Zece spectacole, semnate de regizori tineri, vor fi prezentate în cadrul celei de-a doua ediţii a Festivalului naţional de debut „DbutanT”, ce va avea loc săptămâna viitoare la Sfântu Gheorghe, în organizarea Teatrului „Andrei Mureşanu”.
Spre deosebire de ediţia anterioară, dedicată debutului în actorie, ediţia din acest an este consacrată regizorilor debutanţi, respectiv absolvenţilor facultăţilor de profil din ţară sau masteranzilor care au absolvit după anul 2015 inclusiv.
Directoarea teatrului, Anna Maria Popa a declarat că deschiderea oficială a festivalului va avea loc luni, în sala „Chaplin” a Cinematografului Arta din Sfântu Gheorghe, urmată de lansarea volumului „Trollywood”, semnat de artista Lorena Lupu, care revine în oraşul său natal pentru a împărtăşi publicului o parte din experienţele ei de blogger, scriitor şi om de cultură.
Potrivit programului, în prima seară a festivalului vor putea fi văzute spectacolele „Hotel Europa” în regia lui Andrei Raicu şi „7” în regia lui Sebastian Marina, precum şi filmul „Octav” de Serge Ioan Celebidachi, primul dintre cele patru producţii româneşti oferite spectatorilor de către Cinema Arta în cadrul acestui eveniment.
Marţi, sunt programate spectacolele „Fetiţa soldat” în regia Silviei Roman şi „Norway today” în regia Claudiei Machedon, miercuri, spectacolele „Noaptea Ursului” în regia lui Mădălin Hîncu şi „Oneghin”, regia Nagy Botond, precum şi filmul „Un pas în urma serafimilor”. Joi vor putea fi văzute „AND”, un spectacol în regia Ruxandrei Bălaşu, „Pena” în regia Adinei Lazăr şi filmul „Capace”, iar vineri, spectacolele „Via negativa” regia Raul Coldea şi „Reacting Chernobyl”, regia Cosmin Matei, precum şi filmul „Mariţa”.
Festivalul se va încheia sâmbătă, cu decernarea premiilor, iar câştigătorul va obţine un contract pentru montarea unui spectacol cu trupa din Sfântu Gheorghe.
Ediţia de anul trecut, dedicată actorilor debutanţi, a fost câştigată de actriţa Paula Rotar, absolventă a Facultăţii de Teatru şi Televiziune a Universităţii Babeş-Bolyai din Cluj Napoca şi masterand al Universităţii de Artă Teatrală şi Cinematografică „I.L.Caragiale” din Bucureşti, care a obţinut drept premiu un contract de colaborare cu Teatrul „Andrei Mureşanu” pe durata unui an, cu posibilitate de prelungire.
Conducerea teatrului a definit Festivalul DbutanT drept „un produs cultural conceput să funcţioneze ca un motor de căutare a artiştilor aflaţi la început de drum”, dar şi „motorul” unei strategii culturale „împotriva anchilozării”, prin deschiderea unui spaţiu de întâlnire şi confruntare între cei mai talentaţi tineri artişti – actori, regizori, scenografi, coregrafi, dramaturgi, compozitori de muzică de teatru.
Festivalul „DbutanT”, organizat în parteneriat cu Direcţia Judeţeană de Tineret şi Sport Covasna, Asociaţia Şpraiţ şi autorităţile locale, este cofinanţat de Administraţia Fondului Cultural Naţional.
Oana Mălina Negrea/AGERPRES
Programul Festivalului DbutanT și al evenimentelor speciale
Luni – 30 octombrie 2017
11:00 – Workshop pentru regiorii debutanți susținut de Lucian Sabados (Cinema Arta – Sala Chaplin)
17:00 – Deschiderea oficială a celei de-a doua ediții a Festivalului DbutanT (Cinema Arta – Sala Chaplin)
- Lansare de carte „Trollywood” de Lorena Lupu (Cinema Arta – Sala Chaplin)
18:00 – Spectacolul „Hotel Europa” regia Andrei Raicu (Sala Studio M)
20:00 – Spectacolul „7” regia Sebastian Marina (Sala Arta – TAM)
22:00 – Film românesc „Octav” Cinema Arta • Művész Mozi – by Cityplex
Marți – 31 octombrie 2017
11:00 – Workshop pentru regizorii debutanți susținut de Bogdan Costea (Cinema Arta – Sala Chaplin)
16:00 – Spectacolul „Fetița soldat” regia Silvia Roman (Sala Arta – TAM)
17:00 – Spectacolul „Fetița soldat” regia Silvia Roman (Sala Arta – TAM)
21:00 – spectacolul „Norway today” regia Claudia Machedon (Sala Arta – TAM)
Miercuri – 1 noiembrie 2017
11:00 – Workshop pentru regizorii debutanți susținut de Erwin Simsensohn (Cinema Arta – Sala Chaplin)
17:00 – Spectacolul „Noaptea Ursului” regia Mădălin Hîncu (Sala Arta – TAM)
18:30 – Lansare de carte „O vară ce nu mai apune” de R. S. Ruba (Cinema Arta – Sala Chaplin)
19:00 – Spectacolul „Oneghin” regia Nagy Botond (Sala Mare – TASZ)
21:00 – Film românesc „Un pas în urma serafimilor” Cinema Arta • Művész Mozi – by Cityplex
Joi – 2 noiembrie 2017
11:00 – Workshop pentru regizorii debutanți susținut de Vlad Massaci (Cinema Arta – Sala Chaplin)
17:00 – Spectacolul „ADN” regia Ruxandra Bălașu (Sala Studio M)
18:30 – Lansare de carte „Ziua gândacului de bucătărie” de Mihai Ignat (Cinema Arta – Sala Chaplin)
19:00 – Spectacolul „Pena” regia Adina Lazăr (Sala Arta – TAM)
21:00 – Film românesc „Capace” Cinema Arta • Művész Mozi – by Cityplex
Vineri – 3 noiembrie 2017
11:00 – Workshop pentru regizorii debutanți susținut de Ioana Păun (Cinema Arta – Sala Chaplin)
17:00 – Spectacolul „Via negativa” regia Raul Coldea (Sala Studio M)
18:30 – Foto Slide Show – Volker Vornehm: Imagini din festival (Cinema Arta – Sala Chaplin)
19:00 – Spectacolul „Reacting Chernobyl” regia Cosmin Matei (Sala Arta – TAM)
21:00 – Film românesc „Marița” Cinema Arta • Művész Mozi – by Cityplex
Sâmbătă – 4 noiembrie 2017
11:00 – Conferință de presă și DECERNAREA PREMIILOR (Cinema Arta – Sala Chaplin)