În cadrul campaniei „Recunoștință veteranilor de război”, militarii garnizoanei Sfântu Gheorghe i-au vizitat, la sfârșitul săptămânii trecute, pe cei opt veterani de război din județul Covasna cărora le-au dăruit pachete cadou împreună cu diplome personalizate, semnate de ministrul Apărării Naționale,

La activitatea organizată cu ocazia Zilei Veteranilor de Război, sărbătorită în fiecare an la data de 29 aprilie,  au participat militari de la Centrul Militar Județean Covasna, Batalionul 22 Vânători de Munte „Cireșoaia”, Batalionul 5 Rachete Sol-Aer „Horea”, Depozitul 92 Geniu și Depozitul 197 Muniții.

Vizitele la fiecare dintre cei opt veterani de război covăsneni -LAKATOS PAVEL (Sf.Gheorghe, a.n.1922) BOER EMERIC (Baraolt, a.n.1925); BARTHA MIHALY (Sf.Gheorghe -a.n 1924); MIRCSE ALEXANDRU (Brateș- a.n.1924); TOROK JANOS (Bicfalău- a.n 1921); ACZEL ANTON (Zăbala- a.n.1926) KOVACS LENKE (Sf. Gheorghe- a.n.1927); și BODOR SAMUILĂ (Covasna- a.n 1924) au fost pline de emoție și bucurie atât pentru cadrele militare dar mai ales pentru venerabilii veterani de război, unii trecuți de vârsta de 100 de ani, și membrii familiilor acestora.

Ceremonial militar și Simpozion organizate cu ocazia ZILEI VETERANILOR DE RĂZBOI, la Sfântu Gheorghe

La Monumentul Ostașului Român din Sfântu Gheorghe a avut loc sâmbătă, 29 aprilie 2023, un ceremonial militar, cu depunere de coroane de flori.

În aceeași zi, la Cercul Militar din municipiu s-a organizat un simpozion dedicat Zilei Veteranilor de Război care se sărbătorește, în fiecare an, la această dată.

La acest important eveniment au participat reprezentanți ai Asociației Veteranilor de Război, Asociației Cadrelor Militare în Rezervă și Retragere, Asociației Cultul Eroilor, Garnizoanei  militare Sfântu Gheorghe și ai Instituției Prefectului Județul Covasna.

Cei prezenți  au ținut un moment de reculegere în memoria veteranilor de război plecați la Domnul, care și-au jertfit viața pentru ca noi, astăzi, să trăim în libertate.

Prezent la simpozion, dr. Ioan Lăcătușu a  prezentat asistenței  câteva informații din documente de arhivă, majoritatea inedite, referitoare la veteranii de război din perioada interbelică  și din perioada de după cel de Al Doilea Război Mondial, precum și despre Cimitirul Internațional al Eroilor din Sfântu Gheorghe (din Cimiturul comun).

În perioada interbelică era un  cult pentru eroi. Exista o organizație, IOVR (a invalizilor, orfanilor și văduvelor de război), categorii sociale care erau  respectate iar statul avea grijă  de ceea ce reprezenta acordarea de terenuri agricole, burse pentru copiii  veteranilor de război, să urmeze școli, trimiteri la stațiuni pentru odihnă și  tratament precum și cinstea acordată cu ocazia Zilei  Eroilor, a Zilei Veteranilor s.a..

Am menționat, tototadă, etapele prin care s-a  înființat Cimitirul Eroilor din Sfântu Gheorghe unde, după ce am identificat în  fondul arhivistic, în documentele existente  la Arhilele Naționale Covasna, tabelul  nominal cu cei 157 de militari care sunt  înmormântați în cimitirul respectiv, și ei sunt din actualele 12 țări  din Europa( pe atunci erau țări mai puține pentru că nu existau  țările care făceau parte din Austro-Ungaria, din Imperiul Stalist, etc).  Bineînțeles că am ajuns la Al 2-lea Război Mondial, la necazurile pe care le-au avut  veteranii care au luptat pe Frontul de Est, în Uniunea Sovietică, cărora,  în regimul trecut, nu li s-a  recunoscut calitatea de veteran de război și foloasele care decurgeau din această calitate, și  nici celelate drepturi.

De aceea,  după decembrie 1989, în sfârșit  și veteranilor de răzvoi care au luptat în Est, și celor din Vest, prin cadrul legistiv adecvat, prin organizațiile constituite, prin  manifestările organizaate, prin implicarea  administrației publice locale de la  fiecare localitate, s-a reușit să se  îndrepte această greșeală.

Ca arhivist, ca muzeograf, ca cercetător al istoriei locale, am avut grijă, în toți acești ani, prin intermediul mass-mediei locale precum și în  lucrările monografice, să  facem cunoscute portretele acestor oameni, am organizat expoziții, conferințe și am asistat, din păcate neputincioși, la împuținarea număriului acestor oameni care prin jertfa lor ne-au asigurat nouă,  astăzi, libertatea.

Mulțumesc Bunului Dumnezeu că și anul acesta mi-a permis să fiu alături de organizatori, și să dăm cinstirea cuvenită acestor oameni de excepție care au  fost, sunt, și sper că rămân în continuare, ca mesaj pentru generațiile actuale și viitoare”, ne-a spus dr. Ioan Lăcătușu.

În mesajul adresat cu ocazia sărbătoririi Zilei Veteranilor de Război, subprefectul județului Cocasna,  Cosmin Boricean a menționat:

În anul 2007, prin Hotărârea de Guvern nr. 1222, data de 29 Aprilie este declarată Ziua Veteranilor de Război. Acest act este un pas spre normalitate pentru o Românie care își apără valorile și neamul, și care recunoaște sacrificiul înaintașilor. 0 cuvântare tipică adresată publicului Ia aceste sărbători de omagiere, in general, cuprinde o scurtă lectie de istorie în introducere. Astăzi, eu am ales să vorbesc din suflet, pentru că orice extras istoric aș putea reda, și care se regăsește in manualul de istorie a românilor, adevărata lecție de istorie sunt cei 8 veterani de război care sunt în viața în județul Covasna.

„Veteran de război”… Este o sintagmă încărcată de sacrificiu și suferință. Este un ideal al comportamentului patriotic adevărat și o reprezentare a simțului civic exprimat la cele mai înalte praguri. Este expresia unui suflet puternic și a unui caracter de învingător, pentru că, Ia finalul unui război, fie că armata a pierdut sau a câștigat, faptul că te-ai întors de pe front este victoria supremă.

Să fii veteran de război înseamnă să fii un supraviețuitor. Înseamnă sa fii acel fiu, acel tată, acel frate, acel soț care a luptat și și-a pus trupul pavăză pentru ca România să fie acel „acasă” pe care îl cunoaștem astăzi.

Înseamnă totodată că ai avut tăria de caracter și ocrotirea Iui Dumnezeu ca să te poți întoarce Ia cei dragi, Ia țara ta, Ia neamul tău, și apoi ai împărtășit experiența și lecțiile de viață predate in teatrul de operații. Vedem astăzi, din păcate, Ia granițele noastre, dovada că ambițiile umane vor exista mereu și posibilitatea izbucnirii unor conflicte între națiuni nu dispare.

În aceste condiții ne îndreptam cu ochii și cu sufletul deschis către veteranii noștri pentru a primi speranță. Pentru a ne întări încrederea în natura umana bună, și pentru a ne reaminti faptul că nimic nu este gratis, iar liniștea de astăzi a fost plătită cu vieți omenești, cu sânge de erou și multă suferință.

Să ne bucurăm că avem onoarea de a fi români, să le mulțumim eroilor care au făcut posibil acest lucru, și să îi omagiem nu doar pe 29 Aprilie, ci în fiecare zi, prin respect și acte de curaj și de bună credință.

Respect etern eroilor noștri! Jertfa lor nu va fi uitată nicicând!”

Din evidențele existente la Ministerul Apărării Naționalereiese că, în prezent, la nivel național sunt 1.096 de veteran de război. Bunul Dumnezeu să-i țină sănătoși!

Maria Crețu-Graur

Sursa foto: facebook Garnizoana Sfântu Gheorghe; facebook Instituția Prefectului Județul Covasna

Vrei să fii notificat când apare un articol nou? Abonează-te prin e-mail