Preşedintele PSD Covasna, deputatul Horia Grama, a declarat, ieri, că nu este de acord cu proiectul de autonomie lansat de UDMR în dezbatere publică, el adăugând că toate prevederile Proclamaţiei de la Alba Iulia din 1918 privind drepturile minorităţilor naţionale au fost respectate şi îndeplinite.

Horia Grama a afirmat, într-o conferinţă de presă, că proiectul de autonomie a „ţinutului secuiesc” este anticonstituţional, iar pentru a avea viabilitate ar trebui schimbată legea fundamentală. El a opinat că lansarea acestui proiect înaintea campaniei electorale a fost un act lipsit de fair-play.

„Proiectul nu are cum să fie viabil dacă îl analizăm din punctul de vedere al actualei Constituţii (…) Eu vă spun sincer că nu sunt de acord cu acest proiect de autonomie pentru că nu respectă prevederile statului naţional unitar şi nu cred că se va schimba Constituţia aşa cum vrea UDMR. Nu înţeleg de ce nu se poate adapta UDMR la actualele norme de autonomie locală, nu înţeleg de ce nu sunt satisfăcătoare actualele norme de autonomie. Sunt de acord cu autonomia locală, sunt de acord că ea trebuie dezvoltată, perfecţionată, dar trebuie să se ia în vedere că statul român este un stat naţional şi unitar şi că aceleaşi reguli trebuie să se aplice peste tot. Nu putem să facem distincţie între diferite zone (…) şi nu sunt de acord cu autonomia pe criterii etnice. (…) Pe mine m-a surprins şi mi se pare un gest lipsit de fair-play că UDMR, după atâţia ani, exact înaintea campaniei electorale a lansat proiectul de autonomie”, a spus parlamentarul covăsnean.

El a ţinut să sublinieze că 40% dintre locuitorii judeţelor Covasna, Harghita şi Mureş, respectiv din aşa-zisul ţinut secuiesc, sunt de etnie română şi că iniţiatorii proiectului nu au făcut până acum niciun demers pentru a-i convinge că autonomia va fi bună şi pentru ei. „Dimpotrivă, prin ceea ce fac, prin marginalizare şi excludere, rezultă că e foarte rău pentru români (…) UDMR e un frate bun la Bucureşti şi un frate vitreg în teritoriu”, a mai spus Horia Grama.

Referindu-se la Proclamaţia de la Alba Iulia din 1918, Grama a susţinut, contrar liderilor comunităţii maghiare, că prevederile acesteia au fost respectate şi îndeplinite în totalitate de statul român. ‘Am citit toate punctele, sunt îndeplinite (…) Drept de autoguvernare există, uitaţi-vă cine are majoritatea în consiliile locale şi judeţene din Covasna şi Harghita. Absolut totul e îndeplinit, nu văd în Proclamaţie ce nu e îndeplinit. Spuneţi-mi şi mie ce nu este îndeplinit? Nu au niciun motiv să protesteze”, a conchis Horia Grama.

Liderii UDMR şi ai Partidului Civic Maghiar (PCM) Covasna au anunţat în urmă cu câteva luni că la sfârşitul lunii noiembrie vor organiza în municipiul Sfântu Gheorghe o manifestaţie, la care vor participa câteva mii de maghiari din Transilvania, pentru a cere autorităţilor statului român respectarea Proclamaţiei de la Alba Iulia, respectiv acordarea autonomiei şi dreptului la autoguvernare.

Oana Mălina Negrea/AGERPRES

 

Vrei să fii notificat când apare un articol nou? Abonează-te prin e-mail