Societatea de salubrizare TEGA SA va încheia contracte individuale de salubrizare, în Sfântu Gheorghe, renunţând la cele existente în prezent, cu Asociaţiile de proprietari din municipiul reşedinţă de judeţ.
Directorul societăţii, Toth Birtan Csaba, a declarat ieri, în cadrul unei conferinţe de presă, că pe parcursul a trei luni, începând cu data de 1 februarie şi până la sfârşitul lunii aprilie a.c., cei 10 agenţi ai Tega vor merge din uşă în uşă pentru a încheia contacte cu aproximativ 29.000 de beneficiari ai serviciului de salubritate din Sf. Gheorghe, care locuiesc în blocuri. După încheierea contractelor individuale, facturile vor fi distribuite de către agenţii societăţii TEGA, aceştia având asupra lor şi chitanţiere be baza cărora vor avea posibilitatea să încaseze contravaloarea facturilor.
Toth Birtan Csaba a declarat că plata serviciului de salubritate se poate face şi în cont bancar, societatea având încheiate convenţii cu mai multe unităţi bancare din Sfântu Gheorghe. Acesta a precizat că preţul nu se va modifica, ci va rămâne la valoarea de 7 lei/persoană. În cazul care într-o familie sunt mai mult de patru membri, ce locuiesc în acelaşi apartament, contractul şi plata se face doar pentru 4 persoane.
Încheierea contractelor individuale pentru serviciul de salubritate, de către TEGA SA, dă posibilitate acestei societăţi să acţioneze în judecată acele persoane care vor înregistra restanţe mai mari de 200 lei, în cazul celor din Sfântu Gheorghe, şi de 100 lei în cazul celor din mediul rural.
Maria Graur