În episodul trecut am prezentat începutul aventurii subsemnatului în Himalaya, făcând printre altele referiri la doi autori celebri din Vest ce au dedicat romane Tibetului, ca şi iluzoriului ţinut cu nume ciudat, „Shangri-La”, situat undeva pe „Acoperişul Lumii”.
Revin asupra temei, deoarece am vorbit mult despre literatură cu o distinsă intelectuală tibetană, May-Lee, care pronunţa impecabil în engleză; fără accentul asiatic al celorlalţi, greu de înţeles. Îşi alesese un prenume anglo-saxon, ca toţi translatorii pe care i-am întâlnit, spre a fi uşor de reţinut şi pronunţat de străini.
E momentul să ne descreţim puţin frunţile şi să istorisesc o experienţă amuzantă la acest capitol. Unul din numeroşii ghizi întâlniţi pe la muzeele, palatele, pagodele, grădinile, mănăstirile vizitate a fost tare simpatic. Fără să-şi dea seama, amesteca nonşalant expresii din dialectul Han cu limba lui Shakespeare, încât nu se înţelegea nimic. Din când în când realiza ce talmeş-balmeş lingvistic face şi se scuza: „Sorry, acum vorbesc englezeşte!” Dar, zău, nu era nici o deosebire…
În căutarea „Orizontului pierdut”
Revenind la erudita profesoară tibetană, am întrebat-o, printre altele, ce părere are despre imensul succes pe care l-a avut în perioada interbelică vestitul roman „Orizontul pierdut”? Îl citisem şi eu înainte de voiaj spre a mă documenta, dar nu fusesem prea încântat. Pură fabulaţie. A zâmbit enigmatic, după care a adăugat: „O poveste reuşită, care ne-a adus multe avantaje”.
Precizez pentru cei care (poate) nu ştiu, că romancierul englez James Hilton plăsmuise în 1933 o povestire romanţată despre un misterios teritoriu numit „Shangri-La”. Un loc nedefinit, ce avea să devină de atunci o obsesie pentru mulţi visători, care nu se puteau adapta în societate, dorind să evadeze şi să trăiască izolat.
May-Lee, asemenea personajului feminin din roman, are o vârstă nedefinită. Este mignonă, brunetă, cu ten măsliniu, ochi oblici şi o voce domoală. I-am dat după înfăţişare în jur de 25-26 de ani, deşi mă surprindea cultura ei enciclopedică, rezultat al unor studii, fără îndoială, îndelungate. Auzind estimarea, a izbucnit în râs: „Oho, more, much more!”
Un „secret” desconspirat
Cum aşa? Există vreun „secret”? „Nu. Viaţa aici, la 4.000 metri altitudine, are un ritm mult mai lent ca la şes. Hotărâtoare e alimentaţia noastră sănătoasă, ritmul de viaţă lent, ce încetinesc îmbătrânirea. Mâncăm legume fierte, felurite derivate din lapte de iac – iaurt, unt, brânzeturi – carne mai puţină, orez mult, supe din verdeţuri, pâine deloc. Plus, absenţa licorilor lui Bachus. Şi un echilibru sufletesc desăvârşit. Iacul este un rumegător adaptat perfect să trăiască la o asemenea altitudine. E un pic mai mic decât bivolul, are coarnele lungi şi părul scămoşat, fâcând parte din cel mai rezistent grup de bovine. Este printre puţinele animale ce pot suporta aerul rece şi rarefiat din Podişul Tibet. Nimic din acest animal nu este irosit. Toate cele enumerate sunt elemente benefice sănătăţii. Femeile trăiesc frecvent peste 85 de ani. Bărbaţii, în schimb, o duc mai puţin!”…
Aflasem că atât de modesta interlocutoare (ca ţinută) studiase ştiinţele umaniste la universităţi prestigioase din Shanghai şi Delhi, revenind acasă după masterat pentru a-i ajuta pe străini să înţeleagă mai bine existenţa enigmatică a tibetanilor.
În cele din urmă am ajuns şi la subiectul care mă interesa foarte mult: urmele lăsate pe „Acoperişul lumii” de cărturarul covăsnean Körösi Csoma Sándor.
Povestea unui celebru lingvist
Cărturarul covăsnean Kőrösi Csoma Sándor.
Când i-am pronunţat numele savantului, m-a privit surprinsă. „Cum de ştiţi cine a fost Sir Alexander Csoma?”. Când i-am mai spus că sunt gazetar şi vin chiar din ţara, ba mai mult, zona unde s-a născut părintele tibetologiei, a rămas „bouche bée”, cum zic franţujii. Şi a început să turuie entuziasmată, ea care altfel vorbea atât de reţinut.
Ei bine, în acest context e momentul să deschid o amplă acoladă. Pentru a aduce în atenţia cititorilor ce au auzit doar câte ceva sau chiar nu ştiu nimic despre isprăvile cărturăreşti ale celebrului lingvist, originar din judeţul Covasna – Körösi Csoma Sándor.
În urmă cu două secole, având numai câţiva bănuţi în buzunar el a plecat pe jos taman în Himalaya, stabilindu-se şapte ani în Tibet. Acolo a învăţat graiul băştinaşilor şi apoi a redactat primul dicţionar tibetano-englez. Un op intrat în istoria lingvsiticii universale. O carte de căpătâi pentru cei ce vor să cunoască idiomul acesta exotic. Însă nu a fost singura lucrare ştiinţifică pe care omul de ştiinţă şi teologul Csoma a conceput-o acolo. Ca atare, era firesc să încerc să aflu cât mai multe despre ilustrul personaj, plecat în lumea largă din apropierea Covasnei. Mai precis, din micul sat Chiuruş, pentru a a ajunge în creierul celor mai înalţi şi izolaţi munţi din lume spre a-şi însuşi limba tibetană, realizând apoi un dicţionar în premieră.
Personaj foarte interesant
Cărturarul Körösi Csoma Sándor (cunoscut în străinătate şi ca Alexander Csoma de Körös) s-a născut în 27 martie 1784, în satul Chiuruş de lângă staţiunea balneară Covasna, în fostul Comitat Trei Scaune. De la denumirea micii localităţi din Carpaţi unde a văzut lumina zilei, provine şi apelativul „Körös” adăugat numelui său oficial. Toată viaţa s-a dedicat studiului filologic, ajungând să cunoască nu mai puţin de… 17 graiuri şi dialecte. A încetat din viaţă în anul 1842, în îndepărtata Indie.
Orientalistul Körösi Csoma Sándor nu s-a dus nicidecum să caute „Paradisul pe Pământ” în izolatele lăcaşe de cult din Tibet, precum au fabulat mult mai târziu scriitorii la care ne-am referit. Ci s-a dedicat exclusiv studiului idiomurilor, culturii şi religiei de acolo. Întreaga viaţă a slujit slova, nu l-au interesat onorurile, bogăţia. Şi astăzi este socotit un mare specialist în limbile orientale, preţuit de lingviştii de pretutindeni.
Încă de tânăr era un ascet, pregătindu-se pentru a trăi printre călugării lamaişti. Dormea pe o rogojină pusă jos spre a-şi căli trupul, se hrănea doar cu legume, orez, fructe. Fără carne. Nici să nu audă de alcool. Cele lumeşti i-au fost mereu străine. Nu şi-a întemeiat o familie, fiind mânat doar de obsesia pentru voiajul şi studiul din Himalaya.
Studii temeinice
Casa memorială a orientalistului din satul natal - Chiuruş
Primele clase le-a urmat la Şcoala din localitatea natală Chiuruş. Începând din 1799 a continuat să înveţe la Colegiul protestant „Bethlenianum” din Aiud, unde studiile erau gratuite pentru studenţii mai săraci. Luând cu succes examenele, la 22 de ani a devenit un „patricius”, adică un student eminent. Astfel şi-a putut desăvârşi instruirea. A beneficiat de o bursă din partea Principelui Transilvaniei, ajungând un „principista”, cu îndatorirea de a predea la clasele inferioare.
Şi-a continuat pregătirea academică vreme de încă şapte ani, dintre care trei ani studiind filosofia şi patru ani teologia. În această perioadă a devenit interesat de teoria huno-avaro-ungară şi relaţia cu uigurii, o ipoteză susţinută de unii dintre profesorii săi de la colegiu, pe care a dorit să o verifice plecând mai târziu în Tibet.
Un poliglot adevărat
Tânărul şi talentatul Csoma Sándor devenise între timp un poliglot. Cunoştea limbi dintre cele mai diferite, precum latina, greaca, ebraica, franceza, româna, germana, fireşte, maghiara. A isprăvit cu brio studiile în ţară în anul 1814, plecând să se specializeze în Germania, la Universitatea din Gottingen. Cu toate că la absolvire i se oferise un post confortabil de profesor, a renunţat şi s-a dedicat împlinirii visului tinereţii: aflarea originii limbii poporului maghiar. Aşadar, un secui din Ardeal a purces într-o lungă aventură tibetană, sfârşind prin a intra în… istorie.
Verificarea unei teorii
Mănăstirea unde a locuit şi studiat.
În epoca sa era la modă teoria venirii strămoşilor unguri din Orient şi el a vrut să cerceteze acest aspect. Episodul asiatic avea să-l marcheze pentru totdeauna, găsindu-şi acolo şi sfârşitul. Se pare că extenuanta călătorie a durat vreo doi ani, iar cum nu avea la el decât 200 de forinţi, întrucât nimeni nu l-a susţinut financiar, a umblat mai mult pe jos, a luat şi vaporul, iar în final, călare pe asini a însoţit caravanele ce traversau Himalaya.
A ajuns epuizat în localitatea Ladakh, din Kaşmir. Încurajat şi sprijinit de delegatul britanic de acolo, a rămas o vreme în zonă, vizitând mănăstiri budiste şi studiind limba locală. Alexander Csoma de Kőrös a ajuns apoi în Tibet. A rămas şapte ani spre a-şi perfecţiona vocabularul. Ulterior a poposit în India, la Calcutta, având posibilitatea să-şi tipărească primele lucrări ştiinţifice orientale, care aveau să-l făcă renumit şi respectat în lumea filologilor.
În anul 1834 a publicat prima Gramatică a limbii tibetane, intitulată „A Grammar of the Tibetan Language”, iar un an mai târziu cel dintâi Dicţionar tibatano-englez, „Essay towards a Dictionary Tibetan and English”. Tot în 1835 i-a apărut o altă lucare, „Analysis of the Kandjur”, o descriere a budismului.
Lingviştii din Occident, dar şi din Europa îl socotesc pe Körösi Csoma Sándor un expert în materie de tibetologie, faima sa dăinuind, iată, mai bine de un secol şi jumătate!Îmbolnăvindu-se de malarie a murit pe 11 aprilie 1842, fiind înmormântat într-o mănăstire din Darjeeling, undeva în Nordul Indiei. Este considerat de către budişti un „Bodhisattva”, adică „Spirit sfânt”.
Omagiu binemeritat
La finele lunii martie 2011 în semn de preţuire, Kelemen Hunor, ministrul Culturii şi Patrimoniului Naţional din România, împreună cu omologul sau din India, Jahwar Sircar, l-au omagiat pe savant acasă la el, în Chiuruşul Covasnei. Au depus coroane la Statuia lui Körösi Csoma Sándor, după care au vizitat Casa Memorială şi Muzeul dedicate marelui călător şi cărturar.
♦
…Am făcut, aşadar, această largă acoladă în cadrul Notelor de călătorie din Orientul Îndepărtat, pentru că spiritul cutezător, dragostea de oameni şi de cultură a ilustrului călător covăsnean m-au urmărit pretutindeni în îndepărtatul şi tainicul Tibet. (Va urma)
Horia C. Deliu
