Noua locaţie a creşei din municipiul Sfântu Gheorghe a fost inaugurată ieri, în prezenţa doamnei viceprimar Sztakics Eva, a directorului Direcţiei de Asistenţă Comunitară (DAC), Tanko Vilmos, a angajaţilor şi a presei.

Clădirea ar fi trebuit predată Direcţiei de Asistenţă Comunitară  Sfântu Gheorghe la data de 15 decembrie 2014, însă, din cauză că „a venit frigul”, firma care s-a ocupat cu renovarea şi recondiţionarea clădirii a pus lopeţile jos până a dat căldura, prelungind astfel termenul de finalizare a lucrării.

La începutul acestui an şcolar creşa şi-a deschis, în sfârşit, porţile pentru cei 97 de copii înscrişi, punându-le la dispoziţie 52 de paturi, mai multe săli de joacă, sală de mese, spălătorie, bucătărie complet utilată şi un loc de joacă nou în curte.

Reabilitarea construcţiei a constat, printre altele, în modernizarea clădirii prin lucrări de consolidare, recompartimentare pentru realizarea de spaţii noi, desfacerea tencuielii existente şi repararea acesteia; înlocuirea pardoselii şi a gresiei, realizarea de grupuri sanitare noi, înlocuirea totală a instalaţiilor electrice, sanitare, de alimentare cu apă şi canalizare. De asemenea, clădirea a fost dotată cu mobilier nou necesar, bucătăria a fost utilată cu echipamente de specialitate, de asemenea noi, s-a amenajat curtea şi împrejurimile şi s-a echipat locul de joacă cu mobilier pentru copii.

Potrivit administratorului creşei, în momentul de faţă un număr de aproximativ 43 de copii frecventează creşa, numărul fiind mai mare decât anii trecuţi cu aproximativ 15 copii, iar numărul celor înscrişi este aproape dublu.

„Proiectul este implementat, serviciul funcţionează, copiii frecventează creşa. După numărul mare de copii înscrişi am tras concluzia că există un interes major. Probabil că acest interes se datorează şi faptului că mass-media a transmis informaţii despre noua creşă, fiind un serviciu de calitate.  Dacă s-au născut mai mulţi copii în ultimii 2 ani, este un lucru îmbucurător”, a declarat directorul DAC, Tanko Vilmos.

. .

Cel mai mic copil care merge la creşa de pe strada Kos Karoly are 3 luni, serviciile oferite de instituţie fiind destinate copiilor cu vârste cuprinse între 0 şi 3 ani. Despre numărul personalului care are grijă ca cei mici să fie în siguranţă, directorul DAC a spus că dacă numărul copiilor care vor veni la creşă zilnic se menţine, atunci primăria va mai angaja câteva îngrijitoare, în funcţie de necesitate.

„Acum avem 9 persoane în creşă: două asistente, o infirmieră, patru îngrijitoare, o bucătăreasă şi o femeie de serviciu. Dacă se menţine acest interes crescut va trebui să suplimentăm  numărul de îngrijitoare. Nu avem încotro. Aici nu există alternativă, deoarece toţi copiii care frecventeză creşa trebuie asistaţi din toate punctele de vedere. De aceea şi legea prevede maxim 9 copii într-o grupă, cu o îngrijitoare. Copiii vin la 6 dimineaţa şi pot pleca la 6 seara. Desigur că dacă unii părinţi termină lucrul mai repede, îi pot lua acasă pe cei mici”, a declarat Tanko Vilmos.

Costul meniului pentru o zi este între 4,5 şi 5 lei, potrivit aceleiaşi surse, mâncarea fiind gătită zilnic de către bucătăreasa angajată.

Până în luna iulie a.c., creşa din oraş a avut sediul în strada Daliei, la parterul unui bloc, unde a găzduit în medie aproximativ 25-30 de copii din cei 45 înscrişi. Copiii nu aveau acces la un loc de joacă, iar clădirea nu permitea aerisirea corectă din cauza tâmplăriei, cei mici fiind obligaţi să se joace, să mănânce şi să doarmă în două camere.

Lucrările la noua clădire a creşei municipale au început pe 16 februarie 2013,  având o valoare totală de 2.265.449,84 lei, din care 1.358.919,65 de lei fonduri europene, 207.834,77 lei contribuţia Guvernului României şi aproape 698.745,42 de lei din fondurile municipalităţii.

Maricela Dan

Vrei să fii notificat când apare un articol nou? Abonează-te prin e-mail