Doi ani de la trecerea la cele veșnice a savantului Horia Colan – vrednic fiu al meleagurilor covăsnene
Miercuri, 24 iulie 2019, se împlinesc doi ani de la trecerea la cele veșnice a academicianului Horia Colan – vrednic fiu al meleagurilor covăsnene. Prof. univ. dr. ing. Horia Colan s-a născut în 11 mai 1926 în Covasna (dar familia sa este originară din Araci), fiind nepot al mitropolitului Nicolae Colan. În Covasna a urmat grădinița și primele două clase primare, până ce tatăl său a fost mutat, cu serviciul, în alt județ. În perioada 1944-1949 a urmat cursurile Facultății de Electromecanică a Şcolii Politehnice din Timişoara, iar în anul 1971 devine Doctor inginer în Ştiinţa Materialelor, la Institutul Politehnic din Cluj-Napoca.
În decursul unei cariere universitare excepționale, începută în anul 1950, în cadrul Institutului Politehnic din Cluj-Napoca, s-a ocupat mai ales de metalurgia pulberilor. După evenimentele din decembrie 1989, a fost ales decan al Facultății de Mecanică, apoi, rector al Institutului Politehnic din Cluj-Napoca (1990-1992), îndeplinind și funcția de președinte al Consiliului Rectorilor din orașul de pe Someș. Este autorul unor studii de referință și în domeniul istoriei ştiinţei şi tehnicii, cu preocupări de valorificare a unor tradiţii şi priorităţi româneşti. A cercetat viața și opera unor personalități ale științei românești și universale. Activitatea ştiinţifică a profesorului universitar dr. Horia Colan se concretizează în peste 250 de lucrări, în care a abordat, singur sau în colaborare, o problematică variată, axându-se, în principal, în domeniul metalurgiei pulberilor şi asupra studiului metalelor.
În anul 2010 a fost ales ca membru titular al Academiei Române. A fost membru al Academiei de Ştiinţe din New York, al Societăţii Franceze de Metalurgie, doctor honoris causa în inginerie al Universităţii Internaţionale „Pro Deo” din New York şi al altor instituţii de cercetare şi învăţământ din ţară şi străinătate, precum și membru în comitetele științifice ale unor reviste de prestigiu, din țară și străinătate. A participat la peste 60 de congrese internaționale, conferințe și vizite de documentare în peste 25 de țări, de pe aproape toate continentele. A fost autor a numeroase inovații, distins cu importante premii pentru cercetare, cu ordine, medalii și diplome, inclusiv titlul de „Chevalier de Ordre des Palmes Academiques”, pentru „servicii aduse culturii franceze” (1999). Numele și opera sa figurează în numeroase dicționare și enciclopedii, din întreaga lume.
Biografii și toți cercetătorii care s-au aplecat asupra vieții și activității distinsului savant Horia Colan au pus în evidență principalele trăsături ale personalității sale complexe – renumit om de știință și cultură, un dascăl de excepţie, apreciat şi stimat de studenţi, „creator de şcoală”, mentor al Şcolii de Inginerie din Cluj-Napoca, recunoscut specialist în ştiinţa materialelor, autor al unor valoroase cercetări fundamentale proprii, om de carte, publicist, orator, om al lui Dumnezeu, continuând astfel seria marilor cărturari români și având strânse relații cu intelectualii și oamenii aleși ai timpului său, din țară și străinătate.
Este unanimă părerea conform căreia profesorul Horia Colan s-a impus prin prestanță, seriozitate, competență, exigență, fiind recunoscut pentru corectitudinea şi onestitatea proverbială, prin moralitatea şi prestanţa profesională exemplare. Este remarcată contribuția cercetătorului Horia Colan la descoperirea şi valorificarea unor priorităţi româneşti în ştiinţă și punerea în evidenţă a vieţii şi operei unor personalităţi de mare anvergură, precum și legăturile strânse formate şi întreţinute cu specialişti în domeniu din ţări dezvoltate. Din lucrările dedicate personalității sale, nu lipsesc referirile la OMUL (cu majuscule) Horia Colan, la erudiția, bunătatea, modestia și umorul său, la creștinul practicant, care a fost alături, mereu, de Biserica Ortodoxă Română. Nu lipsesc nici referiri la intelectualul patriot care și-a iubit strămoşii, familia și țara, s-a implicat în acțiuni sociale și caritabile și a păstrat o legătură strânsă cu meleagurile sale natale, din Curbura Carpaților.
În decursul anilor, acad. Horia Colan s-a interesat îndeaproape de evoluţiile din zonă, manifestându-şi public – cu prestigiul şi autoritatea sa profesională şi morală – sprijinul faţă de strădaniile românilor din judeţele Covasna şi Harghita de a-şi prezerva şi afirma identitatea culturală şi confesională. Observator avizat al realităţilor din ţinuturile natale, acad. Horia Colan a avut cuvinte de apreciere privind activitatea Episcopiei Ortodoxe a Covasnei și Harghitei, a Centrului Ecleziastic de Documentare „Mitropolit Nicolae Colan”, a Școlii gimnaziale „Nicolae Colan” din Sf. Gheorghe și a celorlalte școli românești din zonă, a editurilor Grai Românesc și Eurocarpatica, sprijinind activitățile de păstrare și afirmare a istoriei și culturii românești, din această binecuvântată parte de țară. Credincioşii ortodocşi români din Araci, Miercurea Ciuc și din alte parohii, precum și cei de la Centrul Ecleziastic de Documentare „Mitropolit Nicolae Colan”, sunt recunoscători familiei acad. Horia Colan pentru sumele donate pentru construirea și funcționarea lăcașurilor ortodoxe, respectiv a instituțiilor de cultură românească.
Pregătirea, distincția și bunăvoința sa proverbială de a sluji interesele obștești i-au adus și alte însărcinări cinstitoare, pe linia asociațiilor culturale, profesionale și civice. În anul 2006, din îndemnul IPS Ioan Selejan, Editura Eurocarpatica şi-a asumat onoranta misiune, dar şi deosebita responsabilitate, de a publica un volum omagial cu ocazia aniversării a 80 de ani de la naşterea academicianului Horia COLAN, personalitate marcantă a vieţii ştiinţifice şi culturale româneşti, cunoscută şi recunoscută în ţară şi în străinătate pentru contribuţiile sale la propăşirea ştiinţei şi tehnicii româneşti contemporane. Volumul Omagiu Horia Colan la 80 de ani redă, în primul capitol, intitulat Horia Colan văzut de personalităţi ale culturii şi ştiinţei româneşti, de colegi şi discipoli, amintiri şi consideraţii semnate de peste 50 de savanţi, academicieni, cercetători şi cadre didactice universitare, începând cu articolul semnat de I.P.S. Ioan Selejan, intitulat Un înalt „vârf” din Curbura Carpaţilor. Un capitol este intitulat Horia Colan – o viață pusă în slujba învățământului şi cercetării, a valorificării tradițiilor româneşti, în țară şi străinătate, iar, în final, sunt prezentate imagini despre familia profesorului Horia Colan, de-a lungul anilor şi despre prezența sa în viața ştiințifică internă şi internațională.
În anul 2012, la Editura Eurocarpatica a apărut volumul Genealogia familiei Colan, familie originară din localitatea Araci, fostul județ Treiscaune, azi județul Covasna, volum care cuprinde informații biografice despre peste 120 de persoane, din șapte generații, pe o perioadă de două secole (1810-2010), precum și fișe biografice ale unor personalități ale culturii, științei, economiei și vieții publice românești, din familiile Rafiroiu, Cioflec și Nistor, toate din Araci, rude prin alianță și prieteni statornici cu membrii familiei Colan.
În anul 2016, în Cluj-Napoca, București, Sfântu Gheorghe și Covasna au avut loc mai multe manifestări dedicate împlinirii venerabilei vârste de 90 de ani de către distinsul om de știință și cultură, academicianul Horia Colan. În rândul acestor manifestări se înscrie şi se distinge sesiunea omagială Academicianul Horia Colan la 90 de ani, care a avut loc în Aula „A. Domșa” a Universității Tehnice din Cluj-Napoca, în organizarea Academiei Române, Academiei de Științe Tehnice din România și a Universității Tehnice din Cluj-Napoca. Cu acordul organizatorilor sesiunii omagiale și cu sprijinul nemijlocit al familiei acad. Horia Colan, Editura Eurocarpatica a editat volumul Academicianul Horia Colan la 90 de ani: o sărbătoare a lumii academice clujene, carte în care sunt redate mesajele rostite în cadrul sesiunii menționate, dar şi alte câteva texte prezentate cu ocazia altor evenimente și manifestări dedicate sărbătoririi savantului Horia Colan, în semn de prețuire pentru întreaga sa viață închinată științei, școlii, societății și familiei.
Rodnica sa activitate științifică și culturală s-a bucurat de numeroase referințe și aprecieri elogioase, încă din timpul vieții sale. Trecerea sa la cele veșnice a constituit încă un prilej de evidențiere a ceea ce a reușit să înfăptuiască, în cei peste 65 de ani de activitate pusă în slujba științei și culturii românești, un prilej de exprimare a prețuirii și recunoștinței față de profesorul, cercetătorul, publicistul, oratorul și Omul de mare omenie Horia Colan.
În mesajul de adio transmis cu ocazia participării la slujba de înmormântare, în iulie 2017, de reprezentanții românilor din județul Covasna, se spune: „Ca prieteni statornici ai ilustrului cărturar, academicianul Horia Colan și ai distinsei sale familii, venim de pe meleagurile natale ale sale, din ținutul Covasnei, cu inimă frântă de durere, pentru a-l petrece pe ultimul drum pământesc pe cel care ne-a fost atât de drag și apropiat nouă, covăsnenilor. Venim cu binecuvântarea și cuvintele de rămas bun și de mângâiere sufletească pentru îndurerata familie Colan, din partea Înaltpreasfințitului părinte Ioan, Mitroplitul Banatului și a Preasfințitului părinte Andrei, Episcopul Covasnei și Harghitei, cât și cu ale colegilor de la Centrul Ecleziastic de Documentare Mitropolit „Nicolae Colan” din Sfântu Gheorghe și de la celelalte instituții și asociații culturale românești din județele Covasna și Harghita”.
Și acum transmitem un gând de compasiune și de adâncă recunoștință întregii familii Colan, în mod deosebit distinsei doamne doctor Monica Colan, care a fost alături de academicianul Horia Colan în vremuri senine, dar și în momentele dificile, din ultimul an de viață, iar după trecerea la cele veşnice a iubitului său soț, a făcut și face tot ce îi stă în putinţă pentru dreapta cinstire a memoriei acestuia.
Nouă, celor de astăzi, și urmașilor noștri de pe meleagurile sale natale, ne revine onoranta obligație morală de a-i cinsti memoria, împreună cu a celorlalte ilustre personalități românești, care s-au născut sau au activat în localitățile Arcului Intracarpatic. Veșnică să-i fie pomenirea!
Dr. Ioan LĂCĂTUȘU