La sfârşit de săptămână, dispeceratul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Mihai Viteazul” al judeţului Covasna a fost sesizat despre producerea a nu mai puţin de 7 incendii de vegetaţie uscată şi pădure.
Detaşamentului de Pompieri Sfântu Gheorghe a intervenit în localităţile Sf. Gheorghe, Filia,Olteni şi Araci la 5 incendii de vegetaţie uscată, a căror cauză o reprezintă fumatul în locuri nepermise şi focul deschis în spaţii deschise. În total au ars aproximativ 3 ha de vegetaţie uscată.
Pichetul de Pompieri Întorsura Buzăului a intervenit împreună cu un echipaj de la ISU Braşov în localitatea Vama Buzăului, unde au ars 5,5 ha de vegetaţie uscată şi resturi de exploatare (cioate).
Secţia de Pompieri Târgu Secuiesc a intervenit in localitatea Mereni – zona Apa Roşie, la un incendiu de vegetaţie uscată şi păşune impădurită ce a cuprins aproximativ 10 ha.
La localizarea şi stingerea incendiului au participat de pompieri militari şi voluntari, cetăţeni şi personal din cadrul Ocolului Silvic Privat Mereni.
După mai bine de 12 ore de intervenţie, în care pompierii au intervenit cu bidoane cu apă transportate de militari în raniţe, mături şi lopeţi din cauciuc, incendiul a fost lichidat, iar un echipaj de pompieri a rămas în zonă pentru a supraveghea zona.
Peste 60 de pompieri militari au intervenit la aceste incendii de vegetaţie uscată şi pădure.
(ISU Covasna)