PAGINI REGĂSITE » În semn de recunoştinţă pentru memoria profesorului George ALEXIANU – Rezidentul Regal al Ţinutului Bucegi, unitate administrativ – teritorială de care a aparţinut şi fostul judeţ Treiscaune, în perioada 1938 – 1940, ctitorul catedralei ortodoxe din Sf. Gheorghe, publicăm scrisoarea intelectualului bucureştian Şerban Alexianu – fiul demnitarului martir, condamnat la moarte şi executat pe nedrept, împreună cu mareşalul Ion Antonescu, scrisoare referitoare la contribuţia profesorului George Alexianu la începerea construirii catedralei ortodoxe din Sf. Gheorghe.
„La aniversarea a 60 de ani de la punerea pietrei de temelie a Catedralei de Credinţă din oraşul Sfântu Gheorghe, gândul meu de om la apusul vieţii, se îndreaptă mai întâi şi mai întâi cu smerenie şi pioasă recunoştinţă, spre cei care în dragostea lor creştinească şi duhovnicească, au găsit răgazul nobil de cucernicie spre comemorarea acestui important lăcaş al dragostei creştine şi iubirii frăţeşti. Era anul 1939, nori negri se abătuseră peste întreaga Europă. Graniţele se clătinau şi dispăreau de la o zi la alta. Hegemonia revanşardă Hortystă se făcea tot mai puternic auzită, încercând să curme şi să tulbure istoria milenară a poporului nostru. În aceste zile de totală spaimă şi învolburare a ţării, când viitorul apărea sumbru şi incert, tatăl meu, profesorul universitar Gheorghe Alexianu, Rezidentul Regal al Ţinutului Bucegi, sub a cărei administraţie intra şi judeţul Treiscaune (azi Covasna), a ţinut să înceapă alături de întreg sinodul şi obştea oraşului, construirea Sfântului lăcaş al Catedralei.
Pentru realizarea acestui proiect, a fost necesar îndepărtarea unor piedici ce i-au stat în faţă, atât de ordin ecleziastic cât şi administrativ-politic. Patriarhia ar fi dorit ca această Catedrală să fie ridicată în Braşov, centru exponenţial alături de Cluj şi Oradea a românismului Transilvănean. Gândirea politică, cunoştea faptul că ponderea populaţiei judeţului Covasna şi a oraşului Sfântu Gheorghe, făcea ca această zonă să fie dorită nesăţios de oligarhia ungară. Dar, tatăl meu, consecvent promisiunilor făcute clerului şi oraşului şi în ideea susţinerii credinţei ortodoxe şi a românismului, a reuşit să-şi impună punctul de vedere şi obţinând în final avizul Înalt Prea Sfinţitului Mitropolitul Ţării, a Ministrului Culturii, a Primului Ministru şi în final Maiestăţii Sale Regele Carol al II-lea, trimitea Înaltului For Bisericesc al oraşului Sfântu Gheorghe, Prefecturii şi Primăriei, următoarea telegramă cu această ocazie: „Cu bunăvoinţa Tatălui Ceresc şi conlucrarea Fiului şi săvârşirea Sfântul Duh, s-a dispus cu Înaltă Dragoste Creştinească de către M.S. Regele şi a Înalt Prea Sfinţiei Sale Mitropolitul Ţării, începerea construirii Sfintei Catedrale de Credinţă a oraşului Sfântu Gheorghe, în numele lui Hristos Mântuitorul !”
Cu puţin timp înainte, tatăl meu participând la instalarea noului primar al oraşului, spunea: „Domnule primar, te instalez în fruntea acestui oraş, cu credinţa şi nădejdea că nu vei fi preocupat decât de un singur gând, gândul că acest harnic şi frumos oraş să prospere. Noi te considerăm omul pe care acesta să se bizuiască la nevoie. Avem nevoie să sporim puterile de viaţă ale naţiunii noastre în aceste momente grave ale istoriei zilelor noastre mai mult ca oricând. Este timpul suprem ca fiecare să-şi pună la contribuţie surplusul de energie din tot sufletul, pentru această parte de pământ, crescută din inima şi nădejdea noastră.Viitoarea Sf. Catedrală, ce am pornit a realiza, să devină farul călăuzitor al tuturor lucrurilor înfăptuite de azi şi de mâine.Exemplul dragostei de aproape şi ajutorul dat celor în nevoie şi suferinţă, să ilustreze întotdeauna marea calitate a omeniei poporului nostru”.
Sunt mărturii potrivit cărora, încă din 1937-38, când exodul populaţiei evreieşti din întreaga Europă, fugind din faţa urgiei nazismului şi-a găsit refugiu sigur în România şi ţara noastră în ciuda stăruitoarelor presiuni germane, a fost singura care a facilitat încă din acei ani, emigrarea refugiaţilor înspre Palestina. Şi unul din importantele oraşe care a conlucrat la realizarea acestei operaţii, cu ştiinţa şi aprobarea tacită a tuturor autorităţilor a fost şi oraşul Sfântu Gheorghe.
Şi a venit şi acea dureroasă zi de august 1940, când trupul ţării a fost încă odată sfâşiat. Ce a urmat se ştie, autorităţile ungare nu au fost nici într-un fel interesate de continuarea lucrărilor la Catedrală. Singura lor preocupare într-un fel retoric doar, a fost să încerce modificarea planurilor spre a o transforma într-o biserică reformată. Dar cum iredentismul maghiar, asociat cu guvernul terorist a lui Stojay şi a echipelor morţii crucile cu săgeţi, nu aveau timp şi preocuparea pentru cele bisericeşti, totul a rămas aşa cum s-a aflat în ziua tragicului dictat de la Viena.
Anul 1945 şi terminarea războiului, a adus ţării liniştea şi mulţumirea recăpătării doar a celei mai importante părţi din teritoriul ţării luat sub imperiul bunului plac, dar odată cu asta şi îngrozitorul flagel al comunismului, care a distrus şi degradat timp de peste 50 de ani întreaga fiinţă a acestui neam.
Târziu, greu şi cu un efort de neimaginat s-a reuşit aproape conspirativ terminarea acestei frumoase Catedrale. Ea reprezintă pentru noi toţi românii, ideea de dragoste, credinţă, iubirea aproapelui şi adevăr.În anul 1946, tatăl meu, la comanda Moscovei, a fost judecat şi executat de comunişti într-un simulacru de proces, la 1 iunie 1946, alături de ceilalţi eroi martiri ai neamului: Mareşalul Ion Antonescu, Mihai Antonescu şi gl. Constantin Vasiliu, drept criminali de război.
În ziua execuţiei, când procurorul de serviciu le-a cerut să-şi spună ultima dorinţă, tatăl meu a spus simplu şi din toată inima, aşa cum i-a fost întreaga-i viaţă: „Doresc neamului românesc să-şi realizeze şi să-şi îndeplinească idealurile pentru care cad eu astăzi aici”. Realizarea Sfintei Catedrale a Credinţei din oraşul dumneavoastră, este unul din idealurile pentru care a trăit şi murit tatăl meu !
Stimate domnule Lăcătuşu, Aşa cum v-am promis, faxul ce vă parvine, creionează câteva gânduri legate de această frumoasă aniversare pe care Dvs. şi Centrul Ecleziastic o realizaţi spre lauda Celui de Sus. Ele vă sunt adresate personal şi vă transmit prin ele cele mai calde, creştineşti şi prieteneşti omagii ! Bucureşti, 21 aprilie 1999, Şerban Alexianu.”
Menţinerea trează în mentalul colectiv al comunităţii locale, şi nu numai, a contribuţiei decisive a profesorului George Alexianu la construirea acestui monument simbol al dăinuirii româneşti în această parte de ţară – catedrala ortodoxă din Sf. Gheorghe – se poate înfăptui şi prin dezvelirea unei plăci comemorative pe zidul sfântului locaş, la terminarea lucrărilor de restaurare.
Dr. Ioan LĂCĂTUŞU
