Un bărbat din Căpeni a rămas în miezul iernii fără sobă în casă, după ce un consătean i-a furat-o şi a vândut-o la fier vechi.

Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Judeţean de Poliţie Covasna, Andrea Buzsi a menţionat marţi că proprietarul sobei a plecat într-o scurtă vizită la un vecin, iar când a revenit după o jumătate de oră a observat că aceasta dispăruse.

În urma cercetărilor, poliţiştii au stabilit că soba de fontă a fost furată de un tânăr în vârstă de 20 de ani din localitate, care a distrus-o şi a vândut-o la un centru de colectare a fierului vechi din oraşul Baraolt, unde au fost găsite câteva bucăţi. Aceştia continuă cercetările sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt calificat.

Poliţiştii au depistat în ultima perioadă şi alte persoane care au furat fier vechi pentru a-l valorifica. În urmă cu câteva zile au fost prinşi în flagrant doi bărbaţi din Sfântu Gheorghe care demontau ramele metalice ale ferestrelor unei centrale termice dezafectate. Cei doi au reuşit să fugă, deşi poliţiştii au folosit armamentul din dotare, trăgând în aer un foc de avertisment pentru a-i opri. Oamenii legii continuă cercetările pentru identificarea şi prinderea lor.

Tot săptămâna trecută, poliţiştii au identificat doi bărbaţi din satul Hetea, comuna Vâlcele care au încercat să vândă trei bare de fier la un centru de colectare a deşeurilor din Sfântu Gheorghe. Acestea fuseseră furate de la un supermarket din municipiu.

Oana Mălina Negrea/AGERPRES

Vrei să fii notificat când apare un articol nou? Abonează-te prin e-mail