Președintele Federației Române de Hochei pe Gheață, Attila-Ferenc Nagy, a declarat, miercuri, într-o conferință de presă, că obiectivul naționalei României la Campionatul Mondial de hochei, Divizia I, Grupa A, la masculin, care va avea loc la Sfântu Gheorghe, este menținerea în grupa valorică a doua, câștigarea unei medalii putând reprezenta un succes răsunător.
„Anul acesta vom avea o viață mult mai grea, pentru că avem o grupă mult mai grea. Dar țelul și obiectivul nostru este ca echipa să fie pregătită în așa fel încât să avem rezultate bune, cel puțin să rămânem în grupa valorică a doua, și dacă am putea să câștigăm o medalie cred că ar fi un succes răsunător. Sută la sută ne bazăm pe contribuția publicului. Au demonstrat că sprijină sportul. Atmosfera din tribune poate fi sută la sută un atu pentru echipa României’, a declarat Nagy.
Oficialul FRHG a mulțumit federației internaționale pentru că România a primit organizarea acestei competiții și a precizat că Polonia a fost cel mai redutabil adversar din această cursă.
„Aș dori să mulțumesc federației internaționale pentru încrederea acordată, pentru că primim acest drept organizare. După părerea mea, acest lucru înseamnă foarte foarte mult pentru hocheiul autohton. Și dacă nu greșesc, va fi cel mai mare eveniment sportiv internațional organizat în România în 2025. Suntem foarte mândri de acest lucru și vom face tot posibilul ca tot evenimentul să arate foarte bine și să fie o mândrie pentru toată țara. Cu această organizare ne dorim să repunem hocheiul pe gheață pe harta mondială și să revenim în atenția publicului mare, pentru că în ultimii ani nu prea s-a auzit de hochei pe gheață. Și este păcat, pentru că momentan suntem pe locul 23 în clasamentul federației internaționale. Și nu sunt multe loturi naționale la acest nivel. Prin ambiție am reușit să obținem organizarea acestei competiții, pentru că nu doar noi am fost în cursă, a mai fost și Polonia, un adversar redutabil. Am reușit să-i convingem pe oameni că și țări mai mici precum România, cum am fost în ultima perioadă, merită să organizeze și le-am promis că va fi un spectacol și o organizare foarte bună. Nu știu câte patinoare are Polonia, dar cu siguranță are de două-trei ori mai multe decât noi. Au un hochei mai bine dezvoltat decât noi’, a completat Nagy.
În ceea ce privește lotul României, Nagy s-a arătat încântat că jucătorul canadian Owen Williams, , naturalizat anul trecut, va putea juca la Campionatul Mondial, precizând că mai sunt alți doi-trei hocheiști care au depus actele pentru a primi cetățenia română: ‘Suntem foarte bucuroși că Owen Williams va fi în lot anul acesta, pentru că este un fundaș foarte valoros, un tânăr care promite mult și care cu siguranță ne va ajuta. Mai sunt alți doi-trei jucători care au actele depuse pe rol și au șansa să primească cetățenia până la Campionatul Mondial. Dar totuși, pentru noi este important să avem jucătorii autohtoni mai mulți în echipă și să ne reprezinte, pentru că avem încredere în ei’.
Bugetul total pentru organizarea Campionatului Mondial de hochei, Divizia I, Grupa A, la masculin, la Sepsi Arena din Sfântu Gheorghe, va fi de peste 700.000 de euro.
„Bugetul organizării Campionatului Mondial va fi de peste 700.000 de euro. Poate este mic sau mare, dar pentru hocheiul românesc e o sumă destul de bună, din care o treime o vom primi de la federația internațională, o treime de la autoritățile locale din Covasna și o treime o să o primim din partea Guvernului, prin Agenția Națională pentru Sport, din vânzarea de bilete și din sponsorizări. Aici este inclusă și pregătirea patinoarului’, a declarat secretarul general al federației, Arpad Csaba Benedek.
Ervin Miklos, membru al Biroului Federal al FRHG și președintele echipei Haromszeki Agyusok, speră ca organizarea acestei competiții să reprezinte un pas important pentru hocheiul din Covasna: ‘Mulțumită colaborării foarte bună cu autoritățile locale și datorită infrastructurii Sepsi Arena, am avut posibilitatea să apelăm pentru organizarea Campionatului Mondial, Divizia I, A. Noi la Sfântu Gheorghe beneficiem de o infrastructură foarte bună, Sepsi Arena este o infrastructură multifuncțională, avem posibilitatea să organizăm mai multe competiții, de la baschet, handbal, futsal și expoziții de toate felurile. Iar anul acesta s-a luat decizia ca Sepsi Arena să fie folosită ca patinoar. Noi sperăm ca organizarea Campionatului Mondial să fie un pas important pentru hocheiul din Covasna”.
Acesta a precizat că distribuirea biletelor a fost făcută astfel încât 20.000 de oameni să poată urmări măcar un meci de la Campionatul Mondial.
„Referitor la biletele pentru Campionatul Mondial, cererea este foarte mare și pe abonamente poate am fi putut să vindem toate cele 2.568 de locuri. Dar ne-am gândit să dăm posibilitatea mai multor oameni să aibă acces la un campionat mondial și am ieșit cu un abonament de competiție de 350 de lei, și în paralel avem 481 de abonamente de 500 de lei, pentru toată competiția. Avem obligația să rezervăm locuri pentru echipele participante, Marea Britanie, Italia, Polonia, Ucraina, Japonia. Interes mare îl prezintă pentru suporterii din Marea Britanie. Având câte trei meciuri pe zi, sunt două meciuri în timpul zilei la care dorim să aducem cât mai mulți copii din toată țara și am stabilit un preț mic de 25 de lei la meciurile la care nu joacă echipa României. În felul acesta vom da posibilitatea la mai mult de 20.000 de oameni să vizioneze măcar un meci de la Campionatul Mondial”, a adăugat Miklos.
„În momentul de față avem această problemă cu Legea 4, pentru că orice sponsor ai aduce nu ai voie cu bere. Deocamdată englezii nu au aflat acest lucru, că nu au voie să bei bere, dar îi vom duce cu trenulețul până la o berărie, la o distanță de 1 km. Încercăm să schimbăm însă această legislație. Ne-am bucura dacă am reușit să schimbăm legislația cu ocazia acestui Campionat Mondial’, a mai spus președintele echipei Haromszeki Agyusok.
Sepsi Arena din Sfântu Gheorghe va găzdui Campionatul Mondial de hochei, Divizia I, Grupa A, la masculin, în perioada 27 aprilie – 3 mai. Alături de echipa națională a României vor mai participa la competiție Marea Britanie, Italia, Polonia, Japonia și Ucraina.
AGERPRES