Două echipaje din cadrul Secţiei de Pompieri Târgu Secuiesc s-au deplasat, ieri dimineaţă, în localitatea Mărtineni, comuna Catalina unde s-a produs un incediu, la o casă. Sosiţi la faţa locului, pompierii au constatat că ardea mobilierul din bucătărie cu posibilitate de propagare la camerele învecinate şi la acoperiş. Intervenţia serviciilor profesioniste a înlăturat pericolul de extindere a focului, în incendiu arzând tâmplăria bucătăriei şi mobilierul pe o suprafaţă de aproximativ 16 mp.
Cauza probabilă a incendiului o reprezintă jarul căzut din instalaţia de încălzire pe materiale combustibile.
(sursa: ISU COVASNA)