Procentul de promovare la cea de-a doua sesiune a examenului de Bacalaureat a crescut, după soluţionarea contestaţiilor, ajungând de la 23,89%, la 27,63%.
Potrivit unui comunicat de presă postat vineri pe site-ul Inspectoratului Școlar Județean (ISJ) Covasna, la sesiunea de toamnă a Bacalaureatului s-au înscris 495 candidaţi. Dintre aceștia, au fost prezenți la probe 427, iar un candidat a fost eliminat. Conform aceleiași surse, în urma soluţionării contestaţiilor depuse după afişarea notelor obţinute în cadrul acestei sesiuni, numărul candidaţilor declaraţi admişi a crescut, ajungând de la 102 (înainte de contestaţii), la 118 (după soluţionarea contestaţiilor), astfel că procentul de promovare a ajuns de la 23,89%, la 27,63%.
. .
Din cei 118 candidaţi admişi, 101 au obţinut medii între 6- 6.99 şi 17 candidaţi au obținut medii cuprinse între 7- 7.99. La filiera tehnologică, rata de promovare a fost de 19,66%, la cea teoretică, de 31,25%, iar la cea vocaţională de 37,08%.
Informații suplimentare privind rezultatele finale obținute de candidați în cadrul sesiunii a II-a a examenului de Bacalaureat pot fi aflate accesând site-ul ISJ Covasna, www.isj.educv.ro.
La nivel național: 25,67%- rata finală de promovare în sesiunea august-septembrie 2015 a examenului naţional de Bacalaureat (după soluţionarea contestaţiilor)
Conform statisticilor MECS, rata finală de promovare a acestei sesiuni, după soluţionarea contestaţiilor, este de 25,67%, se arată într-un comunicat de presă postat, vineri, pe site-ul Ministerului Educației și Cercetării Științifice (MECȘ).
Potrivit aceleiași surse, ”În raport cu rezultatele înregistrate iniţial (24,1%), se constată o creştere de 1,57%, iar comparativ cu rata finală de promovare din sesiunea de toamnă a anului trecut (23,80%), majorarea se cifrează la 1,87%. Din totalul celor 11.493 de candidaţi promovaţi, 8.592 (74,8%) provin din promoţia curentă, iar 2.901 (25,2%) din promoţiile anterioare. Cei mai mulţi elevi (6.726) s-au situat în segmentul de medii 6 – 6,49. Niciun candidat nu a obţinut media generală 10”.
În comunicatul de presă al MECȘ se arată că ”pe judeţe, cele mai mari rate finale de promovare – peste 30% – s-au înregistrat în judeţele Alba (37,26%), Iaşi (36,44%), Cluj (34,13%), Harghita (32,20%), Caraş-Severin (31,60%), Botoşani (30,83%) şi Bistriţa-Năsăud (30,46%). În Capitală, procentul final de promovare a crescut de la 22,85% la 24,8% (cel mai mare, în sectorul 4 – 30,43%)”. Detalii pot fi aflate accesând site-ul MECȘ, www.edu.ro.
Ana AlinaCostache