Încasările realizate de România, în 2012, din exploatarea lemnului, se ridică la 1,381 miliarde de lei, potrivit datelor remise AGERPRES de Departamentul pentru Ape, Păduri și Piscicultură.

Conform sursei citate, cantitatea maximă de masă lemnoasă ce poate fi exploatată anual din pădurile românești, conform prevederilor amenajamentelor silvice, este de 22,3 milioane de metri cubi.  Până în prezent, volumul record de lemn recoltat a fost atins în 2012, respectiv 19 milioane de metri cubi, acesta fiind maximul ultimilor 23 de ani.

Față de anul 2011, când s-au recoltat 18,705 milioane de metri cubi de masă lemnoasă, creșterea din 2012 este de 2%, însă, comparând cu anul 2000, când volumul recoltat de lemn s-a ridicat la 14,284 milioane de metri cubi, avansul este de 33%. Raportat la 1990, când s-au recoltat 16,64 milioane de metri cubi de masă lemnoasă, creșterea este de 14%. În total, din 1990 și până la finele lui 2012, pădurile din România au pierdut 356,910 milioane de metri cubi de masă lemnoasă.

Din punct de vedere al existenței drumurilor de acces necesare exploatării pădurilor, Romsilva precizează că resursele forestiere sunt slab deservite în privința infrastructurii, existând doar 33.000 de kilometri de drumuri forestiere și 8.000 de kilometri de drumuri care aparțin altor sectoare, precum cel energetic.

Densitatea medie de 6,4 metri/hectar este cu mult sub cea din alte țări europene cu topografie asemănătoare, cum ar fi Austria — 36 metri/hectar, Elveția — 40 de metri/hectar, Franța — 26 de metri /hectar, Germania — 45 de metri/hectar.

Principalele probleme cu care se confruntă sectorul forestier românesc sunt legate de tăierile ilegale de arbori, realizarea cadastrului forestier național, îmbunătățirea accesibilității fondului forestier, reabilitarea drumurilor forestiere existente, dar și de extinderea rețelei de drumuri forestiere.

O altă problemă ar fi neasigurarea administrării sau a serviciilor silvice de către proprietari pentru o suprafață de circa 500.000 de hectare de fond forestier.

De asemenea, conform Romsilva, se impune asigurarea gestionării durabile a pădurilor proprietate privată, prin limitarea acordării unor compensații pentru contravaloarea produselor de care proprietarii de păduri nu beneficiază pe fondul funcțiilor de protecție ce determină restricții în recoltarea de masă lemnoasă.

AGERPRES

Vrei să fii notificat când apare un articol nou? Abonează-te prin e-mail