Rata de promovare la examenul de Bacalaureat a crescut în județul Covasna, după soluţionarea contestaţiilor, ajungând de la 62,78%, la  63,89%.

 Un raport al Ministerului Educației și Cercetării Științifice (MECȘ), postat vineri pe site-ul www.edu.ro, arată că, în județul Covasna au fost depuse 372 de contestaţii, iar în urma soluţionării acestora, procentul de promovabilitate la examenul de Bacalaureat, sesiunea iunie – iulie 2015 s-a modificat, ajungând de la 62, 78 %, la 63,89%.

Potrivit aceleiași surse, la sesiunea I (iunie- iulie) a examenului de Bacalaureat, s-au înscris 1.521 candidați din județul Covasna. Dintre aceștia au fost prezenți la probe 1.451, iar doi au fost eliminați. Rezultatele finale arată că 927 candidați din județ au promovat examenul, 115 promovând cu media cuprinsă între 6 -6,49; 136- cu media între 6,50-6,99; 143- cu media între 7- 7,49; 139- cu media între 7,50- 7,99, 143 – cu media  cuprinsă între 8- 8,49, 119 – cu media între 8,50- 8,99. 90 de candidați au obținut media 9 -9,49 și 42 au obținut media 9,50 -9,99. Nici un candidat din județ nu a promovat cu media 10 la această sesiune.

Rezultate mai bune decât cele înregistrate în anul școlar precedent

Raportul postat pe site-ul Ministerului Educației și Cercetării Științifice arată că în județul Covasna, procentul de promovabilitate înregistrat în prima sesiune a examenului de Bacalaureat (63,89%) este mai mare față de cel înregistrat în anul școlar precedent.

Rezultatele finale, la nivel național: . . 67,9% dintre candidați au promovat examenul de Bacalaureat, sesiunea iunie – iulie 2015

Într-un comunicat al Ministerului Educației și Cercetării Științifice, publicat vineri, după centralizarea rezultatelor finale, înregistrate după soluționarea contestațiilor, se arată că, ”din totalul celor 159.715 absolvenţi de liceu care s-au prezentat la examen, au promovat, după soluţionarea contestaţiilor, 108.436 (67,9%) de candidaţi, cu 1,5% peste rata de la prima afişare a rezultatelor (66,41%)”. Potrivit aceleiași surse, „rezultatul este superior cu peste 7 puncte procentuale celui înregistrat în prima sesiune a anului 2014 (60,65%) şi cu 11,5% faţă de 2013 (56,4%). Rata de promovare pentru promoţia curentă este de 74,2% (102.047 de elevi), în creştere cu 1,42% după soluţionarea contestaţiilor şi cu 11,1% mai mare faţă de anul 2013 (63,1%)”.

În comunicatul de presă se arată că, la nivel naţional, s-au înregistrat 81 de medii de 10, cu 18 peste cele consemnate iniţial. ”Pe judeţe, cele mai ridicate procente de promovare s-au înregistrat în judeţele Cluj (83,42%), Braşov (80,53%), Bacău (79,97%) şi Sibiu (77,69%). Rata de reuşită în Capitală este de 70,22% (în creştere cu 2,2%), superioară cu peste 11 puncte procentuale celei de anul trecut. Singurele judeţe aflate sub 50% sunt Giurgiu (37,33%), Ilfov (41,90%) şi Teleorman (44,31%)”, se arată în comunicat.

Potrivit sursei citate, în total, au fost depuse 50.501 contestaţii: 22.637 la proba scrisă de Limba şi literatura română E)a), 493 la proba scrisă de Limba şi literatura maternă E)b), 13.185 la proba scrisă obligatorie a profilului E)c) şi 14.186 la proba scrisă la alegere a profilului şi specializării E)d). În medie, rata de admitere a contestaţiilor la cele patru probe este de 42,3%: 50,6% la proba E)a), 42,8% la proba E)b), 40,8% la proba E)c) şi 35% la proba E)d).

În comunicat se arată că din totalul absolvenţilor de clasa a XII-a din promoţia curentă, înmatriculaţi în unităţile de învăţământ la începutul anului şcolar 2014-2015, 76,9% s-au înscris şi au participat la examenul de Bacalaureat din această sesiune, cu trei procente mai mult decât în sesiunea iunie – iulie a Bacalaureatului 2014. În aceeași sursă se precizează că media minimă de promovare, pentru fiecare disciplină în parte, este 5, iar media finală, a notelor la toate disciplinele, necesară pentru promovarea examenului de Bacalaureat, este minimum 6. Procentul de promovare s-a calculat din totalul celor 159.715 candidaţi prezenţi, aici fiind incluşi şi cei 332 de absolvenţi eliminaţi.

informaţii statistice detaliate privind prima sesiune a examenului naţional de Bacalaureat pot fi aflate accesând site-ul Ministerului Educației și Cercetării Științifice, www.edu.ro, secțiunea ”Comunicate de presă”.

Elevii care au obținut, anul acesta, media 10 la examenul de Bacalaureat și la Evaluarea Națională ar putea fi premiați

În comunicatul de presă postat pe site-ul www.edu.ro se arată că „în semn de apreciere a excelenţei, Ministerul Educaţiei şi Cercetării Ştiinţifice va înainta Guvernului un proiect de hotărâre privind premierea cu 3.000 de lei a fiecărui elev care a obţinut media 10 la Bacalaureat (81 de elevi), respectiv cu 1.000 de lei a fiecărui elev de clasa a VIII-a care a obţinut media generală 10 la Evaluarea Naţională (456 de elevi)”.

Din județul Covasna,  un elev de la Școala Gimnazială „Mihail Sadoveanu” din Întorsura Buzăului și o elevă de la Colegiul Național „Mihai Viteazul” Sfântu Gheorghe – au obținut media 10 la Evaluarea Națională.

Ana Alina Costache

 

Vrei să fii notificat când apare un articol nou? Abonează-te prin e-mail