. . Douăzeci şi unu localnici din Valea Zălanului au venit luni la conducerea Consiliului Județean (CJ) Covasna, pentru a-şi prezenta plângerile cu privire la întreruperea serviciului de telefonie mobilă în localitatea lor şi, totodată, pentru a cere sprijin autorităților în vederea rezolvării acestei probleme.
Într-un comunicat de presă transmis către redacția noastră de reprezentanții Birouli de presă al CJ se menționează că operatorul de telefonie mobilă Orange şi-a instalat recent un nou turn de telefonie mobilă la Valea Zălanului, însă antena în cauză a creat mai multe probleme: pe de o parte firma nu deţinea autorizațiile adecvate, iar pe de altă parte, construcţia strică imaginea satului. CJ Covasna a semnalat deficienţa, respectiv s-a avut în vedere şi posibilitatea de a muta turnul, însă drept răspuns operatorul de telefonie mobilă a întrerup furnizarea serviciului la Valea Zălanului.
„În zilele noastre, menţinerea legăturii prin telefon este o necesitate vitală. Nici cei din Valea Zălanului nu ar trebui să facă excepție. Dorim ca operatorul să repună în funcţiune antena existentă până când se va construi un turn nou într-o altă zonă a satului, care nu va mai afecta caracterul tradiţional al localităţii şi zgomotul produs de acesta nu va mai deranja localnicii” – a spus Tamás Sándor, preşedintele CJ Covasna.
„Ştim că pilonul nu este amplasat în locul potrivit în ceea ce priveşte turismul. Pe noi nu ne deranjează unde este amplasat, numai să funcţioneze” – au spus într-o singură voce toţi cei prezenţi.
Tamás Sándor a promis că se va găsi o soluție acceptabilă la această problemă. După această întâlnire cu localnicii din Valea Zălanului, conducerea CJ Covasna a luat legătura cu reprezentantul Orange, inginerul Roberto Marin, cu care au convenit că operatorul de telefonie mobilă va redeschide furnizarea serviciului de telefonie mobilă în termen de 24 de ore, şi că pentru instalarea antenei definitive se va găsi un loc potrivit, într-un termen rezonabil.
M.D.C.