A plecat la cele veşnice arhivara Erzsebet Gergely (5 noiembrie 1954 – 4 aprilie 2013), funcţionar public model care şi-a identificat viaţa cu instituţia Arhivelor Naţionale Covasna, dăruind acestei instituţii peste trei decenii şi jumătate din cei mai frumoşi ani ai săi. A venit la Arhivele din Sf. Gheorghe de tânără, după terminarea liceului, urmându-l pe tatăl ei, Iuliu Gergely, cel care a fost printre primii salariaţi ai instituţiei (arhivele covăsnene s-au înfiinţat în 1953, iar Iuliu baci s-a angajat în anul 1955).
Arhivara Erzsebet Gergely a făcut parte din nucleul restrâns de salariaţi care, prin munca lor au asigurat funcţionarea instituţiei, o lungă perioadă de timp, în cea mai mare parte în vremuri vitrege. Împreună cu vrednicii arhivişti Iosif Arvay, Ernestin Csia, Vasilica Szasz, Carmen Vlad, Dan Baicu, cu buna sa prietenă Paraschiva Crişan şi mai târziu cu fiul acesteia Cristian şi cu cealaltă bună prietenă Lenuţa Pădure, iar apoi cu tinerii săi colegi, Erzsike a asigurat preluarea şi prelucrarea principalelor fonduri şi colecţii arhivistice deţinute astăzi de Arhivele Covasna.
Marea majoritate a anilor de muncă (aproape 30), Erzsike a lucrat în condiţii deosebit de grele. Clădirea în care au funcţionat Arhivele din Sf. Gheorghe, în perioada respectivă, cunoscuta şi disputata Casă cu Arcade, prin starea sa de degradare a constituit un pericol permanent, atât pentru „sănătatea” documentelor, cât şi pentru cea a salariaţilor care le aveau în păstrare. Frigul şi igrasia din pereţii clădirii, împovăraţi de ani (clădire care avea ca sistem de încălzire sobele, la fel de bătrâne), au contribuit, în timp, la îmbolnăvirea greu încercaţilor salariaţi care au lucrat acolo. La condiţiile vitrege de muncă cauzate de starea improprie a localului Arhivelor, s-a adăugat disconfortul cauzat de greutăţile, stresul şi volumul enorm al problemelor ce trebuiau rezolvate, raportat la numărul foarte mic de funcţionari, existent atât până în decembrie 1989, cât şi în perioada postdecembristă.
Prin felul ei de a fi, prin educaţia primită de la părinţi şi din şcoală, Erzsike Gergely a fost o truditoare împătimită. Muncea într-un ritm continuu. Nu ştia ce înseamnă chiulul, trasul de timp, nu aplica principiul atât de prezent în instituţiile socialiste conform căruia „pauzele lungi şi dese – cheia marilor succese”. Cunoştea, ca nimeni altul, toate fondurile şi colecţiile arhivistice aflate în depozite. Făcea de toate: curăţenie, prelucrare arhivistică, lucrări de legătorie, de secretariat, relaţii cu publicul etc. etc. Sute de dosare şi mii de file de document poartă amprenta scrisului său inconfundabil.
Fire generoasă, era oricând gata să dea o mână de ajutor tuturor colegilor. Nu ştia să spună nu, iar atunci când era nevoie, rămânea de foarte multe ori peste program. Avea simţul datoriei şi responsabilităţii faţă de îndeplinirea sarcinilor de serviciu. De munca ei anonimă, migăloasă şi istovitoare, şi a colegilor ei, au beneficiat sute şi mii de cetăţeni din judeţ şi din întreaga ţară, care s-au adresat cu petiţii pentru completarea vechimii în muncă, pentru recuperarea proprietăţilor sau câştigarea unor drepturi pentru suferinţele pricinuite de regimul comunist, precum şi numeroşi cercetători. În relaţiile cu cetăţenii avea răbdare să le explice, mai ales celor în vârstă, modul de completare a cererilor şi de achitare a prestaţiilor arhivistice. Aceeaşi atitudine binevoitoare o manifesta şi faţă de reprezentanţii societăţilor şi instituţiilor din judeţ, respectiv faţă de toţi cei care, în atâţia ani, au călcat pragul Arhivelor din Sf. Gheorghe.
Împreună cu mai tinerii săi colegi a pus mult suflet la mutarea documentelor în noul sediu al Arhivelor jud. Covasna. Viaţa fostei noastre colege Erzsike Gergely s-a desfăşurat, cotidian, între două destinaţii: casa părintească unde o aştepta de fiecare dată, cu atâta dragoste, iubita sa mamă, şi instituţia Arhivelor care devenise a doua sa familie. Se bucura de împlinirile şi izbânzile fiecărui coleg, şi se întrista de necazurile şi neîmplinirile acestora. S-a bucurat atunci când munca i-a fost răsplătită – prin salarii de merit, diplome sau medalii, dar, din păcate, a fost foarte supărată atunci când a trebuit să iasă la pensie anticipat, şi a primit o pensie foarte mică, în comparaţie cu munca sa de-o viaţă.
Erzsebet Gergely, împreună cu colegii săi, a scris o pagină din istoria Arhivelor judeţului Covasna. Munca sa temeinică rămâne înveşnicită în documentele prelucrate de ea, documente care rămân, la rândul lor, mărturie a acestor locuri, oameni şi vremuri, la cumpăna dintre milenii. Chipul său luminos va rămâne veşnic în amintirea colegilor, colaboratorilor, petenţilor şi a tuturor celor care au cunoscut-o. Dumnezeu s-o odihnească în pace!
Dr. Ioan LĂCĂTUŞU
