O mînă de oameni din Sfântu Gheorghe au dorit să-i aducă un omagiu celui care a fost DAN TURBATU, actor al Teatrului „Andrei Mureșanu” din Sfântu Gheorge, plecat între stele în urmă cu 16 ani, participând la lansarea volumului „Prea repede…Prea devreme…Actorul Dan Turbatu”, a autorului Romulus Turbatu, eveniment ce a avut loc sâmbătă, 5 martie, la Sala Albastră a Bibliotecii Județene „ Bod Peter” din Sfântu Gheorghe.
După cum a afirmat Dan Lupescu, director fondator al Revistei „ Lamura” din Craiova, în calitate de organizator al evenimentului, a fost „ o întâlnire în familie și între prieteni de pasiuni comune- pentru cultură, pentru teatru, pentru frumos.”
În discursul său acesta a ținut să puncteze în fața publicului prezent „ce înseamnă Romulus Turbatu”, autorul volumului, iar apoi , foarte pe scurt, a vorbit despre „istoria gestației acestei cărți”.
„Cu Romulus Turbatu am fost colegi începând cu clasa a V-a, la Liceul Frații Buzești din Craiova. De-a lungul vieții Dumnezeu a hărăzit în așa fel că doar în anii studenției, în anii satisfacerii stagiului militar cu termen redus și vreo 7-8 ani ca activitate profesională, să nu fim colegi.(…) Această carte l-a frământat pe Romulus din momentul în care Dan s-a născut în cer, dar Dumnezeu a rânduit altfel. De ce nu a apărut cartea până acuma? Pentru că el nu a avut resursele financiare.”
Dan Lupescu a menționat că abia în cursul anului trecut, împreună cu Romulus Turbatu, au început să caute „urme” lăsate de actorul Dan Turbatu la cele 3 instituții de teatru în care și-a desfășurat activitatea- Reșița, Sibiu, Sf. Gheorghe.
„Pe 25 mai 2015 am dat fuga la Reșița, unde Dan a fost actor primii 5 ani. În prima zi am fost la Biblioteca Județeană și am găsit multe documente în presă, dar la teatru toată arhiva consta în câteva sute de fotografii adunate într-o cutie ca de televizor, programe nu aveau, afișe nu aveau. (..) La un moment dat, pe fundul cutiei am găsit vreo 30-40 de fotografii foarte expresive cu Dan în diferite roluri. Următorul drum l-am făcut aici, la Sf. Gheorghe, am venit în 9 iunie și am zăbovit până pe 12 iunie. Am întâlnit oameni cu adevărat profesioniști și în această bibliotecă județeană unde ne-au pus la dispoziție tot ce am cerut. Din nefericire, însă, documentele puse la dispoziție nu aveau continuitate- în anumiți ani erau pe sărite, adică lipsea un trimestru sau 4 luni sau aproape jumătate de an. Am început să prindem curaj și ne-am mutat la Arhivele statului; aici, singurul document pe care l-am găsit era ceea ce se numea dosarul de personal- evaluările anuale, dosarele de la contabilitate când se măreau salariile și afișul când a fost sărbătorit la 30 de ani de scenă. La Sibiu norocul a fost mai mare. (…) Fiica lui Dan vorbise cu fosta soție a lui Dan care ne-a pus la dispoziție multe elemente și iconografice. Toate aceste materiale se regăsesc în această carte- document din care rezultă cel puțin două realități: Dan a fost foarte viu în timpul vieții sale și este foarte viu și acum. ”
„A trăit ca un paltin semeț. Ca un samurai, totdeauna pe cont propriu…”
Dan Lupescu a menționat că în volumul „Prea repede…Prea devreme…Actorul Dan Turbatu” a reconstituit activitatea lui Dan din cinematografie, din spectacolele artistice de lung metraj, scriind „un fel de postfață- cuvânt de încheiere” din care a citit în fața publicului câteva „frânturi” de gânduri despre Omul și actorul DAN TURBATU:
„ A trăit ca un paltin semeț. Ca un samurai, totdeauna pe cont propriu. Onoarea, respectarea cuvântului dat, sacrificiul față de nobila menire căreia i s-a dăruit cu toată ființa, seninătate în fața morții au constituit pentru el- ca pentru orice samurai- repere morale, ținte de conduită, desprinse, aidoma unor comandamente vitale, din Bushido ( Codul „ Războinicului”). A visat, a creat și a muncit, de-a lungul întregii sale vieți, cu tărie și inspirație de Anteu, cu har și tenacitate martirică, de Sisif. A iubit cu fervoare clocotitoare, de vulcan în prag de erupție devastatoare. În permanență solar, precum Ducele Ramunc…A vorbit, mereu, Limba Omeniei, a generozității și bucuriei, a comuniunii și cuminecării. A învățat lecția tăcerilor de aur, ca un Midas ajuns la înțelepciunea înflorind dincolo de zarea proiectelor trufașe. A stăpânit, cu autoritatea blând moderatoare a Gânditorului de Hamangia, arta de a face tăcerea să rodească, să devină asurzitoare…Tăcerea, explodând în tunet și fulger-îndumnezeite de mii de tâlcuri.”
„Prea repede, Prea devreme!- Eu aș spune, referindu-mă la carte, Prea necesar!”
Vorbind despre omul și actorul Dan Turbatu și despre volumul- album omagial la a cărui lansare a fost prezent, dr. Ioan Lăcătușu a menționat că „Prea repede…Prea devreme…Actorul Dan Turbatu” este lansat în 5 martie 2016, respectiv după 16 ani ce au trecut din data de 5 martie 2000, când Dan Turbatu a plecat la cele veșnice, la numai 56 de ani.
„De la început aș vrea să subliniez contribuția deosebită a publicistului, scriitorului și editorului Romulus Turbatu, fratele lui Dan, și a prietenului său de-o viață, Dan Lupescu, om de cultură craiovean. La experiența profesională a publicistului și scriitorului Romulus Turbatu, cunoscut printre altele pentru volumele sale de interviuri cu mari personalități ale vieții publice românești, în mod deosebit din Oltenia, se adaugă o motivație izvorâtă dintr-o mare dragoste față de fratele său. Un volum care cuprinde între coperțile sale viața și activitatea actorului și omului Dan Turbatu. (…) Ca arhivist apreciez în mod deosebit munca de documentare depusă de autor și de Dan Lupescu pentru identificarea surselor edite și inedite referitoare la activitatea actorului și omului Dan Turbatu. Trebuie să o spunem, nu-i punctul forte constituirea arhivelor și muzeelor teatrelor românești. (…) De aceea, sincere felicitări pentru truda aceasta extraordinară pentru identificarea surselor din arhive, prin răsfoirea a ceea ce înseamnă presa de la noi și din țară- cartea cuprinde afișe, cronici, recenzii- o sumedenie de informații care rotunjesc și redau profilul omului și actorului Dan Turbatu.
Deosebit de valoroase sunt mărturiile oamenilor- fiecare a surpris câte o etapă din perioada studenției, din perioada de la Reșița, de la Sibiu, de la Sf. Gheorghe. În același registru se înscriu și cronicile spectacolelor în care a jucat Dan Turbatu, apărute în presa vremii și în reviste de specialitate. Mă bucură că am dat și eu o mână de ajutor în ceea ce înseamnă cercetarea arhivelor și recuperarea acestor texte. (…) Ați făcut un lucru extraordinar, ni l-ați redat pe Dan așa cum l-am cunoscut, prin această carte l-ați restituit și celor din Reșița, și celor din Sibiu, și nouă, celor de la Sfântu Gheorghe.” a spus dr. Ioan Lăcătușu
DAN TURBATU, DAN TUR-BA-TU!- un metronom al lacrimilor, la simpla rostire
Împreună cu actrița Camelia Paraschiv-Katai am avut bucuria să particip, în nenumărate rânduri, la lansări de carte sau la alt gen de evenimente în cadrul cărora a vorbit și a recitat poezie. De fiecare dată mi-a adus lacrimi în ochii, dar niciodată nu am văzut lacrimi în ochii ei, așa cum s-a întâmplat la lansarea cărții dedicată memoriei fostului său coleg de teatru, Dan Turbatu, despre care spunea, citind din gândurile sale puse în volumul „Prea repede…Prea devreme…Actorul Dan Turbatu” că: „Au trecut 15 ani de când a plecat cu privirea ce știa să îmbrățișeze lacrima din spatele zâmbetului. Undeva, în bătaia zborului din sufletul meu, lipsește un mugur de aripă, a rămas un ciot, o rană. (…) Cu o seară înainte de plecarea spre stele mi-a împrumutat o carte de poeme, în foaierul teatrului. L-am întrebat: „ Pentru cât timp?”; mi-a răspuns: „ Pentru o veșnicie!”, cu umorul său special. Dan Turbatu, când va fi să fie, te voi căuta, să măsurăm Veșnicia în poeme!”
Amintindu-și de cei 3-4 ani frumoși în care a avut bucuria să fie colegă cu marele actor Dan Turbatu, Camelia a spus, printre altele: „ Am o mare recunoștință pentru că atunci când am venit în teatru, acum 19 ani, în Dan am găsit acel „ ACASĂ”. Fără să spună ceva, în privire, în acea căldură de tată…și tăcerile lui vorbeau. Între noi funcționa un fel de comunicare specială. Nu mă întreba ce se întâmplă cu mine, dar a doua zi îmi aducea o carte, cu un anume poem. Dan Turbatu m-a învățat ce înseamnă colegialitatea, m-a învățat ce înseamnă modestia frumoasă, coloana vertebrală care sângerează, numai să rămână coloană vertebrală, și m-a învățat că trebuie să cred foarte tare în darul meu, în crezul meu, în poezie. (…) Îmi doresc să reușim să devenim măcar atât de senini în suflet ca acest om minunat, Dan Turbatu.”
Camelia Paraschiv i-a recitat lui Dan un poem pe care acesta îl iubea foarte mult- „Satul în care se vede mama” a poetului Aurel Dumitrașcu, din Borca- Neamț, plecat în ceruri la doar 35 de ani. Cu siguranță versurile pornite din sufletul Cameliei, către Dan Turbatu, au ajuns în înalturi…
Despre „Cafeneau literară ”
„ Cum să nu-mi amintesc de Cafenelele literare organizate de Dan Turbatu? În principal, erau invitaţi elevii noştri. Se desfăşurau în foaierul Teatrului, într-o atmosferă degajată, într-o atmosferă culturală specială pe care Dan Turbatu o concepea în amănunt, pe o anumită temă. ” scria prof. Luminița Cornea în materialul „Teatrul școlar, cu actorul Dan Turbatu, la Sf. Gheorghe” în ediția de vineri a Mesagerul de Covasna.
Sergiu Aliuș, actor al Teatrului „ Andrei Mureșanu”, cel ce a încercat să ducă mai departe acest proiect de suflet al lui Dan Turbatu „ la care el ținea foarte mult, și unde a dat șanse multor tineri.”, a reușit să aducă în fața publicului un „text recuperat” intitulat „ Îți trag un pumn în nas..!”- care a fost scris și citit de Sergiu, la Cafeneaua literară, exact la un an de la plecarea la cele veșnice a actorului Dan Turbatu.
„ La prima ediție a Cafenelei literare am scris o scrisoare pe care Dan mi-a trimis-o mie să o citesc participanților, la un an, pe 3 martie 2001. (…) Scrisoarea de la el se numește „ Îți trag un pumn în nas..!”- eu pe vrea aia, ca și acum spuneam multe prostii, și ca să mă mai potolească îmi spunea: „ Mă, boule, îți trag un pumn în nas!”
Sergiu Aliuș a ținut să recite și câteva versuri care-i plăceau lui Dan: „Orice om pe care nu pot să-l iubesc înseamnă pentru mine un prilej de adâncă tristețe./ Orice om pe care l-am iubit și nu-l mai pot iubi înseamnă pentru mine un pas spre moarte./ Atunci când n-am să mai pot iubi pe nimeni, voi muri./Aveți grjă, Voi care știți că meritați dragostea mea, aveți grijă să nu mă ucideți.”… Aș adăuga eu- Să nu mă uitați!” a spus actorul Sergiu Aliuș.
„Viaţa noastră, toată,/Doamne, cum încape/Între două fire /Mici de busuioc!”
Memoria celui ce a fost actorul Dan Turbatu a fost marcată de publicistul Ioan Drăgan, cel care a publicat în cotidianul „ Cuvântul Nou” mai multe articole referitoare la activitatea acestuia, prin recitarea unei poezii și au unui vechi colind care se cântă și astăzi pe ambele maluri ale Prutului.
Seară tristă – George Bacovia
Barbar, cânta femeia-aceea,
Târziu, în cafeneaua goală,
Barbar cânta, dar plin de jale,
Şi-n jur era aşa răscoală…
Şi-n zgomot monstru de ţimbale,
Barbar, cânta femeia-aceea.
Barbar, cânta femeia-aceea…
Şi noi eram o ceată tristă
Prin fumul de ţigări, ca-n nouri,
Gândeam la lumi ce nu există…
Şi-n lungi, satanice ecouri
Barbar, cânta femeia-aceea.
Barbar, cânta femeia-aceea,
Şi-n jur era aşa răscoală…
Şi nici nu ne-am mai dus acasă,
Şi-am plâns cu frunţile pe masă,
Iar peste noi, în sala goală,
Barbar, cânta femeia-aceea…
Colind
Busuioc la naştere,
Busuioc la moarte,
Floare de tristeţe,
Floare de noroc…
Viaţa noastră, toată,
Doamne, cum încape
Între două fire
Mici de busuioc!
(Vasile Romanciuc)
„Sufletul meu s-a încălzit văzându-vă aici…”
Cu glasul tremurând de emoție, autorul volumului omagial „Prea repede…Prea devreme…Actorul Dan Turbatu”, nimeni altul decât fratele acestuia, Romulus Turbatu a spus: „ Încerc un gust dulce-amar; dulce pentru că sunt aici, împreună cu dvs, și îl simt și pe Dan aproape, și amar pentru că am putut să fac atât de târziu acest gest, după putința mea, mărunt, dar, zic eu, de frate. (…) Târziu am putut să fac acest gest care, dacă se întâmpla mai repede, după trecerea sa în stele, era mai bogat, mult mai suculent și cu mult mai multe documente. Perioada fiind atât de lungă până la apariția cărții, ele s-au măcinat, vremea le-a măcinat, lumea le-a măcinat, timpul le-a măcinat. (…) Vreau să vă mai precizez că un element care m-a călăuzit permanent și pe care mi l-am dorit din sufletul să-l realizez a fost ca în această carte să apară cât mai mulți din foștii colegi- de aceea am reprodus și afișe cu premiere și cu distribuția, caiete program, pentru că scrii despre un om, dar trebuie să apară alături de el cât mai mulți oameni cu care a lucrat, pentru că nu a lucrat singur și a trăit izolat în mijlocul unor comunități, a unor instituții, mai ales că este vorba de instituții de cultură și artă.
Vă mulțumesc sincer că nu l-ați uitat pe Dan și să ne ajute Dumnezeu să mai facem astfel de gesturi. Sufletul meu s-a încălzit văzându-vă aici, atâția câți sunteți, și nu încetez să vă mulțumesc. ”
„…Actorul nu trăiește numai prin rol, ci trăiește și pentru comunitate.”
Domnul Petre Străchinaru, cel despre care dr. Ioan Lăcătușu a afirmat că „ este vinovatul principal că Teatrul Andrei Mureșanu există; el a început cu trupa de amatori de la Casa de Cultură a Sindicatelor, el i-a găzduit, le-a asigurat apartamente la fiecare în perioada respectivă, împreună cu Constantin Codrescu, el a fost alături de actori în perioada tulbure și grea de după revoluție ”, a vorbit, cu tristețe, despre slaba participare a membrilor comunității din Sfântu Gheorghe, dar mai ales a actorilor Teatrului „ Andrei Mureșanu” la evenimentul de omagiere a OMULUI și ACTORULUI DAN TURBATU:
„Vreau să-mi exprim bucuria tristă de a fi aici. Într-un fel ați reeditat „ Cafeneaua literară”- este o bucurie. Normal, tristețea vine din comemorarea lui Dan, dar, tristețea mea vine din cu totul și cu totul altă direcție, din comunitatea noastră, pentru că acest Teatru, dincolo de idee, de menire, de tot ceea ce a însemnat fundamentarea lui, a trăit și, eu sper că teatrul în general trăiește prin actori. (…) Pe vremea înființării acestui Teatru, actorul era în societate, în comunitate, au ridicat nivelul de intelectualitate al comunității românești de aici. Dan a fost unul dintre cei care făcea parte din această comunitate și avea un simț al limbii și al literaturii cum rar găsești. (…) Ați spus un lucru esențial: Dan Turbatu a fost un SAMURAI- codul Bushido este bazat pe datoria de onoare. D-na director (al TAM-n.red) , nu știu dacă la Teatrul „ Andrei Mureșanu” sunteți în total 47 (de angajați)- legenda japoneză este legenda celor 47 de samurai- dar actorul nu trăiește numai prin rol, ci trăiește și pentru comunitate. Faptul că aici sunteți numai câțiva, pe mine mă întristează- dar mă bucură și mă întărește în ideea că am făcut bine că m-am retras, acolo unde m-am retras, ca să nu trăiesc aceste clipe de tristețe.” a conchis domnul Petre Străchinaru.
Toți cei care nu l-au uitat pe OMUL și ACTORUL DAN TURBATU au primit în dar cîte un volum-omagial „Prea repede…Prea devreme…Actorul Dan Turbatu”, cu autograf din partea autorului, Romulus Turbatu.
Maria Graur
