În România, muzeele editează diverse anuare sau reviste de specialitate, însă constatăm că muzeele memoriale literare nu editează reviste de specialitate, respectiv, reviste de literatură. Existența unor asemenea reviste ar constitui repere în înțelegerea patrimoniului literar aflat în muzeul memorial de scriitor care editează revista.
În legătura cu viața acestora, se ridică problema redactării, a colaboratorilor, a suportului financiar etc. Se impune existența unui colectiv de redacție, o necesară unitate în conceperea unui conținut adecvat muzeului, un specific în funcție de tipul de genuri literare asociate patronului muzeului, contribuții la valorificarea și promovarea operei, receptarea scriitorului în timp, relațiile cu diverse personalități, ecoul operelor în perioade de timp diferite ori valorificarea istoriei literare locale, trezirea interesului pentru patrimoniu muzeal prin rubrici inedite. La toate acestea, adăugăm și existența unei literaturi contemporane originale în paginile revistei, de preferat în legătură cu evenimentele literare desfășurate la casa sau muzeul memorial respectiv.
Având în vedere cele enumerate mai sus, ar fi oportună existenața revistelor de literatură în cadrul muzeelor literare memoriale. Din cauza dificultăților financiare, considerăm însă că este firească problema inexistenței revistelor de o asemenea factură. Totuși sunt excepții. Cele două muzee mari literare din România au reviste de literatură. În ce măsură au caracter muzeal sau în ce măsură sunt ele specifice muzeelor, rămâne de văzut.
Muzeul Național al Literaturii Române din București, ca unitate-etalon în acest domeniu (se află, nu-i așa? în capitală), coordonează trei reviste literare: „Manuscriptum” (cu o prestigioasă vechime, ce apare trimestrial din 1969, director fondator fiind D. Panaitescu-Perpessicius), „Caietele avangardei” (apare de doar câțiva ani), „Diverstate și identitate culturală în Europa” (în limba franceză). Fără a cerceta mai multe numere din aceste reviste, afirmăm că toate sunt publicații de literatură care au în vedere interpretarea filologică, estetică și teoretică a unor texte inedite ce formează patrimoniul literar al muzeului, și nu numai, contribuind la dezvoltarea și promovarea literaturii române în general.
Muzeul Național al Literaturii Române din Iași, ce are în administrarea sa 13 muzee memoriale de scriitori, editează o revistă de literatură română cu evident specific muzeal și în legătură cu activitatea concretă a muzeului. Este vorba despre „Dacia literară”, aflată în anul XXVI de apariție (serie nouă din 1990). În cele ce urmeaxză, vom face referire la nr. 3 (138), toamna 2015. Preocuparea pentru apariție este clar evidențiată pe coperta a treia, prin notarea datelor de apariție: primăvara – 15 martie; vara – 15 iunie; toamna – 15 septembrie; iarna – 15 decembrie.
Colectivul de redacție are următoarea componență: director – Dan Lungu; redactor șef – Călin Ciobotari; secretar general de redacție – Iulian Pruteanu; redactori asociați – Amelia Gheorghiță, Monica Salvan. Partener în editarea revistei „Dacia literară” este Direcția pentru Cultură Iași.
Lectura revistei ne-a surprins plăcut încă de la început, prin titlurile rubricilor adecvate unei publicații editate de un muzeu memorial, de fapt de un complex de case memoriale. Notăm câteva dintre ele: „S.O.S. Patrimoniu”, „Restituiri culturale”, „Epistola regăsită”, „Fotografia regăsită”, „Filmul regăsit”, „D^ale traducătorilor”, „Corespondențe”, „Câmp cultural” (interesantă ancheta sociologică privind consumul de servicii muzeale ale elevilor de liceu din Iași), „Obiectul anotimpului”, „Estul nostru de ieri” (nu se poate să nu remarcăm un consistent studiu intitulat „Prin literatura anilor 50. Modelul copilului-erou” de Simona Preda), „Dialoguri sentimentale”, „Proiectul anotimpului”, „Management de pe vremea bunicului”, „Rafturi cu ecouri” (ex. librăriile de literatură în muzee, atelierele FILIT pentru traducători ori invitația adresată ieșenilor de a contribui la scrierea istoriei).
Deosebit de interesantă, de-a dreptul cuceritoare este prima parte, cele 60 de pagini (din totalul de 195) care se constituie într-un dosar dedicat romanului polițist, propunere a directorului Dan Lungu. Titlul dosarului este „Enigmatica poveste a romanului polițist românesc”. Cuprinde câteva secvențe indicate de la început, care trezesc curiozitatea prin denumirea lor: „Scena crimei”, „Martorii implicați”, „Evaluarea probelor”, „Interogatorii literare”, „Depoziția experților străini”, „Verdict amânat”, „Suspecții de serviciu”. Asemenea titluri ne pun în față filmul desfășurării unui eveniment literar muzeal de amploare.
Surpriza pentru cititori, totodată un punct forte pentru lectură, o constituie … autorii: „dosar instrumentat de Alexandru Arion, George Arion, George Arion jr., Alice Gherman și Liliana Petruș”. De fapt „dosarul” tratează teme demne de o istorie a romanului polițist românesc, precum „Singurătatea romanului polițist românesc”, „Romanul polițist românesc în comunism . . ”, „Anchetă printre editori, critici și istorici literari, scriitori, oameni de cultură, actori” (modalitate extraordinară de a afla părerea, privind tema, unor personalități, de ex., ale criticii literare, precum Dan C. Mihăilescu, Alex Ștefănescu, Ion Bogdan Lefter, Caius Dobrescu, Radu Voinescu).
La „Evaluarea probelor”, câteva titluri pot fi considerate concluzii: „Valul Balcanic?”, „Virtuțile acestui gen literar nu au nevoie de nicio explicație”, „Nimic nu se compară cu o poveste bună”, „Aproape orice carte valoroasă a avut de rezolvat un mister”. La „Depoziția experților străini”, criticul Claude Mesplẻde, în dialogul cu George Arion, afirmă hotărât: „Scriitorii români de policier trebuie să știe că nu fac paraliteratură, ci literatură.” Ultima pagină a „dosarului” indică 10 cărți polițiste românești de referință, publicate în ultimii 25 de ani. Și numai pentru această pagină, merită citită revista. În concluzie, acest demers se constituie într-un adevărat studiu asupra romanului polițist românesc, un gen literar neglijat pe nedrept. Nu numai foarte interesant modul de prezentare, dar chiar captivant pentru un obișnuit vizitator – cititor mai vechi de romane polițiste. Cum se explică? Probabil prin „scenariul” realizării „dosarului”, prin numele autorilor de romane polițiste, prin colaboratorii acestora (nume cunoscute în domeniu) ș.a., toate ce te îndeamnă categoric la lectură.
Revista „Dacia literară” are meritul de a atenționa lectorii, într-un mod aparte, corelând elemente de istoria literaturii cu elemente de muzeologie, asupra unor cărări ce par a se închide în cultura românească.
Într-un spațiu mult prea mic nu reușim să insistăm asupra mai multor pagini din acest excelent număr al revistei, cu autori pe măsură. Considerăm că întru totul revista „Dacia literară” este o adevărată publicație de literatură cu specific muzeal, așa cum se cuvine, ca emblemă a celui mai mare complex de case memoriale de scriitori din țară, Muzeul Național al Literaturii Române din Iași. Felicitări colectivului de redacție și succes în continuare!
Luminița CORNEA
