniţa cu Program Prelungit (G.P.P.) ”PINNOCHIO”, coordonaţi de dnele educatoare Sanda  Cătălina şi Crăcuţ Ramona; preşcolari de la G.P.P.,,ARVACSIKO”, coordonaţi de dnele educatoare Buna Maria şi Rujan Anca;  preşcolari de la G.P.P. ,,NAPSUGAR” – coordonaţi de dna. educatoare Secelean Rodica; preşcolari de la G.P.P.  ,,CSIPIKE” – coordonaţi de dnele educatoare Borchină Săndica şi Nica Florica; G.P.P. ,,BENEDEK ELEK”, coordonaţi de dnele educatoare Manole Simona şi Dumbravă Mihaela, respectiv de preşcolari de la G.P.P. ,,CSIPIKE”, coordonaţi de dnele educ. Ilisan Claudia şi Maghiar Maria Magdalena.

Spectacol de gală, sâmbătă

Cel de-al treilea spectacol, spectacolul de gală, susținut de cele 19 formaţii şi artişti înscrişi la festival, va avea loc sâmbătă, 17 mai (a.c.), la Sala Mare a Teatrului din Sfântu Gheorghe, începând cu ora 10.30. Spectacolul se va desfășura sub coordonarea doamnei învăţătoare Maria Bularca.

Evenimentul este organizat cu sprijinul Consiliului Local al municipiului Sfântu Gheorghe. Intrarea este liberă.

Fundaţia ,,Mihai Viteazul” a organizat numeroase evenimente şi activităţi culturale, de-a lungul timpului. Festivalul de colinde şi obiceiuri de iarnă „Crăciunul la români”, „Sfatul seniorilor”, Sărbătoarea Mărţişorului – tradiţie şi modernitate; Festivalul coral „George Sbârcea”, ajuns la cea de-a treia ediţie, sunt câteva dintre acestea.

A.C.

Vrei să fii notificat când apare un articol nou? Abonează-te prin e-mail