Începând de  luni,  absolvenţii de liceu care au promovat bacalaureatul se pot înscrie la facultăţile din cadrul Universităţii „Babeş Bolyai” (UBB) din Cluj-Napoca, Extensia Sfântu Gheorghe.

„Există şi o serie de avantaje pe care le are un student care studiază în Sfântu Gheorghe: este aproape de casă, costurile sunt mai mici, există posibilităţi reale de a ţine legătura cu cei din Cluj şi prin Asociaţia de Studenţi, ceea ce iarăşi vrem să consolidăm. Aş mai dori consolidarea activităţii studenţeşti. Să existe mult mai mulţi studenţi care să plece cu diferite burse Erasmus în străinătate, pentru că este o oportunitate, într-adevăr”, a explicat directorul Extensiei, lector universitar dr.Olteanu Laura.

Conform declaraţiei directorului Extensiei din Sfântu Gheorghe a UBB, anul acesta direcţiunea a introdus două noi specializări, pentru a acoperi mai multe arii de învăţământ. Astfel, studenţii pot aplica pentru următoarele facultăţi şi specializări:

Facultatea de Ştiinţe Economice şi Gestiune a Afacerilor, Departamentul „Administrarea afacerilor”, care oferă următoarele specializări: Licenţă în „Economia Comerţului, Turismului şi Serviciilor”, durata de 3 ani, cu frecvenţă zilnică, cu predare în limba română (10 locuri la buget şi 40 de locuri cu taxă) şi cu predare în limba maghiară (19 locuri la buget şi 41 de locuri cu taxă);  Licenţă în „Economia firmei”, durata de 3 ani la zi (19 locuri bugetate şi 61 cu taxă) şi ID (50 locuri cu taxă), ambele cu predare în limba maghiară; Licenţă în „Marketing”, cu durată de studiu de 3 ani la zi,  cu predare în limba română (10 locuri la buget şi 15 locuri cu taxă); Master în „Managementul dezvoltării afacerilor”, cu durată de studiu de 2 ani la zi şi predare în limba română (27 de locuri bugetate şi 23 de locuri cu taxă); Facultatea de Ştiinţe Politice, administrative şi ale Comunicării, care oferă specializarea „Administraţie publică”, cu predare în limba română la zi (15 locuri bugetate şi 15 locuri cu taxă), şi la distanţă (20 de locuri cu taxă), în limba maghiară la zi (22 de locuri bugetate şi 48 de locuri cu taxă) şi la distanţă (40 de locuri cu taxă), pentru o durată de 3 ani; Facultatea de Ştiinţă şi Inginerie a Mediului, oferă specializarea „Ştiinţa Mediului”, cu predarea în limba maghiară (10 locuri la buget şi 15 locuri la taxă), cu durata de 3 ani.

Cei care doresc să se înscrie la una dintre specializările facultăţii de Ştiinţe Economice şi Gestiune a Afacerilor sunt aşteptaţi la sediul Extensiei Universitare din Sfântu Gheorghe a Universităţii „Babeş-Bolyai” din Cluj-Napoca,  în perioada 14-18 iulie, iar absolvenții care optează  pentru specializările facultăţilor de Ştiinţe Politice, administrative şi ale Comunicării sau ale facultăţii de Ştiinţă şi Inginerie a Mediului, în perioada 14-21 iulie.

Noutatea din acest an constă în introducerea celor două specializări: „Marketing” şi „Ingineria Mediului”, dar şi cadoul oferit de către Universitate studenţilor care se înscriu la forma de învăţământ la distanţă, ce constă într-o tabletă.

Pe lângă acestea, studenţii vor avea posibilitatea să participe la concursuri de cultură generală, concursuri de cultură economică, sesiuni de comunicări ştiinţifice, conferinţe, seminarii şi multe alte activităţi. „Avem o serie de activităţi prin care încercăm să dezvoltăm puţin şi să vibreze puţin această viaţă studenţească, o facultate asta înseamnă: să înveţe dar să şi aibă o viaţă studenţească bogată în diferite evenimente prin care experimentează, pentru că tinerii asta fac, învaţă, experimentează şi asta este baza lor pentru a porni în viaţă. Până la urmă diploma este o diplomă atestată, recunoscută la nivel internaţional, este o diplomă care le permite să se valorifice. Evident, valorificarea depinde de fiecare în parte, dar depinde de cum şi-a acumulat cunoştinţele, de modul  în care comunică şi înteracţionează. Este foarte important ca studenţii, prin toate activităţile în care se implică şi care le fac pe parcurs, să înveţe să-şi valorifice diploma”, a mai spus directorul Extensiei.

Dosarul de înscriere la UBB trebuie să conţină: fişă-tip de înscriere; diploma de bacalaureat sau diploma echivalentă cu aceasta, în original sau copie legalizată, certificatul de naştere, în copie legalizată; diploma de olimpic, în copie, numai pentru candidaţii care se înscriu ca olimpici; adeverinţă medicală-tip din care să rezulte că este apt pentru facultatea la care candidează; trei fotografii tip buletin de identitate; C.I. – în copie; chitanţă de plată a taxei de înscriere la concursul de admitere. În cazul în care potenţialii studenţi solicită scutire de taxă, trebuie să aducă o copie legalizată după certificatele de deces ale părinţilor sau  adeverinţă de la casa de copii, în funcţie de situaţia socială.

Conform sursei citate, taxa de şcolarizare pe care studenţii de pe locurile cu taxă vor trebui să o achite este de 2.500 de lei pentru programele de licenţă şi 3.000 de lei pentru master, plătibile în 4 rate. Taxa de înscriere pe care studentul o achită în momentul în care îşi depune dosarul în vederea înscrierii la una dintre facultăţi, variază între 30 şi 50 de lei, în funcţie de specializare, conform informaţiilor furnizate de site-ul insituţiei de învăţământ.

Maricela Dan

Vrei să fii notificat când apare un articol nou? Abonează-te prin e-mail