Liceul de Artă din Sfântu Gheorghe are nu mai puţin de… şase participanţi! 

Elevul Szabo Szabolcs, din Ozun – un veteran al concursului.

…Iată că uşor, uşor putem să vorbim de o tradiţie a Con­cursului naţional de inter­pretare „Crai Nou“ dedicat elevilor ce studiază canto la liceele de profil din România. Competiţia ajunsă la a treia ediţie are loc între 11 şi 13 ianuarie 2013 la Braşov, în organizarea Liceului de Muzică „Tudor Ciortea“.

Ieri a avut loc deschiderea oficială, marcată de o conferinţă de presă la care au luat parte orga­nizatorii, membrii Juriului (con­dus şi anul acesta de celebra soprană Felicia Filip), şefii dele­gaţiilor participante, elevi înscrişi în competiţie, dacăli, părinţi, invi­taţi.

Profesoara Magdalena Suciu, artizana manifestării, reprezen­tanta Catedrei de canto a liceului organizator, a declarat cu acest prilej, pentru „Mesagerul de Covasna”, că salută cu bucurie implicarea ziarului nostru în acest demers educativ de anvergură naţională, prin prezenţa unui redactor şi graţie relatărilor de la fiecare ediţie a concursului.  De asemenea, a salutat faptul că din judeţul vecin, Covasna, iau parte  an de an tineri talentaţi, cărora le urează şi pe această cale mult succes!

Dr. Felicia Filip, preşedintă a Juriului   

Am discutat, de asemenea, cu distinsa maestră dr. Felicia Filip, prim solistă a Operei Naţionale din Bucureşti, preşedinta Juriului, cu celelalte personalităţi ale artei cântului ce jurizează, care ne-au precizat că o asemenea competiţie de anvergură este benefică tinerei generaţii de artişti, elevi ce vin să-şi şlefuiască talentul, să-şi comple­teze pregătirea, pentru ca apoi să poată accede la o formă supe­rioară de învăţământ.

Preşedinta juriului, soprana Felicia Filip, înmânându-i o diplomă elevei Nagy Szilvia-Klara

Dorinţa elevilor de la liceele de muzică din ţară de a lua parte la acest concurs naţional  este tot mai mare, de la an la an, ceea ce nu poate decât să ne bucure, a su­bliniat d-na Felicia Filip. Ei au aici posibilitatea de se autoevalua, de a vedea nivelul la care au ajuns în comparaţie cu colegii lor de generaţie.

Într-adevăr, aşa se explică nu­mărul mare al elevilor care s-au înscris la toate cele trei ediţii de până acum, fiind de apreciat efortul concurenţilor şi al profesorilor ce-i însoţesc. Mai ales  că în acest weekend  ia sfârşit vacanţa de iarnă. Şi în loc să se bucure de ultimele zile libere, cu toţii au ales să trăiască emoţiile unui concurs deosebit. Felicitări!

Elevii covăsneni vor să fie la… înălţime

Ne bucură faptul că pentru prima dată judeţul Covasna  este reprezentat de şase solişti, o cifră importantă pentru ei,  în primul rând, dar şi conducerea Liceului de Artă „Plugor Şándor” din Sfântu Gheorghe merită cuvinte de laudă.

Elevii covăsneni s-au prezentat merituos şi la precedentele două ediţii, dar aşa după cum sublinia  prof. Sebestyén-Lázár Enikö, di­rectoarea unităţii de învăţământ, ambiţiile au crescut, mai cu seamă că unii sunt în ultima clasă de liceu, aşteptându-i  admiterea la…conservator, la vară. Un vis frumos, ce poate deveni cu multă muncă- realitate!

Printre participanţi se află „veteranul”  Szabo Szabolcs, din Ozun, ce a fost prezent la fiecare ediţie a Concursului naţional de interpretare vocală „Crai Nou“  (şi cu care am realizat anul trecut un amplu interviu), gata să intre în „focul cncursului” pentru a obţine un premiu ori o menţiune. Acelaşi lucru şi-l doresc, fireşte, şi colegii săi veniţi la Braşov să fie la…înălţime, la propriu şi la figurat.

•••

…Vom urmări şi noi cu emoţie, la faţa locului, evoluţia tinerelor talente din judeţul Covasna, ţi­nându-le pumnii, cum se spune. Tuturor concurenţilor le dorim succes!

Horia C. Deliu

Vrei să fii notificat când apare un articol nou? Abonează-te prin e-mail