Începute în cursul anului trecut, lucrările de renovare şi modernizare care se efectuază la Hotelul „Dacia“ din Covasna, atât în interior cât şi în exterior, continuă şi în această perioadă în care, de regulă, clienţii nu vin la tratament ci îşi petrec sărbătorile de iarnă, în familie.

Directorul Hotelului „Dacia”, Gecse Imre, ne-a declarat că, urmare a faptului că pe parcursul anului unitatea este ocupată sută la sută, iar oaspeții nu pot fi deranjați de zgomote și praf,  lucrările preconizate se pot face doar în perioada decembrie-februarie. Potrivit acestuia, momentan se execută lucrări la nivelul corpului A, unde vor fi renovate apar­tamentele, camerele, băile, recepţia şi restaurantul. Directorul hotelului a precizat că vechiul corp al hotelului avea în jur de 24 de  camere, a câte  două paturi, iar în urma reabilitării şi modernizării au fost create 8 noi camere, existând astfel posibilitatea  asigurării unor noi locuri de cazare, în această zonă.

„Avem în vizor şi reabilitarea com­pletă a bazei de tratament, vom schimba chiar şi căzile. La final noua bază de tratament va corespunde normelor europene”, a precizat Gecse Imre.

Lucrările la Corpul A urmează să se încheie anul viitor, în luna februarie, dar ciclul de renovări va continua şi la finalul anului 2012, când vor fi vizate, în principal, camerele și restaurantul din Corpul B.

Gecse Imre, directorul Hotelului "Dacia"

„Corpul B este din prefabricate  iar designul  a fost făcut la nimereală. Ca urmare, dorim să modernizăm şi această parte, ca la final acest corp al hoteluilui  să fie  simplu, modern şi util. Hotelul Dacia va avea un concept nou, mai spaţios, pentru că urmărim să ne ridicăm la nivelul  clienţilor noştri”, a spus directorul Gecse  Imre. Deoarece corpul B are în componenţă 102 camere, aici lucrările  vor dura ceva mai mult decât  la corpul A, unde s-au derulat pe durata a doi ani..

Valoarea totală a lucrărilor de renovare și modernizare a Hotelului „Dacia” din Covasna depăşeste suma de un miliard de lei, bani proveniţi de la S.C. TBRCM Bucureşti, societate care are în patrimoniu acesată importantă unitate de cazare și tratament din județul Covasna.

Anna-Maria Chiţu

Vrei să fii notificat când apare un articol nou? Abonează-te prin e-mail