Casa Naționalã de Pensii Publice precizează că luna aceasta pensiile vor fi achitate mai repede decât la data obișnuită.

Potrivit informațiilor oferite ieri de reprezentanții Casei Județene de Pensii (CJP) Covasna, luna aceasta, achitarea pensiilor se va efectua în avans.

”Casa Naționalã de Pensii Publice va achita drepturile cuvenite beneficiarilor sistemului public de pensii în avans, în perioada 11 – 24 decembrie (a.c.), prin intermediul CN Poșta Română SA. În acest scop, termenele de virare a sumelor de plată către oficiile poștale au fost decalate, pentru a se asigura plata tuturor pensiilor înainte de sărbători”, a declarat ieri reprezentanta compartimentului de comunicare al Casei Judeţene de Pensii (CJP) Covasna, doamna Köllő Piroska. Aceasta a precizat că în ceea ce îi privește pe „beneficiarii care nu vor fi găsiți la domiciliu, plata drepturilor este asiguratã la ghișeele subunităților poștale până în data de 30 decembrie, în cazul celor avizați la domiciliu”.

. .

 Cei cărora pensiile li se livrează pe card vor putea ridica banii la aceleași date ca și în lunile anterioare.

„Referitor la drepturile achitate prin intermediul băncilor cu care Casa Națională de Pensii Publice are încheiate convenții, acestea vor putea fi încasate la aceleași date ca și în lunile anterioare, până în sărbătorile de iarnă”, a mai spus reprezentanta compartimentului de comunicare al Casei Judeţene de Pensii (CJP) Covasna, doamna Köllő Piroska.

Ana Alina Costache

 

Vrei să fii notificat când apare un articol nou? Abonează-te prin e-mail