Cu ocazia Zilei Mondiale a Sănătăţii, în cursul săptămânii trecute Direcţia de Sănătate Publică Covasna, Compartimentul Promovarea Sănătăţii, prin Serviciul Programe de Promovare a Sănătăţii, în colaborare cu Căminul de Bătrâni Zathureczky Berta din Sfântu Gheorghe, a desfăşurat un program de informare-educare-comunicare pentru beneficiarii Căminului şi ai Centrului de Zi, precum şi pentru personalul încadrat în instituţie.

În acest an, Ziua Mondială a Sănătăţii a avut ca temă “O stare bună de sănătate adaugă viaţă anilor – vârstnici sănătoşi, activi şi fericiţi!”.

Invitata acestei zile a fost Dr. Halmágyi Ildikó Stefánia, medic primar medicină internă, medic specialist diabet zaharat, nutriţie şi boli metabolice de la Spitalul Judeţean de Urgenţă Dr.Fogolyan Kristof din Sf.Gheorghe, care a vorbit celor prezenţi  cu privire la tema zilei “Diabetul Zaharat – Prevenirea Diabetului Zaharat – Alimentaţia Sănătoasă”.

În 1948, Organizaţia Mondială a Sănătăţii a găzduit prima întrunire la nivel mondial dedicată sănătăţii, în cadrul căreia s-a hotărât aniversarea, la 7 aprilie a fiecărui an, a Zilei Mondiale a Sănătăţii, zi care s-a aniversat începând din 1950. Această dată marchează începutul activităţii Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii.

Direcţia de Sănătate Publică Covasna

Compartimentul Promovarea Sănătăţii

Vrei să fii notificat când apare un articol nou? Abonează-te prin e-mail