În timp ce unele familii visează să aibă un copil şi aşteaptă cu anii până să-şi îndeplinească dorinţa, din motive greu de înțeles unele mame își abandonează pruncii și nu mai privesc înapoi. Este și povestea a doi frați pe care noi, redacția Mesagerul de Covasna, am avut ocazia să îi cunoaștem și să le ascultăm poveștile, unele triste de altfel, dar care ne-au făcut să îi îndrăgim din prima clipă, și să ne dorim să îi ajutăm acum, când Sărbătoarea Nașterii Mântuitorului bate la ușă.
Baczo Adrian-Iulian și fratele său Baczo Marius-Mihaly sunt doi copii pe care viața nu i-a înzestrat cu dragostea părintească și căldura unei familii normale. 
Provin din tați diferiți, pe care niciunul dintre ei nu i-a cunoscut, cât despre mamă, aceasta a fost o prezență pasageră care le-a îngreunat și mai mult viețile și așa necăjite, în puținele momente în care a fost alături de ei.
Adrian are 16 ani și este elev la Liceul Tehnologic „Constantin Brâncuși”, din Sfântu Gheorghe, la profilul bucătar-ospărat. Este instituționalizat la Centrul de plasament „Borosnyay Kamila” din Târgu Secuiesc, și, deși copilăria lui nu a fost una tocmai fericită, este mereu cu zâmbetul până la urechi și emană energie și pozitivism. Visează ca într-o zi, după ce va finaliza cursurile Liceului Tehnologic, să își poată permite să continue studiile, pentru a putea învăța noi tehnici de gătit și de servire, pentru că îi place foarte mult domeniul pe care și l-a ales. Deși încă nu a împlinit vârsta majoratului, repetă mereu că își dorește un loc de muncă, pentru că banii pe care îi primește de la stat nu îi sunt suficienți pentru nevoile pe care le are un tânăr de vârsta lui. Despre originile lui nu ne-a putut povesti multe pentru că, spune el, nu prea își amintește nimic: „Pe mama am văzut-o ultima oară în 2004, iar pe tatăl meu nu l-am văzut niciodată. Fratele meu mi-a spus că am stat mai mult la bunica, dar nu o am în memoria vizuală pe bunica.”, ne-a declarat Adrian.
Își amintește doar că a locuit, alături de fratele său Marius, la bunica lor, mai puțin de un an, până când mama biologică s-a întors și i-a luat din nou pe copii în grijă: „Ne-a luat de la bunica, și din ce am auzit, pentru că nu țin minte, ne-a legat cu lanțul de calorifer. Când bunica a văzut ce ne face a sunat la poliție și ne-au dus la spital la Sfântu Gheorghe, de unde am fost preluați de asistenta maternală de la Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului.”
În 2003 cei doi frați au fost încredințați unei asistente maternale în orașul Covasna, și au locuit alături de alți doi copii ai acesteia, timp de 13 ani. Adrian spune că deși nici în casa asistentei maternale nu a avut parte de o prezență paternă în viața lui, perioada în care a locuit la aceasta a fost una frumoasă pentru el. Povestește că a adunat multe amintiri frumoase din perioada copilăriei.
A fost elev în clasa doamnei profesoare Florentina Teacă, și spune că a avut participări la foarte multe dintre activitățile organizate de aceasta: „Am participat la concurs de dansuri populare, la concursuri de teatru cu Asociația Justinian Teculescu, am adunat poze vechi cu locuitorii orașului, mi-a făcut plăcere să mă implic.”, povestește el.
Bucuria de a avea un cămin și de a trăi într-o familie nu a durat mult însă, pentru că mama adoptivă s-a îmbolnăvit, iar Adi și fratele său Marius au ajuns la Centrul de Plasament „Borosnyai Kamila” din Târgu Secuiesc.
„Mama ne-a ascuns faptul că este bolnavă, dar apoi au început să apară semnele pe piele și ne-am dat seama. A spus că nu ne mai poate îngriji pentru că se pensionează anticipat. Nu a vrut ca noi să suferim.” – ne-a explicat Adrian.
Întoarcerea la Centru a fost grea, însă cei doi frați s-au acomodat și și-au propus să își continue viața așa, cu bune și cu rele. Adi zâmbește și spune că de la o mamă adoptivă, a ajuns la „o familie cu un tată (directorul Centrului- n. Red) și multe mame (angajatele Centrului-n.red)”, alături de alți 60 de copii, și că singurul lucru care îi lipsește acum este iubirea părinților, care însă nu poate fi compensată cu nimic.
De curând fratele său Marius, care a împlinit deja vârsta majoratului, a ales să se mute din Centrul de plasament de la Târgu Secuiesc, într-un apartament cu patru camere din Sfântu Gheorghe, al Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Covasna, iar Adrian este îngrozit la gândul că a rămas și fără singura rudă de sânge pe care o mai avea alături.
„Împreună cu fratele meu nu apuc să stau prea mult, pentru că internatul la noi este cu reguli stricte și e puțin mai dificil să ies. Termin orele la 14:00, iar la ora 17:00 trebuie să fiu în internat. Fratele meu termină orele la 15:00, până ajunge acasă se face 16:00. Pentru o oră nu merită efortul. Îmi lipsește uneori, dar mai vorbim pe Facebook, sau la telefon.” – ne-a declarat el.
Deși Adrian și fratele său sunt foarte diferiți, povestea lui Marius este la fel de tristă. Este elev în clasa a XII-a la Colegiul Național „Mihai Viteazul” din Sfântu Gheorghe, profilul Filologie, și este pasionat de desen și lectură. A participat la diferite concursuri și a obținut foarte multe diplome, printre care locul I la Concursul național de tehnici artistice-plastice și artă digitală „Pixel Art”, a VI-a ediție, care a avut loc la Dej în luna iunie a acestui an, locul II pentru creativitate, la concursul de desen organizat cu ocazia aniversării a 155 de ani de la Unirea Principatelor Române, premiul I pentru rezultatele obținute la concursul de desene „Hora Popoarelor”, și multe altele.
„Mă ocup cu desenul, cu lucruri care îmi ocupă mult timp, ca să nu trebuiască să mă gândesc la alte lucruri. Sunt o persoană mai introvertită, spre deosebire de fratele meu.” – explică Marius, care spune că
își dorește ca după terminarea liceului să poată urma o facultate, și că încă din clasele primare este atras de artă.
Desenează foarte frumos, iar detaliile pe care le așterne cu creionul pe o coală albă sunt absolut uimitoare, lucru confirmat și de directorul Centrului de plasament „Borosnyay Kamila”, Fazakas Mihály: „În camera unde a stat la Centru, împreună cu fratele său, și unde încă stă fratele său Adrian, a desenat pe pereți atât de frumos încât este o plăcere să intri în camera respectivă”.
Mihai ne povestește că mama biologică nu s-a îngrijit nici măcar să îi asigure un certificat de naștere, și că abia după ce a fost preluat împreună cu fratele său, de către asistentul maternal, a căpătat documentul care dovedește existența lui. Povestește frânturi din viața pe care și-o amintește atunci când stătea la asistentul maternal și spune zâmbind că mereu s-a refugiat în cărți sau în desen. La fel ca Adrian, Marius nu și-a cunoscut niciodată tatăl, iar cu mama biologică, despre care spune că s-a stabilit la Târgu Secuiesc, s-a revăzut ultima oară anul trecut.
„Tatăl meu, teoretic, ar trebui să existe undeva dar nu știu exact unde. El era român, a plecat după ce m-am născut eu, în Norvegia. Atunci mama l-a găsit pe tatăl fratelui meu și de acolo am preluat eu numele de familie. (…) Mama și-a făcut viața ei, nu o interesează nimic. (…) Mai are doi copii. Sunt genul de persoană care își caută rădăcinile până în pânzele albe. (…) Dar, știți cum se spune, nici rudele nu se interesează de tine cum se interesează un străin. Nimeni nu are timp pentru nimeni.” – spune acesta.
Și de parcă viața nu îi oferise destule greutăți pe care să le ducă în spate, Marius este bolnav de epilepsie, boală pe care susține că a căpătat-o în urma unui accident rutier pe care l-a avut la patru ani: „Eram cu bunica și mergeam pe stradă. În fața mea erau doi bărbați cu un câine lup. M-am dus să mângâi câinele, timp în care bunica a traversat strada. Când am văzut-o pe partea cealaltă am alergat spre ea, a venit o șoferință cu o mașină roșie, atât țin minte, și m-a izbit din plin. Atât îmi aduc aminte, mașina și când eram adus pe targă. (…) Și de la sperietură sau de la impact mi s-a spus că am făcut epilepsie.”
În timp ce fratele cel mic, Adrian, spune că își dorește ca anul acesta Moșul „să îl ajute” să strângă bani pentru școala de șoferi, Marius speră că va primi laptopul pe care îl visează încă din clasa a V-a, pentru a putea lucra la proiectele sale, dar cel mai important, pentru a putea începe să scrie o carte autobiografică.
Deși ei nu ne-au spus-o în mod explicit, noi am înțeles că lui Adrian și lui Marius le-ar prinde bine și niște haine și încălțăminte.
Drept urmare, prin intermediul acestui material ne adresăm vouă, tuturor cititorilor noștri, oameni cu inimă mare și credință în Dumnezeu, și vă rugăm să îi sprijiniți cum puteți pe acești doi tineri, pentru ca măcar de Crăciun să nu simtă lipsa iubirii părintești, pentru că Moș Crăciun este al tuturor copiilor, chiar dacă unii dintre ei nu s-au născut în familii cu doi părinți iubitori.
Să arătăm, dragi prieteni, că prin implicarea noastră putem fi „Moș Crăciun” pentru frații Adrian și Marius Baczo!
Sumele de bani pot fi depuse în contul: RO22RNCB0821150677120001 deschis la Banca Comercială Română SA, Sf.Gheorghe, titular BACZO MARIUS- MIHALY.
Ioana Ardeleanu
