1 februarie a.c., adică mâine, este data la care cele trei instituţii deconcentrate ce-şi desfăşoară activitatea în imobilul din vecinătatea Pieţei „Mihai Viteazul” din Sfântu Gheorghe, respectiv Comisariatul Judeţean pentru Protecţia Consumatorilor (OPC), Direcţia Judeţeană pentru Cultură şi Patrimoniu Cultural Naţional şi ITRSV Braşov – Inspecţia Silvică şi de Vânătoare Covasna, ar trebui să părăsească sediul în care îşi desfăşoară activitatea, de ani de zile, conform notificărilor transmise de Consiliul Judeţean Covasna, proprietarul clădirii.
Însă, niciuna dintre acestea nu va putea să respecte acest termen, urmând să rămână pe mai departe în actualele sedii.
„Cu ajutorul lui Dumnezeu, se va găsi o soluţie!”
Contactat telefonic, directorul Drecţiei Judeţene pentru Cultură şi Patrimoniu Cultural Naţional Covasna, Bartok Botond, ne-a spus că după ce au primit notificarea de la CJ Covasna a sesizat Instituţia Prefectului cu privire la acest aspect. “Aşteptăm să vedem în ce mod se va soluţiona problema sediului pentru instituţia noastră. Cu ajutorul lui Dumnezeu, se va găsi o soluţie!” şi-a manifestat încrederea dl. Bartok.
„Dacă nu vom găsi o nouă locaţie… ne mutăm sub podul de la gară”
Directorul Inspectoratul Teritorial de Regim Silvic şi Vânătoare Braşov – Inspecţia Silvică şi de Vânătoare Covasna, Dan Pandele, ne-a spus că au primit somaţia de părăsire a actualei locaţii doar în 15.01.2013, iar în aceste condiţii nu au avut posibilitatea să se mute, „de pe o zi pe alta”. Însă, potrivit acestuia, în urma mai multor runde de discuţii purtate cu preşedintele CJ Covasna, Tamas Sandor, au primit acceptul de a rămâne în actualul sediu, încă o lună. „Oricum, noi suntem în căutări, dar până nu avem un buget pe acest an nici nu pot lua o hotărâre cu privire la angajarea unei cheltuieli legate de închirierea unui spaţiu. Iar dacă nu vom găsi o nouă locaţie, până la sfârşitul lunii februarie, nu ne rămâne decât să ne mutăm… sub podul de la gară”, a declarat directorul Dan Pandele.
„Noi de-aicea nu plecăm!”
Comisariatul Judeţean pentru Protecţia Consumatorilor trebuie să-şi rezolve parţial problema sediului, deoarece doar încăperile pe care le ocupă la etajul clădirii aparţin Consiliului Judeţean, în timp ce spaţiile de la parter le au înscrise în Cartea Funciară. Şeful OPC Covasna, Mircea Diacon, a menţionat că în urma discuţiilor purtate cu reprezentanţii CJ, la care a fost prezent şi directorul zonal Claudiu Sorin Susanu, li s-a oferit un spaţiu în clădirea fostei Policlinici stomatologice „unde totul este devastat”, motiv pentru care nu au acceptat oferta făcută. „Nu vom pleca din acest sediu! Vom sta aici până va exista o hotărâre judecătorească în acest sens. Să nu uităm că şi Consiliul Judeţean Covasna ocupă abuziv spaţiul din clădirea fostei Bănci Naţionale, ce a fost dat în folosinţă Bisericii Ortotoxe, şi pentru care există o hotărâre definitivă şi irevocabilă a Înaltei Curţi de Justiţie şi Casaţie. Dacă ei nu respectă legea, noi de ce să o respectăm?”, a concluzionat Mircea Diacon.
Preşedintele Consiliului Judeţean Covasna declara, recent, că instituţia pe care o conduce are nevoie de spaţii pentru birouri, motiv pentru care contractele de concesiune cu respectivele instituţii deconcentrate nu au mai fost prelungite.
Maria Graur