Toate memorandumurile pentru autonomie adoptate de consiliile locale din Harghita au fost anulate de instanţă, după ce prefectul judeţului a câştigat toate cele 42 de procese intentate administraţiilor locale.

. . Potrivit datelor furnizate de Instituţia Prefectului-judeţul Harghita, 42 de consilii locale au adoptat, începând cu 2014, memorandumuri adresate Guvernului şi Parlamentului României prin care solicitau organizarea unui referendum în vederea înfiinţării unei regiuni autonome denumite „Ţinutul Secuiesc”, cu statut propriu şi cu limba maghiară recunoscută ca fiind oficială. Dintre acestea, trei sunt municipii- Miercurea Ciuc, Gheorgheni şi Odorheiu Secuiesc, trei oraşe- Cristuru Secuiesc, Băile Tuşnad şi Vlăhiţa şi în restul cazurilor este vorba de comune.

Toate cele 42 de hotărâri ale consiliilor locale au fost atacate în instanţa de contencios administrativ de prefectul judeţului, Adrian Jean Andrei, şi au fost anulate definitiv de Curtea de Apel Târgu Mureş.

Prefectul Harghitei a declarat presei că toate aceste demersuri au încălcat legile şi Constituţia României, fiind considerate de instanţă ilegale întrucât teritoriul ţării este organizat administrativ în comune, oraşe şi judeţe. De asemenea, magistraţii au arătat că orice astfel de demers contravine articolului 13 din Constituţie, care stabileşte că limba oficială a ţării este limba română şi că problema înfiinţării unei alte unităţi administrativ teritoriale decât cele reglementate de Constituţie nu poate fi pusă în discuţie în cadrul unui referendum local, ci numai în cadrul unui referendum organizat în condiţiile legii fundamentale, pentru revizuirea Constituţiei sau, eventual, a unui referendum naţional organizat de preşedintele României, cu consultarea Parlamentului.

Adrian Jean Andrei a subliniat faptul că, şi pe viitor, orice astfel de demers va fi atacat în instanţă şi va avea aceeaşi soartă ca cele 42 de documente anulate.

„Este clar că orice astfel de demers viitor va avea aceeaşi soartă, existând deja autoritate de lucru judecat. De aceea, luând în considerare prerogativele conferite de Constituţia României şi de lege, respectiv atributul de garant al respectării legii la nivelul judeţului, acţiunile mele vor viza şi în continuare o poziţionare corectă, pe coordonatele şi în perimetrul intereselor generale în profil teritorial ale Guvernului şi statului român”, a declarat prefectul Harghitei, Adrian Jean Andrei.

Recent, prefectul a câştigat şi un proces intentat Primăriei Miercurea Ciuc pentru ca indicatoarele rutiere din oraş să fie inscripţionate, potrivit legii, mai întâi în română şi apoi în maghiară, nu invers, cum se întâmpla până acum, decizia Curţii de Apel Târgu Mureş fiind definitivă.

AGERPRES

www.agerpres.ro

Vrei să fii notificat când apare un articol nou? Abonează-te prin e-mail