Într-unul dintre articolele anterioare afirmam că oamenii, precum maimuţele, au simţul imitaţiei. Şi iată că n-a trecut mult timp şi realitatea confirmă afirmaţia. Cică un tânăr austriac, inspirat (după propriile spuse) de găleata cu apă rece turnată în cap, s-a gândit şi el să lanseze o provocare pe Facebook, cu scopul de a începe o campanie rasistă în ţara sa, în primul rând împotriva românilor şi ţiganilor. În acest sens şi-a întitulat clipul foarte sugestiv şi incitant: „Aveţi 24 de ore să plecaţi. Pa!” Poate, dacă înainte de a debita această prostie şi-ar fi turnat în cap o găleată cu apă cu gheaţă, atunci n-ar mai fi spus-o…

     Însă ce pare foarte curios e faptul că s-au găsit deja destui susţinători, cu creieri la fel de încinşi, pentru „a-i da apă la moară”. Şi iată cum într-o clipită omul redevine maimuţă şi civilizaţia dispare în neant. Totuşi, dacă ar fi după el şi această provocare ar fi acceptată în toate statele lumii, şi ca urmare s-ar adopta îndemnul: „Toţi cei de alt neam aveţi 24 de ore să părăsiţi ţara. Pa!”- oare ce s-ar întâmpla pe planeta noastră?! Bineînţeles că tânărul austriac, care mai degrabă seamănă a troglodit decât a om inteligent, n-avea atâta creier ca să gândească mai departe decât lungul nasului. Dar nici nu putem tolera astfel de anomalii mintale fără să le sancţionăm, altfel lumea se duce de râpă, căci răul se răspândeşte mai repede decât binele. Să ne imaginăm dacă un astfel de „provocator” ar avea puterea lui Putin! Atunci probabil că planeta noastră n-ar mai avea mult de trăit…

     Şi tot pentru că veni vorba de Cel din Răsărit, provocarea acestuia este mult mai mare şi gata să incendieze lumea. Deja focul a fost aprins, şi depinde de vecini ca să nu permită extinderea lui şi la casele lor. Turnaţi găleţile cu apă rece peste foc şi peste incendiatori! Potoliţi spiritele încinse şi daţi-le altceva de lucru! Sau suntem prea mulţi pe pământ şi nu mai avem loc?! Universul este infinit, iar cui nu-i place aici pe Pământ şi nu vrea să trăiască în pace ori nu-i ajunge spaţiul, planete de cucerit sunt destule…

     Întotdeauna se vor găsi provocatori, destabilizatori, jefuitori, anarhişti şi profitori, care prin înşelăciune sau forţă vor încerca să distrugă pacea lumii, care deşi firavă precum speranţa se străduieşte totuşi să reziste, căci Dumnezeu le dă putere celor „cu inima curată”.

                                                                                             Mihai Trifoi

Vrei să fii notificat când apare un articol nou? Abonează-te prin e-mail