Şefii instituţiilor deconcentrate care nu au pregătire profesională corespunzătoare şi au fost numiţi strict pe criterii politice şi clientelare de fostul Guvern vor fi schimbaţi din funcţii, a declarat joi, preşedintele PSD Covasna, deputatul Horia Grama.

Acesta a menţionat că în foarte scurt timp va avea loc instalarea în funcţie a noului prefect al judeţului Covasna, Codrin Munteanu, în prezenţa unui oficial de la Bucureşti, după care se va trece la „depolitizarea şi profesionalizarea” aparatului de stat din teritoriu.

Grama a mai spus că la ora actuală în judeţul Covasna, asemenea altor judeţe din ţară, instituţiile deconcentrate ale statului sunt conduse de „clientela politică”, numită pe orice fel de alte criterii decât cele profesionale. Liderul PSD a adăugat că în următoarele săptămâni toţi şefii acestor instituţii vor fi evaluaţi, iar pe baza rezultatelor obţinute se va lua o decizie cu privire la menţinerea ori schimbarea lor din funcţii.

„În plan local vom avea grijă se se respecte Legea funcţionarului public, să nu se mai facă nici un fel de derogări de la lege pentru oameni care nu îndeplinesc condiţiile (…) Unii au fost puşi în funcţii prin tot felul de artificii, fără a avea nici un fel de pregătire, fără competenţe (…) Nu ne vom permite, aşa cum au făcut alţii, să trimitem barmani sau chelneri ca şefi la deconcentrate”, a mai spus Grama.

Acesta a subliniat că ‘nu se pune problema destituirii în masă’ a şefilor acestor instituţii şi că profesioniştii care şi-au făcut treaba corespunzător „nu au de ce să se teamă”.

„Nu se pune problema destituirii în masă (…) şi nici nu avem de gând să schimbăm clientela lor cu clientele noastră, pe români cu maghiari sau invers. Vrem să depolitizăm şi să profesionalizăm aparatul de stat, iar cei care sunt buni, au făcut carieră pe meritul lor şi sunt bine pregătiţi din punct de vedere profesional nu au de ce să se teamă. Fripturiştii, da, ei au de ce să se teamă”, a conchis Horia Grama.

Oana Mălina Negrea/AGERPRES

Vrei să fii notificat când apare un articol nou? Abonează-te prin e-mail