În vara acestui an, în Baia Mare aflându-mă, am primit de la o distinsă profesoară pensionară trei cărți semnate Augusta Stan Buteanu. Dedicațiile m-au impresionat, fiind de o aleasă ținută, cu o grafie impecabilă – scris îngrijit, uniform, gândit, din care deducem că semnatara a studiat în școală obiectul numit caligrafie, ce, din păcate, astăzi, în școala românească nu mai există.
Conținutul dedicațiilor îmi fixează în minte imaginea spirituală a autoarei; transcriu: „de la o maramureșancă care trăiește cu mare intensitate soarta omenească reflectată în plan personal sau mai larg”, ori, pe altă carte, îmi oferă „pagini de istorie străveche a neamului nostru, pe care le am în sânge și cuget”. Se poate o mai puternică intensitate sufletească a trăirii iubirii de țară?!
Primul volum, în ordinea cronologică a apariției, „Cuantice (cantice cuantice)” (Editura Limes, Cluj-Napoca, 2009) cuprinde versuri ce confirmă gustul pentru echilibru al autoarei Augusta Stan Buteanu, profesoară de latină și greacă, fidelă imperativului de ordine clasică. Universul este fabulos „populat de siluete ce descind, cel mai adesea, din secțiunea de aur a culturii universale” (p. 5), iar, după cum declară Diana Adamek, în prefață, poezia Augustei Stan Buteanu „a îmbrăcat deja blana de hermelină, cea rară și prețioasă, a cuvintelor” (p.6). În „Epilogul” cărții, autoarea declară hotărât că identitatea noastră stă în „excelența geto dacilor și a zeului lor Zamolxe, despre care avem știri de la antici, începând cu Herodot și până dincolo de pragul evului mediu, pe o întindere mai mare de un mileniu”, continuând pe altă pagină: „numai că astăzi se vehiculează ideea că Zamolxis este un zeu al pretextului. Așa se face că, ajungând la acest punct mort, nu pot să nu mă gândesc la cea mai cutremurătoare pandemie culturală: Dracula. Și altele” (p. 233-234).
Volumul „Diada iubirii – una poema (vedere cuantică)” (Editura Galaxia Gutenberg, Târgu-Lăpuș, 2011) este o carte de eseuri și poeme ale iubirii. Dr. Marinela Veronica Micle, în prefața intitulată „Introducere la o carte de suflet” afirmă că este „o carte a normalului, a bunului simț, a încurajării și a implicării. Nu este o carte a încruntării, a dezmierdării, a blazării și descurajării”, ceea ce pentru noi astăzi înseamnă enorm. Adăugăm că prin paginile volumului, versuri și proză, vorbește poetul, dar și duhovnicul, cugetătorul, dascălul și terapeutul.
Al treilea volum primit de mine, la Baia Mare, de la profesoara-scriitoare Augusta Stan Buteanu este intitulat „Teatru etno-mitic-istoric”, ediția a II-a, adăugită, apărut la Editura Limes din Cluj Napoca, în anul 2012.
În „Precuvântare . . ”, prof.univ.dr. Traian D. Stănciulescu începe prin a fixa personalitatea autoarei între spiritele elevate care, prin forța cuvântului, prin metaforă, se străduiesc „să aducă aminte unui Logos modern, aproape sufocat de raționalitate și pragmatism, încărcătura de emoție a mitului și a arhetipurilor istoriei”, accentuând ideea că numai acela care își prețuiește trecutul are șansa de a-i fi respectat viitorul. Astfel scriitoarea Augusta Stan Buteanu își subordonează vocația literar-istorică unei asemenea generoase credințe și nu pregetă niciun moment să conceapă, „în beneficiul tuturor celor care încă se întreabă de unde vin și încotro se îndreaptă”, o minunată carte intitulată „Teatru etno-mito-istoric”, în paginile căreia plutește însăși memoria creatoare a neamului românesc.
Volumul cuprinde două arhetipale piese de teatru, „Dochia” și „Sargeția” care se înfățișează de fapt ca o strategie de recuperare spirituală a etnogenezei. Astfel autoarea se oprește explicit asupra unei probleme de referință, aceea a etnogenezei poporului și a limbii române. Strategia de realizare este extraordinară, dar nu ne miră fiind prezentă la o rafinată profesoară de limbi clasice. Augusta Stan Buteanu folosește, cum se arată în prefața cărții, arhetipul deja universal al tragediei grecești, pe care îl adaptează specificului de ființare și de grăire al neamului traco-geto-dac.
Cultura grecilor este oarecum conectată cu aceea a neamului nostru, fapt justificat în structurarea poveștilor mitice. Menționăm existența a trei niveluri, cel al ființării divine, al ființării umane și nivelul simbolic al ființării mediatoare – ursitoarele și corul, care sunt cunoscătoare de destin, ce au rolul să anunțe, ca un ecou sacru, voința Cerului pe pământ, adică Destinul.
Ambele piese sunt înfățișate ca tragedii, dar autoarea formulează ideea înlocuirii termenului de „tragedie” cu cel de „durere”, lăsând astfel deschisă „o paranteză a sensurilor, în care o picătură de optimism – de formă și de fond – ar putea să își afle locul” (p. VI). Este interesantă și ideea liberului arbitru. Așa, spre exemplu, Dochia alege liber să se prefacă în stâncă, iar Sargeția să devină apă curgătoare. Este un destin ales, idee creștină, dăruită cu generozitate de Dumnezeu ființei umane, chiar de la Facere. De aici rezultă și altă idee, aceea că precreștinul Zalmoxis își regăsește în totalitate esența în Dumnezeul Creștinilor.
Departe de a ne propune o analiză completă a volumului, dorim însă să evidențiem finalul piesei „Dochia”, în care Ursitoarea profețește ridicarea din genunchi a neamului. Prin urmare, sacrificiul Dochiei rămâne un simbol de statornică iubire de patrie, menind pentru timpuri viitoare: „Fie ca aici, pe aceste pământuri Dace, să se zidească un nou popor. / Rămâi aici, la temelia noului popor, tărie de stâncă, să-ți bucuri fruntea mereu trează de fericirea unui neam care începe să crească din timpul tău, Dochie, demnă urmașă a regelui Decebal!” (p. 61).
Ce face de fapt Augusta Stan Buteanu? Interpretează lumea prin literatură. Este profesiunea de credință a acestei distinse doamne, profesoară de înaltă ținută și scriitoare înzestrată cu deosebit har artistic.
Lectura, inclusiv titlurile (remarcăm și ilustrația coperților), celor trei volume ale Augustei Stan Buteanu demonstrează personalitatea autoarei care transmite, prin fiecare pagină, o superioară zestre intelectuală, un deosebit rafinament artistic, care probabil își are sorgintea în specialitatea autoarei, specialistă, bună cunoscătoare și iubitoare a limbilor clasice. Tocmai datorită bogăției de idei, lectura celor trei volume nu este facilă, poate și datorită lipsei pregătirii în domeniul culturii clasice, în zilele noastre. Considerăm că cititorii și critica literară actuală nu s-au aplecat cu îndelungă răbdare și curiozitate asupra creației scriitoarei Augusta Stan Buteanu, pentru a realiza modul cum au fost gândite și puse în pagină adevăruri general valabile referitoare la existența individuală și la existența neamului nostru. Prin lectură și relectură, cărțile Augustei Stan Buteanu pot fi înțelese și apreciate la justa lor valoare.
Luminița CORNEA
