Două noi focare de pestă porcină diagnosticate în județul Covasna, de la începutul acestui an,  se adaugă celor 9 din cursul anului trecut, situație ce-i ține în alertă pe reprezentanții Direcției Sanitar Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor(DSVSA) Covasna.

Într-un comunicat de presă transmis către redacția Mesagerul de Covasna,       directorul executiv al DSVSA Covasna, Sikó Barabási Sándor, arată că:  „După ce pe tot parcursul anului 2019 pe teritoriul județului Covasna au fost depistate trei focare de pestă porcină africană la efectivele de porci domestici, afectând un număr de 191 porcine și 6 cazuri pozitive la mistreții găsiți morți (pe fondurile de vânătoare din Brăduți și Herculian, în acest an numărul acestorta este în continuă creștere și extindere teritorială.

Astfel, de la începutul anului au fost diagnosticate deja două focare la porcii domestici, în localitățile Belin și Herculian, ducând la moartea sau uciderea preventivă a 16 porcine.”

Potrivit directorului DSVSA, la ambele gospodării în care a apărut boala, virusul a fost introdus din mediul silvatic. „Ancheta epidemiologică a arătat că la gospodăria din Belin un membru al familiei pe lângă faptul că este vânător, lucrează și în domeniul amenajărilor forestiere în județele învecinate afectate grav de pesta porcină africană în mediul silvatic. În cazul gospodăriei din Herculian, proprietarul are un efectiv semnificativ de ovine, care și la această dată este adăpostit într-un saivan de la marginea pădurii, păscând în timpul zilei la liziera pădurii însoțit de proprietarul în cauză.”

Sikó Barabási Sándor a menționat că un altaspect îngrijorător este faptul că, „dacă până acum cazurile pozitive la mistreț au fost depistate la animale găsite moarte, în acest an au fost diagnosticate 4 cazuri pozitive la mistreții vânați de pe fondurile de vânătoare din Baraolt, Vârghiș, Brăduți și Belin, ceea ce crește riscul vehiculării și persistenței virusului în mediul silvatic.

Recomandăm tuturor persoanelor care lucrează în exploatări forestiere, culeg lemne uscate pentru foc, vânători sau oricare altă persoană să nu intre în gospodărie cu animale, în special cu porcine, în aceleași haine și cizme sau bocanci, cu care umblă prin păduri. Ajunși acasă acestea trebuiesc imediat dezbrăcate și spălate pentru a preveni prin orice modalitate vehicularea pasivă a virusului. De asemenea, proprietarii porcinelor să anunțe imediat medicul veterinar în cazul în care constată că porcii din gospodărie nu mănâncă-, au urechile și abdomenul violaceu, sau alte semne de boală. Să nu cheme vecinii să-i dea sfaturi băbești. Acestea nu ajută, dar poate concura la dispersarea virusului.”

La această dată, Pesta Porcină Africană (PPA) evoluează în 267 de localități din 26 de județe, cu un număr de 619 focare.  În alte 10 județe au fost diagnosticate doar cazuri la mistreți. De la prima semnalare a prezenței virusului PPA în România, pe data de 31 iulie 2017, și până în prezent, au fost eliminați peste 577.000 de porci afectați de boală și au fost diagnosticate 2.957 de cazuri la mistreți.

„DSVSA Covasna solicită sprijinul şi înţelegerea cetăţenilor pentru respectarea acestor măsuri, având în vedere gravitatea bolii şi consecinţele economice grave generate de apariţia ei.

Acţiunile autorităţilor sunt conjugate şi întreprinse pentru a gestiona eficient focarele de boală, pentru a le lichida cât mai rapid şi pentru a împiedica răspândirea bolii.

Orice suspiciune de boală trebuie anunţată imediat medicului veterinar sau DSVSA judeţeană.

Pentru a împiedica răspândirea bolii, toate animalele suspecte trebuie sacrificate şi neutralizate, iar proprietarii vor fi despăgubiţi de către stat, în condiţiile prevăzute de legislaţie.

Facem precizarea că pesta porcină africană nu afectează oamenii, neexistând nici cel mai mic risc de îmbolnăvire pentru oameni, acest virus având, însă, impact la nivel economic și social.”- mai arată sursa citată.

M.D.C.

 

 

 

Vrei să fii notificat când apare un articol nou? Abonează-te prin e-mail