Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Mihai Viteazul” al județului  Covasna a fost anunțat ieri,  15.12.2016, la ora 01:35, prin intermediul Sistemului  Unic pentru Apeluri de Urgență 112, despre faptul că s-a produs un incendiu la o magazie din oraşul Întorsura Buzăului.

             La faţa locului s-au deplasat două autospeciale de lucru cu apă şi spumă din cadrul Pichetului de Pompieri Întorsura Buzăului, ce au intervenit pentru localizarea şi lichidarea incendiului.

          Flăcările se manifestau la acoperişul magaziei şi a adapostului de animale confecţionate din lemn cu învelitoare din ţiglă, cu posibilitate de propagare la casa de locuit şi anexele învecinate.

           Pompierii militari au  izolat incendiul pentru a împiedica extinderea flăcărilor la construcţiile învecinate şi au salvat o bovină, două porcine şi 1,5 tone de plante furajere.

          În urma intervenţiei ce a durat mai bine de şase ore, a ars acoperişul magaziei pe o suprafaţă de aproximativ 60 mp şi a adapostului de animale pe o suprafaţă de circa  3 mp, 500 kg de plante furajere şi peste 15 mc de material lemnos.

          Intervenția a fost îngreunată de lipsa surselor de apă, iar cauza probabilă a incendiului o reprezintă utilizarea necorespunzătoare a focului deschis în spaţii închise.

 

 

ISU Covasna  

Vrei să fii notificat când apare un articol nou? Abonează-te prin e-mail