Conducerea Fundației Mihai Viteazul” caută o locație pentru derularea Festivalului Coral George Sbârcea”, programat pentru data de 18 aprilie . . (a.c.).  La eveniment sunt așteptați participanți din județ, dar și din afara județului.

Preşedinta Fundaţiei „Mihai Viteazul”, prof. ing. Maria Peligrad, a declarat că „scopul organizării acestui festival este de a pune în evidenţă bogăţia muzicii corale româneşti, a folclorului, care reprezintă o valoare inestimabilă din viaţa poporului, de a antrena formaţiile corale judeţene într-un program cultural cu valori muzicale autentice, promovate de cercetători, etnomuzicologi, culegători de folclor, compozitori”.

Evenimentul va cuprinde și anul acesta două secțiuni: o masă rotundă în memoria lui George Sbârcea și un concurs adresat formaţiilor corale de amatori ale unităţilor de învăţământ preuniversitar şi universitar, corurilor, căminelor şi caselor de cultură judeţene şi naţionale, concurs ce va avea două secțiuni: I. Coruri pe voci egale – copii 7-14 ani; II. Coruri mixte (adulţi) de amatori.

Prof. ing. Maria Peligrad, a declarat că pregătirile pentru cea de-a IV-a ediție a Festivalului au început cu luni în urmă, însă până în momentul de față, nu s-a găsit o sală potrivită pentru derularea spectacolului din cadrul evenimentului. Potrivit președintei Fundației, în alegerea locației, trebuie să se țină cont de anumite aspecte. Astfel, trebuie avut în vedere faptul că în cadrul concursului, derulat cu ocazia Festivalului, se confruntă coruri care au în componența lor aproximativ 30 – 40 de persoane, care vor trebui să pregătească un repertoriu special – compus din muzică corală românească sau din prelucrare de folclor românesc, și este este nevoie de o acustică bună. Totodată, trebuie să se țină cont de capacitatea sălii, de numărul de scaune, de faptul că este nevoie de vestiare alăturate sau de un loc unde participanții să se schimbe și de un loc unde aceștia să își poată încălzi vocea.

Conducerea Fundației caută soluții pentru rezolvarea problemei cauzate de lipsa sălii de spectacol și face un apel către comunitate să sprijine acest eveniment, chiar și transmițând idei de locații pentru derularea spectacolului – concurs.

„Avem convingerea că Festivalul coral a câștigat apreciere locală și națională, că este un eveniment cultural deosebit pentru municipiul nostru și că nu putem renunța la el, mai ales că sunt coruri care au confirmat în prima etapă, participarea, din dorința promovării acestui gen muzical, de a fi alături de noi, de a dărui miracolul muzicii și aici în centrul țării”, a prof. ing. Maria Peligrad.

Potrivit acesteia, pentru acest eveniment, Fundația a obținut, prin cofinanțare, 3.000 de lei de la Consiliul Local Sfântu Gheorghe.

Festivalul a fost inițiat în anul 2012, în memoria lui George Sbârcea, cunoscut şi sub pseudonimul Claude Romano. Născut pe 23 martie 1914, la Topliţa – decedat pe 27 iulie 2005, la Bucureşti, a fost unul dintre cantautorii şi compozitorii de marcă ai României interbelice.

**

Fundația „Mihai Viteazul” aniversează în luna septembrie 25 de ani de existență. De-a lungul timpului, Fundaţia a organizat numeroase evenimente şi activităţi culturale. Festivalul de colinde şi obiceiuri de iarnă „Crăciunul la români”, „Sfatul seniorilor”, Sărbătoarea Mărţişorului – tradiţie şi modernitate, Festivalul „Tinere Talente”, sunt câteva dintre acestea

Ana Alina Costache

Vrei să fii notificat când apare un articol nou? Abonează-te prin e-mail