Conducerea Direcţiei Sanitar-Veterinare (DSV) Covasna a anunţat, marţi, confirmarea a încă trei cazuri de pestă porcină africană în zona Baraolt, unde au fost descoperiţi, în ultimele zile, mai mulţi porci mistreţi contaminaţi cu acest virus.
Directorul executiv al DSV Covasna, dr. Siko Barabasi Sandor, a precizat că primele trei cadavre de mistreţi au fost găsite vinerea trecută pe fondul de vânătoare Brăduţ, iar analizele de laborator au confirmat prezenţa virusului pestei porcine.
În aceeaşi zi, a mai fost găsit un mistreţ mort la graniţa dintre fondurile de vânătoare Kormoş şi Herculian, iar sâmbătă au fost depistaţi doi porci mistreţi care prezentau semnele clinice ale bolii, prin urmare au fost împuşcaţi.
„De la toate cele şase cadavre de mistreţ au fost recoltate probe pentru analize de laborator, care au confirmat prezenţa virusului. Cadavrele au fost îngropate în condiţii de biosecuritate”, a declarat dr. Siko Barabasi Sandor.
Acesta a menţionat că potrivit Planului de măsuri pentru controlul bolii la mistreţi, stabilit în cadrul şedinţei extraordinare a Centrului local de Combatere a Bolilor din judeţul Covasna, au fost stabilite zone de supraveghere şi restricţii.
„În urma anchetei epidemiologice s-a stabilit o zonă infectată de 8 km în jurul locului unde au fost găsite cadavrele, respectiv pe raza localităţilor Vârghiş, Doboşeni, Filia, Brăduţ, Tălişoara, toate din judeţul Covasna, respectiv o zonă tampon în jurul zonei infectate de minimum 5 km, pe raza localităţilor Baraolt, Racoşul de Sus, Căpeni, Bodoş, Biborţeni, Băţanii Mari, Băţanii Mici şi Herculian din judeţul Covasna, Augustin din judeţul Braşov şi Ocland, Satu Nou, Crăciunel şi Mereşti din judeţul Harghita”, a mai spus acesta.
Planul prevede că în zona infectată de 8 km vor fi vânaţi toţi mistreţii, precum şi animalele de pradă, cu excepţia ursului, şi se vor intensifica patrulările pentru depistarea porcilor mistreţi morţi sau bolnavi.
Totodată, exploataţiile de porci domestici din zona infectată vor fi puse sub supraveghere oficială şi vor fi instituite măsuri de restricţionare a deplasării animalelor.
Şi în zonele neafectate de pestă se va interveni pentru reducerea efectivului de mistreţi, prin vânarea unei cote suplimentare de intervenţie aprobată de Ministerul Apelor şi Pădurilor.
Autorităţile au dispus, de asemenea, interzicerea organizării de târguri de animale, instalarea de dezinfectoare cu soluţie de Virkon, sodă caustică sau clorură de var la intrările şi ieşirile din gospodăriile populaţiei care deţin porci, precum şi dezinfectarea mijloacelor de transport la intrarea şi ieşirea din zona afectată.
„Restricţiile şi planul de măsuri se menţin timp de doi ani de la data apariţiei primului caz de boală la mistreţ, dar ele se vor prelungi în funcţie de apariţia focarelor noi şi a suprapunerii zonelor restricţionate. Un aspect foarte important – să nu se sacrifice sau să nu se vândă porcine bolnave, ele putând duce la dispersarea virusului şi la apariţia de noi focare. Aceste cazuri pot fi de natură penală (…) Toate îmbolnăvirile sau mortalităţile la porcine trebuie anunţate imediat la medicul veterinar”, a mai spus directorul executiv al DSV Covasna.
Potrivit acestuia, situaţia epidemiologică din zona Baraolt este cu atât mai îngrijorătoare cu cât au fost diagnosticate cazuri de pestă porcină la mistreţ şi în judeţul limitrof Braşov, în zona localităţilor Merceasa şi Homorod.
Primele focare de pestă porcină africană apărute în acest an în judeţul Covasna au fost semnalate în luna februarie la Sfântu Gheorghe şi Valea Crişului şi au fost stinse oficial în luna aprilie. În urma confirmării acestor focare au fost sacrificaţi preventiv aproape 140 de porci domestici aflaţi în gospodării.
La mijlocul acestei luni a fost confirmată apariţia unui nou focar de pestă porcină într-o exploataţie de porci Mangaliţa din localitatea Aita Mare.
Proprietarul a fost sancţionat contravenţional cu suma de 6.400 lei pentru neanunţarea medicului veterinar privind fătările şi sacrificările de animale, nerespectarea măsurilor de profilaxie privind accesul persoanelor şi împrejmuirea corespunzătoare a exploataţiei, precum şi pentru nerespectarea prevederilor legale privind identificarea şi înregistrarea animalelor.
Drept urmare, acesta nu va primi nici despăgubiri pentru cele 45 porcine moarte, respectiv ucise preventiv.
Autorităţile efectuează în continuare cercetări pentru a stabili modalitatea prin care au fost contaminate gospodăriile.
Oana Mălina Negrea/ AGERPRES