Peste 100 de persoane din localitățile județului Covasna-Brețcu, Mărtănuș, Tg. Secuiesc și Ozun, cărora li s-au alăturat oaspeți din Brașov, au participat la Șezătoarea Călătoare organizată la Sfântu Gheorghe la sfârșitul săptămânii trecute, de Asociația ASTRA- Despărțământul Covasna- Harghita, pe care cu mândrie o reprezint.
Oaspeții noștri- preșcolari și școlari din ciclul primar, însoțiți de cadre didactice și de părinți și bunici, precum și românce destoinice din afara orașului care au dat curs invitației noastre de a participa la șezătoare-,îmbrăcați în frumoase costume populare (marea lor majoritate), au umplut de culoare și veselie sala de conferințe a AFACOV Covasna, „împodobită” cu ștergare tradiționale țesute sau cusute și de mine, pe vremea când eram copil, pe care le-am recuperat din „cufărul cu comori” al mamei mele, dar și cu costumele populare aduse de doamna Maria Mariș, și tricolorul românesc.
Gazde primitoare, le-am dăruit fraților noștri cocarde tricolor și i-am primit cu gogoși și cozonaci făcuți de mine cu-o seară înainte, în care am pus pe lângă aromele de lămâie, portocală, vanilie sau rom, și multă iubire amestecată cu bucuria gândului că vom fi împreună, din nou, pentru a duce tradiția mai departe.
În timp ce-mi ordonam în gând tot ce-mi propusesem să se întâmple în acea seară de sfârșit de februarie, m-am luminat când mi-am dat seama că și alegerea noii locații de desfășurare a Sezătorii Călătoare, adică actualul sediu al AFACOV, ar putea fi o tainică chemare venită din partea celui ce a ridicat respectiva clădire, nimeni altul decât Isidor Rauca Răuceanu, fost primar al municipiului Sfântu Gheorghe, în perioada interbelică, și fost membru de vază al ASTRA- Asociația Transilvană pentru Literatura Română și Cultura Poporului Român, care s-a implicat în ceea ce a însemnat viața culturală românească din județul Covasna.
Despre istoricul acestei clădiri ce ne-a primit și găzduit cu căldură, pe noi toți, prin grija proprietarului actual, Constantin Gheorghincă, dar și despre tradiția organizării șezătorilor, ne-a vorbit dr. Ioan Lăcătușu.
„Casa în care ne aflăm este casa unuia dintre primarii municipiului Sfântu Gheorghe, din perioada interbelică, pe nume Isidor Rauca Răuceanu. Era băiatul învățătorului Elie Rauca din Hăghig; fratele său,Vicențiu Rauca Răuceanu, fusese prefectul județului. Amândoi erau juriști, amândoi erau oameni de cultură, amândoi au fost publiciști, au făcut și un ziar, au fost membri ai ASTREI, implicați în ceea ce a însemnat viața culturală românească. Vreau să vă spun că tatăl lor, învățătorul Rauca Răuceanu, s-a judecat timp de 10 ani cu autoritățile austro-ungare, înainte de 1918, ca să-și recapete numele românesc. Funcționarii îi făcuseră numele Roka, ceea ce în ungurește înseamnă Vulpe, de aceea el s-a luptat în justiție până ce a obținut (numele românesc n.red). Aceasta era moștenirea primită din familie de cei doi frați. Din păcate, toți fruntașii români de la noi din județ și de la noi din țară au terminat, la venirea regimului comunist, în închisorile comuniste.
Aș vrea să mai fac 2-3 remarci: acest tip de șezătoare era specifică satelor, în vremurile în care nu exista internet, nu existau mijloacele de comunicare. Ele erau o formă prin care comunitatea locală își trăia viața în comuniune, se perpetuau aceste meșteșuguri, obiceiuri, se aflau noutățile din țară, și, bineînțeles, se perpetuau tradițiile românești. Sfântu Gheorghe din totdeauna a avut o componență urbană, și o componență rurală, până în secolul XIX. Actualul cartier Simeria era sat de sine stătător, Breaza, până la 1848, iar cartierul de la Biserica Românească, spre Băile Șugaș, era cartier românesc – exact cum e în Brașov, în jurul Șcheii-, cartierul acesta era cartier al românilor, care între timp, așa cum știți, în contextul istoric cunoscut, s-au asimiliat cu concetățenii maghiari. Cert este că în perioada interelică Asociațiunea ASTRA a făcut minuni în ceea ce înseamnă reînvierea tradițiilor.(…) Așa că nu facem decât să reluăm, într-o formă actualizată, într-o societate urbanizată, și să menținem această oază de românism. Vreau să vă spun că sunteți extraordinar de frumoși, în costume populare. Să vă dea Bunul Dumnezeu sănătate și vă imaginați că sunteți continuatorii a ceea ce au făcut românii aici, pe aceste meleaguri, de sute de ani!”
Sezătoarea Călătoare a ajuns pentru a treia oară, la Sfântu Gheorghe
DA, din nevoia și obligația morală de continuitate a tradițiilor românești am organizat, și în acest an, Sezătoarea Călătoare la Sfântu Gheorghe, și am crezut de cuviință că cei prezenți trebuie să știe cum și de cine a fost reînnodată această tradiție, pe meleaguri covăsnene.
„Inițiativa organizării acestei sezători aparține Alexandrei Pintrijel Hagiu- nepoată a regretatului Ion Hagiu, cel care a scris versurile cântecului Căciula:<<Cu căciulile pe frunte,/Stăm de veacuri ca un munte/ În curbura arcului Carpați>>.
În anul 2017, inițiativa organizării Șezătorii Călătoare la Sfântu Gheorghe a aparținut Fundației <<Mihai Viteazul>>, d-nei președinte Maria Peligrad. În anul 2018, în An Centenar, în calitate de vicepreședintă a Despărțământului Covasna- Harghita al ASTREI m-am ocupat, împreună cu Fundația Mihai Viteazul, de organizarea celei de a 2-a ediții la care a fost prezent și episcopul Covasnei și Harghitei, Andrei Moldovan, care a spus, printre altele, că <<Satul românesc reînvie în inimile celor caută să așeze pe altarul neamului românesc dragostea față de tradiția culturală, creștinească…>>
În urmă cu 3-4 ani Alexandra spunea: <<Şezătoarea „Femeile din Ţinutul Căciularilor cos iie” a pornit la drum din casa în care locuiesc, în urmă cu un an, într – o zi postitoare de vineri, când ne-am întâlnit pentru prima dată să coasem iie la lumina ce ardea la candela din faţa Icoanei Maicii Domnului. Atunci, în acea primă seară de Şezătăoare, noi cele care ne-am adunat şi cele care ni s-au alăturat pe parcurs nu am făcut altceva decât să dăm curs unei chemări tainice şi abia şoptite. Acea chemare venită din vremuri de demult de la străbunele, bunele, frumoasele noastre bunici care ne-au lăsat cuvintele lor despre credinţă, dragoste şi jertfă cusute cu ace de foc şi fire de lumină în iile lor. Răspunsul nostru la această chemare a fost unul firesc, aşa cum soarele răsare în fiecare dimineaţă. Tot aşa a rasărit şi datul nostru, moştenit de mii de ani, chiar dacă lespedea grea de piatră, lespedea istoriei a vrut ca să-l piardă.
După ce a poposit în mai multe rânduri la Zăbala, într-o zi Şezătoarea a prins aripi de pasăre măiastră şi a dorit să plece şi pe la alte cuibuiri ale ei, ca să trezească tradiţia. Aşa a ajuns în cuibul de sub streaşina Bisericii de la Breţcu, apoi la Târgu Secuiesc, Mărtănuş, iar astăzi la Sfântu Gheorghe. Şi de aici va merge şi în alte localităţi până când vom şti că zestrea Neamului Nostru nu stă doar în măruntaiele pământului, ci şi în inimile noastre! O vom coase cu mâinile noastre şi o vom duce mai departe cu duh de viaţă, aşa cum credinţa ne învaţă!>>”- le-am spus celor prezenți.
Atmosferă de Sărbătoare a Tradițiilor Românești, la Șezătoare
Din filmulețele postate pe mesageruldecovasna.ro ați văzut, în mare parte, cam ce-am făcut noi la Șezătoarea Călătoare organizată, conform tradiției, înainte de Lăsata Secului, și poate unii dintre dvs ați regretat că nu ați fost acolo pentru a trăi bucuria ce a inundat sufletul fiecărui participant.
Timp de aproape 4 ore, îndeletnicirile celor prezenți s-au împletit într-o armonie perfectă. Cusutul iilor practicat cu măiestrie de dragile noastre prietene sosite din Mărtănuș și Brețcu, precum și de femeile care fac parte din Grupul „ Româncuțele” care, sub coordonarea doamnei Maria Mariș organizează, la rândul lor, întâlniri în cadrul cărora învață tainele confecționării costumelor populare, a fost completat de emoția și interesul cu care cei 13 elevi – fete și băieți- ai clasei a IV-a B Step by Step de la Colegiul Național „Mihai Viteazul” (CNMV), au cusut pe etamină, îndrumați de învățătoarele Gabriela Prundar și Melania Banciu. Colțul organizat pentru cele două ateliere creative cu care reprezentanții Muzeului Național al Carpaților Răsăriteni-Ioana Cristina Felea, Laura Dănilă și Florin Herțeg- au venit la Șezătoare, a fost asaltat de copiii care au confecționat mărțișoare folosind tehnica de quiling sau au realizat felicitări dedicate zilei de 8 martie, pe care au scris mesaje pentru iubitele lor mame, cu pana și cerneală.
Atmosfera de Sărbătoare a Tradițiilor Românești a fost întegită de programul cultural ce a cuprins cântece, poezii și dansuri populare. Prezentă și de această dată la șezătoare, Maria Anastasia Subțirelu sau Măriuca, cum i se spune, elevă în clasa pregătitoare la CNMV, ne-a surprins din nou prin recitarea poeziei „Repetabila povară” a regretatului Adrian Păunescu, prin care ni se amintește, în caz că uităm câteodată, că „Cine are părinţi, încă nu e pierdut,/
Cine are părinţi are încă trecut…”
Deși-s micuți, încă, „grădinarii” îndrumați de educatoarea Săndica Borchină precum și elevii din clasa I-a A , învățătoare Maria Bularca, au pregătit cântece și poezii care au îmbrăcat în culorile bucuriei sărbătoarea din seara de sâmbătă, 29 februarie 2020.
„Drag mi-e jocul românesc”- cântat la orgă și voce de Vișniuc Lăcătușu Natalia, la care s-a adăugat ,, Mi-am făcut bundiță nouă” , melodie interpretată cu multă bucurie de Mocanu Ana Cleopatra, precum și cântecul „Sunt frumoasă, tata știe”, adus în fața noastră de Miron Carla, o minune de fetiță cu ochi albaștri, ne-au demonstrat că folclorul românesc este pe mâini bune atâta timp cât mai există educatoare dedicate care să le insufle celor mici dragostea față de valorile noastre străbune. Copiii- fete și băieți- împreună cu adulții au dansat pe melodiile micuțelor „artiste” de la grădiniță, de s-a mirat și „ doamna” când l-a văzut pe unul dinte băieți că s-a prins în horă. Vedeți, se-ntâmplă minuni la șezători!
Poeziile recitate de elevii doamnei învățătoare Maria Bularca au fost pregătite special pentru seara de Șezătoare, versurile lor vorbindu-ne despre rădăcinile noastre precum și despre zestrea pe care am primit-o de la înaintașii noștri, și pe care suntem datori să o lăsăm moștenire urmașilor noștri. Fiind atât de frumoase, ar fi păcat să nu ajungă și la voi, dragi cititori.
„Bunicul meu a fost ţăran/ Şi tatăl meu e fiul lui./ Pe mine ei m-au învăţat/ Să fiu român adevărat.// Mi-au spus că-n ţara strămoşască/ Românii ştiu cum să trăiască:/ Arau ogorul, semănau,/ Şi pâine pe masă aveau.// Păscând oiţele cornute/ Cântau doinele pe-ntrecute./ Ţărăncile coseau de zor/ Cămăşi cu flori copiilor.// Torceau cu furca la fuioare,/ Legănau pruncii pe picioare, /Alături de perechea lor,/ Mai creşteau un moştenitor.” –„Moștenitorii”, recitată de Bocicor Matei.
„Dintre dealuri roditoare/Vine-un bobocel de floare,/ O mândreţe de flăcău,/ Şi acela uite-s eu!// Căciula din astrahan,/ De la unchiul Decebal./ Cămaşa plină de flori,/ Cum stă bine la feciori.// Brâu ţesut din fir de lână,/ De bunica mea cea bună,/ Pantalonii din aba,/ Au şabac, uite colea.// Bunicul a cam uitat,/ Opincile cui le-a dat !/ Uite-aşa cum mă vedeţi,/ Nu mă dau pe câţi sunteţi !”-„ Nu mă dau pe câţi sunteţi”, recitată de Moraru Vlad.
„Când dealul în flori se-mbrăca/ Bunica mea le culegea/ Şi uite unde ea le-a pus:/Pe ia ce eu v-am adus!// Ea înşira cu fir subţire/ Mărgele pentru vesta mea,/ O vedeţi, e din catifea!// Apoi torcea fir după fir,/ Fierbea-n ulcele floricele/ Să vopsească betele cu ele.// Zăvelcile a şi uitat/ De la cine le-a luat./ Din moşi-strămoşi le-a tot păstrat/ Şi-acuma mie mi le-a dat/Să fiu cea mai frumoasă-n sat!”- „Hărnicuţa de bunica”- recitată de Florea Natalia.
„Dragi copii, dragi spectatori!/ Dacă staţi şi-aici priviţi/ O mândreţe de fată găsiţi!/ Costumul ce îl port acum/ Îl am de la bunica mea./ Ea mi-a povestit într-o seară/ Că bunica ei i l-a dat/ Dar şi ea l-a căpătat/ De la bunica ei odată.// Sunt mică şi nu pot afla/ Cine a lucrat ia/ Şi cine mi-a ţesut fota,/ Dar ştiu că eu o voi păstra/ Să o dau la nepoata mea!”- „Zestrea de la bunica”, recitată de Darocz Maria.
Elevii clasei a IV-a de la CNMV nu au venit „ pe scenă” ci, în timp nu au lăsat lucrul din mână, au cântat „Bat clopotele cântând reîntregirea”.
Cântecelor și poeziilor le-au urmat dansurile însoțite de chiuituri și fluierături jucate cu foc de o parte dintre componenții Cetei „Opincuța” a AFACOV, precum și melodiile de muzică populară interpretate de Viorel Pop pe care au dansat, din nou, cei prezenți la șezătoare. Măriuca și doamna Maria Bularca au mai spus poezii, doamna Maria (Mia) Mariș a cântat dar ne-a vorbit și despre costumele populare aduse în expoziție.
Ne-am înfruptat, totodată, din produsele tradiționale pe care, cu mărinimie, ni le-a adus dl Gheorghe Șimon, și am gustat, unii dintre noi, din vișinata adusă de doamna Maria Mariș, din vinul bun al d-lui Ilie Mohora precum și din prăjiturile aduse de doamnele din Brețcu, Mărtănuș sau Brașov, și-am împărțit cu toții bucuria de-a fi împreună.
Avem sfânta datorie de a feri de noianul timpului și al uitării datinile noastre strămoșești.
Deoarece și-au adus contribuția la reușita șezătorii din urmă cu aproape o săptămână, am ținut să obțin câteva gânduri de la cadrele didactice participante care, spre lauda lor, reușesc să-și rupă din timpul dar mai ales din sufletul lor pentru a transmite copiilor pe care îi îndrumă, prin programele pregătite și prin participarea la acest eveniment, dragostea față de tradițiile noastre strămoșești.
„Impresia este una deosebită, au fost foarte încântați atât părinții cât și copiii. Păstrarea tradițiilor ține de responsabilitatea noastră de a-i obișnui de mici cu ceea ce poporul nostru are atât de frumos și de valoros, și de-a le trezi în suflet această dragoste de frumos, pentru tradiția și arta românească. Ați văzut că au participat bucuroși la atelierele de creație (ale MNCR- n.red), au socializat cu colegii lor din alte școli iar părinții au considerat că a fost un privilegiu pentru ei să participe la un asemenea eveniment și ne-au mulțumit din tot sufletul pentru după-amiaza deosebită, cu multă trăire românească.”- înv. Maria Bularca.
„Am pornit de la premisa că și preșcolarii trebuie să capete cunoștințe noi despre cultura populară, reliefată în arte. Grădinița, ca instituție, trebuie să conștientizeze necesitatea perpetuării obiceiurilor si tradițiilor, să trezească în copii mândria de a fi român, să-i facă doritori în a continua și păstra tezaurul minunat, numit folclor, întrucât un popor care își pierde identitatea națională, nu există.
Suntem tentați să preluăm de la alte popoare sărbători, obiceiuri și tradiții, și să le uităm pe ale noastre. Ni se pare că nu suntem destul de europeni, dacă nu facem acest lucru. Copiii trebuie să înțeleagă că a fi în marea familie a Europei, înseamnă a păstra tot ce este specific românesc: limba, obiceiurile, tradițiile, costumul popular, muzica populară, dansul popular, umorul-toate aceste,,ingrediente” fiind prezente cu prisosință la șezatoarea noastră călătoare. Avem sfânta datorie de a feri de noianul timpului și al uitării datinile noastre strămoșești. Felicitări organizatorilor pentru îndeplinirea, cu multă dăruire, a acestei misiuni nobile! Mult succes în realizarea edițiilor viitoare!”- ed. Săndica Borchină.
„Sâmbătă seara, 29 martie, am avut deosebita plăcere de a participa alături de elevi din clasa a IV-a B Step by Step de la Colegiul Național „Mihai Viteazul”, împreună cu colega Melania Banciu și numeroși invitați, la primul eveniment cu această tematică „Șezătoare”.
Șezatoarea la care am participat a fost un moment de nostalgie, dar în același timp de maximă bucurie că împreună cu elevii am avut oportunitatea de a reînvia tradițiile care se practicau în trecut precum cusutul pe etamină.
Îmbrăcați cu straie populare, cusute manual, am cântat, am urmărit dansuri populare și o frumoasă expoziție de costume populare cusute chiar de bunica unei eleve din clasă. În cadrul acestei șezători s-au recitat poezii, zicători, glume, concomitent cu degustări de produse tradiționale românești pregătite acasă de gazde.
După ore întregi în care am povestit, am spus glume, am confecționat mărțișoare, am scris cu pana, ne-am îndreptat spre casele noastre fericiți cu toții și cu dorința de a transmite mai departe colegilor tradițiile românești.
După cum spunea Liviu Rebreanu, și pentru a cuprinde tot ceea ce am trăit sâmbătă seara, închei cu următoarele cuvinte: „Tradiția adevărată e singura merinde sufletească”.- înv. Gabriela Prundar.
Unii dintre părinți ne-au sugerat că ar fi bine să organizăm mai des astfel de evenimente, fapt pentru care luăm în calcul să ne reîntâlnim, cu cei care au fost prezenți dar și cu alți doritori, mai des decât am făcut-o până în prezent, pentru a duce tradiția mai departe, împreună.
La final, am avut sentimentul că Isidor Rauca Răuceanu, în casa căruia s-a simțit multă trăire românească în seara ultimei zile de februarie, a fost mândru de realizarea noastră.
Maria Crețu-Graur
