Aşa încep sezonul competiţional, în acest an, componenţii Clubului Sportiv Show Time Sfântu Gheorghe, ce au organizat, recent, Cupa Sf. Gheorghe la tenis de masă pentru persoane cu dizabilităţi.

La competiţia ce a avut loc la Sala Sporturilor din municipiul reşedinţă de judeţ, au participat sportivi din judeţele Braşov şi Covasna, utilizatori de scaun rulant, unii dintre aceştia componenţi ai echipei naţionale paralimpice de tenis de masă, dar şi sportivi amatori, iubitori ai acestui sport. Concursul s-a desfăşurat pe două categorii, în funcţie de gradul de dizabilitate a participanţilor. Astfel, la categoria 3, locul I a fost câştigat de Cojocaru Nicuşor, locul II de Buciumanu Elena şi locul III de Mocanu Marius.  La categoria 4, locul I a fost cucerit de Pungă Gigi, locul II de Tamas Hunor şi locul III de Forro Gabor.

Preşedintele clubului, Ciprian Anton, ne-a declarat: „Competiţia a avut ca scop principal motivarea persoanelor cu dizabilităţi de a se implica în activităţi sportive, precum şi cunoaşterea de către societate a acestei categorii de sportivi. Sunt fericit că această primă ediţie a Cupei a decurs atât de bine, chiar dacă am avut un buget mic şi eu nu am putut să particip activ, ci doar cu sfaturi şi demersuri organizatorice. Sunt onorat a spune că încă mai avem oameni de bine ce ne sunt alături atunci când avem nevoie. Mulţumim domnului Csutak Tamas de la Direcţia de Sport şi Tineret Covasna, domnului Ilyes Olah Oliver de la C.S. Electrica, firmei S.C. Bertis, Primăriei Sf. Gheorghe, şi nu în ultimul rând, domnului Mocanu Marius pentru implicarea în supravegherea şi desfăşurarea acestei competiţii”.

Arta de a fi cel mai bun

Tot în această perioadă, mai precis duminică, 31 martie a.c., secţia de ju-jitsu din cadrul C.S. Show Time  a participat la ediţia a V-a a Cupei României de Autoapărare, organizată de World Self  Defense Association, prin domnul Ilie Nicuşor, în municipiul Braşov. Lotul clubului a cuprins 5 sportivi coordonaţi de sempai Carp Ionuţ, acesta fiind şi arbitru în cadrul competiţiei. Sportivii covăsneni s-au prezentat onorabil la cele două secţiuni la care au participat, respectiv Kumite point şi Autoapărare, toţii cinci reuşind să urce  pe podiumul de premiere, fiind desemnaţi cei mai tehnici competitori. Astfel, la secţiunea autoapărare, locul I, cu medalie de aur a fost câştigat de  perechea feminină formată din Popa Ştefania şi Stoican Alis, ce a surclasat echipe masculine şi mixte de sportivi cu gradaţii superioare, fetele de aur executând tehnici de proiectare specifice stilului pe parchet. La secţiunea kumite point, sportivii Artene Vlad şi Pavel Eduard au câştigat medalia de aur, aceştia având ca strategie executarea punctului decisiv de ippon, ceea ce au şi reuşit, iar sportivul Mămăligoi Norbert a cucerit medalia de bronz, după o partidă strânsă cu un adversar mai mare ca ani şi experienţă superioară.

Concursul a promovat artele marţiale inter-stiluri, fiind deschis tuturor stilurilor/şcolilor de arte marţiale, indiferent de federaţia din care fac parte, reuşind să reunească peste 200 de sportivi din diverse discipline, de la Karate Tradiţinal şi Shotocan la Ninjitsu sau Ju-Jitsu Competiţional.

„În cadrul clubului desfăşurăm un amplu concept de gândire pozitivă, care nu este o alegere, ci o necesitate pentru a avea succes. Educăm sportivii în a conştientiza importanţa gândirii  atunci când sunt în situaţii emotive intense înaintea unei competiţii, canalizând trăirile şi emoţiile spre ceea ce au de făcut concret atunci cand păşesc pe tatami. Putem spune că avem rezultate bune şi datorită mesajelor pozitive transmise de antrenor către sportiv, ceea ce generează placerea de a se antrena a acestora, de aici şi rezultatele acestora. Secretul nostru stă în „arta de a fi cel mai bun” în tot ceea ce facem”, ne-a declarat Sensei Cristian Schiopu. (M.D.C.)

Vrei să fii notificat când apare un articol nou? Abonează-te prin e-mail