Elevii din anul terminal al liceelor din municipiul Sfântu Gheorghe vor putea, şi anul acesta, să-şi depună dosarul pentru a beneficia de bursă de excelenţă oferită de municipalitate, pentru rezultatele deosebite şi pentru activitatea întreprinsă pe perioada şcolii.

În şedinţa de Consiliu Local de ieri, s-a adoptat proiectul de hotărâre pentru ca tinerii excepţionali ai oraşului să fie recompensaţi cum se cuvine.

Astfel, ca şi în anii trecuţi, elevii de clasa a XII-a de la liceele din municipiul Sfântu Gheorghe pot să-şi întocmească şi să-şi depună dosarul până la data de cel târziu 13 noiembrie, pentru a beneficia de una dintre cele 5 burse a câte 3.000 de lei fiecare.

Potrivit proiectului de hotărâre, componenţa dosarului pe care elevii trebuie să îl întocmească nu s-a schimbat, aceştia având nevoie de un CV, copie a cărţii de identitate, o scrisoare de intenţie, foaia matricolă cu mediile anuale de la unitatea de învăţământ unde îşi desfăşoară activitatea, copii ale diplomelor, copii ale certificatelor de participare la diferite evenimente extraşcolare, recomandări din partea organizaţiilor precum şi alte documente care atestă performanţele şcolare.

Bursele de excelenţă vor fi acordate pe baza unui punctaj, format din suma celor trei medii generale din liceu (clasele a IX-a, a X-a şi a XI-a), a performanţelor exprimate prin obţinerea de premii la concursuri şi olimpiade, fiecare loc ocupat având un alt punctaj şi prin dovedirea calităţilor organizatorice prin participarea în organizarea unui proiect sau eveniment în cadrul unui ONG sau Consiliilor Elevilor.

Proiectul „Bursele Sfântu Gheorghe” a fost iniţiat în anul 2009 de către consilierul local Mădălin Guruianu. Acesta a declarat că proiectul a avut căutare şi în afara graniţelor oraşului, fiind solicitat de două persoane din localitatea Săcele, judeţul Braşov şi din localitatea Întorsura Buzăului. „Mă bucur că am colegi din ţară care mi-au cerut proiectul în decursul ultimului an, şi sper să mai fie replicat şi alte oraşe. Dosarul este foarte simplu de făcut şi îi încurajez pe cât mai mulţi să-şi depună dosarul, pentru că şanse au cu toţii. Se punctează toate rezultatele obţinute, nu numai la învăţătură. Sigur, contează foarte mult olimpiadele, mai ales la nivel internaţional, dacă ai reuşit, pentru că acolo se iau multe puncte, dar şi din voluntariat poţi aduna suficiente puncte”, a declarat consilierul local.

În acelaşi context, consilierul a amintit trei dintre elevii de succes ai municipiului Sfântu Gheorghe care astăzi urmează cursurile unor universităţi de peste hotare, sau au în plan aventuri inedite. „Cu mulţi dintre ei am ţinut legătura pentru că am lucrat cu ei în diverse activităţi. Vlad Vidican este la un master în SUA, pentru un an de zile pe Drept, după ce a terminat Universitatea Babes-Bolyai la Cluj, printre primii din generaţia lui. Ioana Panaitiu, un alt bursier, tocmai a terminat magna cum laude la Facultatea de Ştiinţe Politice tot în SUA şi va continua acolo masteratul. Feli Marinescu este o altă câştigătoare a unei burse. Ea este studentă la Filologie, în Sibiu, dar spre bucuria mea, tocmai am aflat că pleacă în China pentru un an, printr-un program de schimb de experienţă de tip Erasmus”, a explicat consilierul local, Mădălin Guruianu.

Calendarul procedurii de acordare a burselor de excelenţă nu a fost publicat pe site-ul primăriei, dar poate fi consultat în cotidianul nostru, conform proiectului de hotărâre aprobat în şedinţa de Consiliu Local de ieri :

  1. Depunerea la Primăria Municipiului Sfântu Gheorghe a dosarelor pentru obţinerea burselor de excelenţă „Bursele Sfântu Gheorghe – până la 13 noiembrie 2014.
  2. Afişarea pe avizierul şi site-ul Consiliului Local al Municipiului Sfântu Gheorghe a celor care s-au înscris pentru „Bursele Sfântu Gheorghe” – până la 14 noiembrie.
  3. Afişarea pe avizierul şi pe site-ul Consiliului Local al Municipiului Sfântu Gheorghe  a câştigătorilor „Burselor Sfântu Gheorghe” – până la 26 noiembrie.
  4. Depunerea contestaţiilor privind acordarea „Burselor Sfântu Gheorghe” – 26-27 noiembrie.
  5. Soluţionarea contestaţiilor depuse împotriva rezultatului evaluării „Burselor Sfântu Gheorghe” – 01-05 decembrie.
  6. Aprobarea de către Consiliul Local al Municipiului Sfântu Gheorghe a propunerilor Comisiei de Evaluare a „Burselor Sfântu Gheorghe” – prima şedinţă a Consiliului Local al Municipiului Sfântu Gheorghe, ulterioară datei de 06 decembrie 2014.

Mai multe informaţii cu privire la depunerea dosarului pentru „Bursele Sfântu Gheorghe” pot fi consultate pe pagina oficială a primăriei municipiului Sfântu Gheorghe: http://www.sfantugheorgheinfo.ro/edit_file/uploads/files/2012/szentgyorgyosztondij2012/Anexa_Burse_SfGheorghe_updt2012.pdf

Maricela Dan

Vrei să fii notificat când apare un articol nou? Abonează-te prin e-mail