Precum cutremurele, istoria se repetă ciclic, căci după un timp atrocităţile şi suferinţele sunt date uitării şi tăciunii mocnind sub spuză se trezesc din nou la viaţă. De undeva din junglă se aude sunetul tobelor şi securea războiului e gata a fi dezgropată…
. .
Tigrul şi leul încep să-şi ascută ghearele şi să-şi arate colţii a ferocitate, gata de luptă pentru a-şi dovedi supremaţia asupra junglei, nemaiţinând seama de elefantul adormit din apropiere, de pantera gata de atac, de ghepardul la pândă, de haitele de lupi, hiene şi coioţi aşteptând să le pice şi lor ceva, de nelipsiţii corbi şi vulturi avizi de pradă sau de corul tânguirilor încă nenăscute. Freamătul unui vânt turbat face să tremure frunzele copacilor. Zăngănitul armelor dă fiori. Cei foarte bătrâni îşi mai aduc aminte de iadul coborât pe pământ din înaltul cerului şi se cutremură, neînţelegând de ce lumea vrea să se prindă iar în hora pierzaniei. Deja din pădurea vecină se-aud zgomote de luptă, dar cei de-aici trăiesc cu speranţa că până la urmă furtuna va trece şi apele se vor linişti, căci ce ne-am face fără speranţă?
Acesta este doar preludiul unui scenariu care s-ar putea întâmpla, dacă spiritele se încing prea tare. Rusia şi-a anexat deja Crimeea şi a destabilizat o parte din Ucraina, dar influenţa acestui colos imperial se simte tot mai aproape, în intenţia de a-şi recupera „teritoriile pierdute”. Pe de altă parte Uniunea Europeană aplică sancţiuni economice şi presează diplomatic Rusia, pentru ca aceasta să renunţe la orgoliile ei cuceritoare. De dincolo de ocean SUA anunţă trimiterea unor tancuri şi blindate care să staţioneze în ţările estice ameninţate de o posibilă invazie, iar România se află în interiorul acestui cerc periculos care se tot strânge. De fapt SUA, care este considerată „jandarmul lumii” şi Rusia, care nu se lasă mai prejos, dau tonul unei orchestre menite a schimba faţa Europei şi poate cea a lumii. Dar această Lume ori n-a învăţat nimic din trecutul istoric sângeros, ori este prea orgolioasă să-şi recunoască incapacitatea de a făuri o pace durabilă pe pământ. Şi cu toţii rămânem conştienţi că în aceste condiţii scenariul amintit se poate întâmpla oricând.
Marele cutremurul din `97 a provocat mari pierderi de vieţi omeneşti şi bunuri materiale şi culturale, multe clădiri s-au năruit, altele au fost avariate ori au rămas cu structura de rezistenţă slăbită. S-a discutat mult despre renovarea acestora, s-au marcat clădirile cu buline roşii şi cam atât; cutremurul a trecut, lumea a uitat şi şi-a văzut de alte treburi. De-atunci au avut loc sute de seisme mai mici, şi după fiecare zguduire simţită au ieşit la rampă cei mai faimoşi specialişti comentatori ca să explice în amănunt ce şi cum, şi să atragă atenţia că trebuie luate măsuri de prevenire urgente, şi altele de genul acesta. După vreo două-trei zile de discuţii pe această temă, subiectul s-a închis, căci timpul ne presează şi avem şi alte probleme. Şi uite-aşa lumea iar uită, măsurile de prevenire au rămas pe hârtie, căci acum avem situaţii mai „arzătoare” cu Radetul şi alte prestatoare de servicii hibernale. Şi pentru că nimeni nu ştie când va veni „cutremurul cel mare”, de ce să se mai pregătească?
Cam aşa şi cu Războiul, nimeni nu ştie când va veni, dar va veni, căci Lumea încă nu este pregătită să stopeze autodistrugerea. Lumea este orgolioasă şi arogantă, iar mulţi dintre cei care o conduc se cred atotputernici şi aidoma lui Dumnezeu, dar uită că sunt şi ei nişte oameni mărunţi şi moartea nu alege. Doar popoarele pot alege dacă să trăiască mai bine sau mai rău, dacă să-şi urmeze conducătorii nepotriviţi sau nu, dacă să-i dea jos sau nu, dacă să fie pace sau război. Dar pentru aceasta ele trebuie să evolueze spre un nivel de moralitate superior, la care să primeze iubirea faţă de semeni, respectul pentru viaţă, faţă de pământul pe care trăiesc şi faţă de Dumnezeu.
Se apropie Ziua Naţională a României, se organizează comemorări, simpozioane, marşuri, spectacole, şi e bine să ne amintim toate cele trecute, să iertăm şi duşmanilor noştri şi să ne dorim o lume mai bună. E bine ca cei încă stăpâniţi de dorinţa de răzbunare ori de ambiţii cuceritoare să mediteze mai mult şi să-şi dorească pacea, stabilitatea şi unitatea poporului, căci numai împreună putem răzbi. Suntem cu toţi doar simpli călători pe acest Pământ şi de aceea ar trebui să ne înţelegem şi să trăim în pace.
Mihai Trifoi
