Istoricul, arhivistul, scriitorul, publicistul, liderul civic și Omul de spirit românesc Vasile Lechințan s-a născut la 21 ianuarie 1949, în localitatea Silivaşu de Câmpie, judeţul Bistriţa-Năsăud, din părinții Maria și Grigore Lechințan, și a trecut la cele veșnice pe data de 9 iulie 2021. Și-a petrecut copilăria şi a urmat cursurile şcolii primare şi gimnaziale în comuna natală, apoi Şcoala Tehnică Agricolă din Târgu Mureş, ulterior cursurile serale ale Liceului „Alexandru Papiu-Ilarian” din Târgu Mureş.
După ce ani de zile a lucrat în mai multe întreprinderi din Tg. Mureș și Cluj-Napoca, în 1983 îşi începe cercetările în arhivele şi bibliotecile clujene, publicând şi primele articole, atrăgând, astfel atenţia asupra cercetărilor sale, cât şi prietenia unor mari personalități clujene, precum academicianul Ştefan Pascu, istoricul Gelu Neamțu, profesorul Alexandru Matei și a cărturarilor Raoul Șorban, Crișan Mircioiu ș.a.
Din februarie 1989, devine angajatul permanent al Arhivelor clujene, instituție în care lucrează cu profesionalism și dăruire timp de peste 3 decenii, până la pensionare, în anul 2014. Își desăvârşeşte studiile superioare absolvind Facultatea de Istorie a Universităţii „Spiru Haret” din Bucureşti, apoi masteratul în socio-antropologie istorică la Facultatea de Istorie şi Filosofie a Universităţii „Babeş-Bolyai” din Cluj-Napoca. O încununare a imensei şi valoroaselor sale munci de cercetare ştiinţifică a reprezentat-o obţinerea titlului de Doctor în Istorie al Institutului „George Barițiu”, cu teza Revoluţia de la 1848-1849 în comitatele Cluj, Turda şi scaunul Arieş, sub conducerea științifică a regretatului cercetător Gelu Neamțu.
Rezultatul rodnicei sale activități de cercetare a fost publicat, în numai puţin de 80 de cărţi tipărite în perioada 1994-2021, în cele peste 70 de studii şi comunicări publicate în revistele de istorie, cultură şi volume colective din întreaga Ţară, precum și în sutele de articole din presa cotidiană din Țară și din străinătate.
OM de o rară nobleţe sufletească, de o trăire românească profundă și de o generozitate devenită proverbială, Vasile Lechinţan a fost recunoscut pentru modestia, cinstea, corectitudinea şi demnitatea sa. De multe ori și-a neglijat propria sănătate, acordând prioritate zecilor de colaborări la redactarea a numeroase lucrări monografice de pe cuprinsul întregii Transilvanii, o atenție deosebită fiind acordată istoriei românilor de pe meleagurile natale și a celor din fostele scaune secuiești. Cu bunătatea sa, devenită proverbială, Vasile Lechințan nu știa să spună „nu”, nu putea refuza pe nimeni.
Istoricul Vasile Lechințan a fost un excelent cunoscător al surselor documentare, edite și inedite, un arhivist născut și nu făcut, cercetarea arhivistică devenind rațiunea întregii sale existențe. Cu puterea sa de muncă impresionantă și cu dragostea sa nemărginită față de istoria și valorile naționale și față de dăinuirea românească, a reușit să redea istoriografiei românești lucrări de o certă valoare științifică. De roadele trudei sale au beneficiat sute de autori de lucrări monografice și mii de cetățeni care au apelat la serviciile oferite de Arhivele Naționale.
Cu puterea sa de muncă impresionantă și cu dragostea sa nemărginită față de istoria și valorile naționale și față de dăinuirea românească, arhivistul Vasile Lechințan a introdus în circuitul științific documente de o valoare excepțională pentru istoria locală, regională și națională.
Omul-instituție Vasile Lechințan, reputat istoric, prin întreaga sa operă și-a câștigat un loc distinct în istoriografia și cultura românească. Majoritatea lucrărilor istorice purtând semnătura sa sunt de tip enciclopedic, ele fiind de regulă redactate de un colectiv de cercetători, din cadrul unui institut academic.
Vasile Lechințan s-a afirmat, ca un publicist redutabil, prin activitatea desfășurată ca redactor-şef și membru în colectivul de redacție al mai multor reviste din Cluj-Napoca și din alte localități din țară. O notorietate deosebită au cunoscut interviurile acordate de Vasile Lechințan pe teme majore din istoria și viața publică actuală românească (în mod deosebit în revista „Formula AS”) precum retrocedările ilegale de terenuri și clădiri publice, precum și a arhivelor bisericești, marcarea Centenarului Marii Uniri, necesitatea redactării Enciclopediei României etc. O apreciată imagine publică și-a câștigat-o prin serialul documentar Calendar istoric al Clujului (text şi iconografie), transmis zilnic, fără întrerupere, timp de cca 1 an şi 6 luni, de către TV Transilvania Live.
Publicistul Vasile Lechințan a fost un analist profund al vieții publice românești, un critic sever, dar drept al unor grave disfuncționalități existente în societatea românească contemporană, dar, în egală măsură, un vizionar, un optimist, un susținător înflăcărat al exemplelor de bună practică.
Vasile Lechințan a fost cunoscut și apreciat ca membru activ al societății civile, prin bogata sa activitate desfășurată în conducerea mai multor societăți și asociații civice românești; este semnatar al numeroase proteste, apeluri, scrisori deschise, memorandumuri, replici trimise autorităților publice locale și centrale. Zeci de ani, a îndeplinit funcții de conducere în importante asociații cultural-științifice și civice, precum: secretar al Comitetului Român de Istoria și Filosofia Științei – Filiala Cluj; secretar al Despărţământului Cluj al Astrei; membru în conducerile Societății Cultural-Patriotice „Avram Iancu” din Cluj-Napoca, al Centrului European de Studii Covasna-Harghita din Sf. Gheorghe ș.a.
Vasile Lechințan a fost un apreciat prozator, cunoscut clujenilor pentru poveștile sale savuroase din trecutul Cetății pe care le scoate la lumina zilei, seriale publicate în presa locală ori în broșuri. După ce a trecut cu bine încercarea provocată de infecția cu COVID-19, în cursul anului 2021, sub genericul „Jurnal din anii ciumei COVID-19”, a publicat în serial, pe Facebook, texte literare deosebit de apreciate de cititori, cu intenția ca acestea să fie strânse într-un viitor volum.
De aproape un deceniu, după ce a descoperit avantajele comunicării pe Facebook și e-mail, a purtat o susținută corespondență și a redactat numeroase postări, abordând profund, frontal și vizionar cele mai importante teme, aflate în dezbaterea publică.
Întreaga viață i-a fost călăuzită de valorile morale creștine și ale democrației, prețuind în mod deosebit LIBERTATEA. O expresie a acestei libertăți interioare o constituie jurnalul început în anul 1973, în plin regim autoritar și publicat parțial în volumul omagial Vasile Lechințan – istoric, scriitor, om al cetății, apărut la Editura Eurocarpatica din Sfântu Gheorghe, în anul 2019, la împlinirea vârstei de 70 de ani.
Istoricul Vasile Lechințan a fost unul din cei mai valoroși și statornici cercetători ai istoriei românilor din județele Covasna și Harghita și a conviețuirii acestora cu secuii/maghiarii. Pentru aceasta, s-a bucurat de aprecierea ierarhilor locului – ÎPS Ioan, azi mitropolit al Banatului și PS Andrei, Episcopul Covasnei și Harghitei, a istoricilor, arhiviștilor, preoților, profesorilor și tuturor iubitorilor de istorie din această binecuvântată zonă din inima României.
Intelectual ardelean, Vasile Lechințan și-a iubit enorm familia – părinții, frații și nepoții, cât și familia mare, formată din concetățenii din comuna natală. În textele edite, dar mai ales în cele inedite, sunt prezentați oamenii și locurile natale; frumusețea cadrului natural, arhitectura tradițională, portrete umane în diferite ipostaze, tradiții, obiceiuri, graiul local, portul, aspecte ale culturii populare, atitudinea față de muncă, relațiile de vecinătate, raportarea la provocările din societatea românească contemporană etc. Este cea mai de preț comoară lăsată moștenire de fiul satului Silivașu de Câmpie, Vasile Lechințan, generațiilor prezente și viitoare din comuna Silivașu de Câmpie.
Despre istoricul, arhivistul, prozatorul, publicistul, liderul civic și Omul de omenie Vasile Lechințan s-a vorbit mult și, cu siguranță, se va mai vorbi. Piedici perene în calea uitării sunt reprezentate de demersurile de cinstire a memoriei sale, inițiate de Consiliul Local și Primăria comunei Silivașu de Câmpie, în rândul cărora se numără acordarea titlului de Cetățean de Onoare post-mortem al comunei sale natale și acordarea numelui Vasile Lechințan unei străzi din localitate.
La rândul lor, prietenii din Sfântu Gheorghe, au întreprins mai multe semne de cinstire a memoriei statornicului lor colaborator Vasile Lechințan din rândul cărora menționăm: editarea unir volume dedicate istoricului și arhivistului Vasile Lechințan și acordarea „Premiului Vasile Lechințan” unor tineri cercetători care s-au remarcat prin cercetările și studiile întreprinse, referitoare la istoria și cultura românilor din Arcul Intracarpatic.
Dr. Ioan LĂCĂTUȘU, ing. Ciprian HUGIANU