În cursul zilei vineri pompierii au fost solicitaţi să intervină pentru localizarea şi lichidarea a două incendii în localităţile Turia şi Arcuş.
Primul dintre ele a fost anunţat la dispecereratul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Mihai Viteazul” al judeţului Covasna la ora 05:34. În momentul sosirii celor două echipaje de pompieri din cadrul Secţiei de Pompieri Tg. Secuiesc la faţa locului, ardea acoperişul casei pe o suprafaţă de aproximativ 100 mp. Incendiul a fost provocat, cel mai probabil din cauza coşulului de fum neprotejat corespunzător.
Cel de-al doilea incendiu s-a produs tot la o casă. Prin intermediul unui apel primit la dispeceratul inspectoratului la ora 09:36 se anunţa faptul că s-a produs un incendiu la o casă din localitatea Arcuş.
Un echipaj din cadrul Detaşamnetului de Pompieri Sfântu Gheorghe s-a deplasat la faţa locului şi a intervenit pentru stingerea incendiului. În urma incendiului, a cărui cauză probabilă o reprezintă canalul de fum neprotejat termic faţă de materialele combustibile, a ars acoperişul pe o suprafaţă de cca. 20 mp.
(ISU COVASNA)